HEIDI, FETITA MUNTILOR (38)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.37

Heidi, fetita muntilor (38)

Capitolul XVIII. Se despart, dar își spun ”la revedere” (3)

La masă aflară că domnul Sesemann voia să plece cu bunica și cu Clara într-o călătorie prin Elveția. După ce mâncară porniră cu toții pe potecă, spre cabana lui Peter. Doamna Sesemann o întrebă pe Heidi despre obiceiurile și nevoile bunicii celei oarbe.

Când ajunseră la cabană, Heidi năvăli înăuntru, o îmbrățișă pe bunica și îi spuse:

- Știi, bunico, peste câteva zile o să sosească aici patul meu de la Frankfurt !

- Cum ? făcu bunica nedumerită.

HEIDI, FETITA MUNTILOR (37)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.36

Heidi-fetita muntilor (37)

Capitolul XVIII. Se despart, dar își spun ”la revedere” (2)

În timp ce domnul Sesemann îi mulțumea bunicului pentru grija lui, doamna Seseman îl zări ascuns într-un tufiș pe ciobănașul Peter. Îi făcu semn cu blândețe să vină la ei și Peter se apropie sfios. Zărindu-l pe ”polițistul” de la Frankfurt, începu să tremure ca varga.

- Credeți că... nu mai poate fi reparat... ?

- Ce să repari ? întrebă bunica mirată.

Cum ciobănașul sta încremenit în fața ei și o privea cu ochii holbați de spaimă, bătrâna se adresă bunicului:

HEIDI, FETITA MUNTILOR (36)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetita muntilor - ep.35

Heidi, fetita muntilor (36)

Capitolul XVIII. Se despart, dar își spun ”la revedere” (1)

Într-o dimineață, fetele stăteau pe bancă, în fața cabanei. Din când în când, Heidi mai trăgea câte o fugă spre marginea potecii, căci trebuia să vină doamna Sesemann. În sfârșit, o zări pe bunica din Frankfurt, urcând încet pe cărare pe calul cel alb, străjuit de cele două călăuze.

Când ajunse în fața cabanei, bunica se opri mirată.

- Ce-i cu tine, copila mea ? De ce nu stai pe scaunul tău cu rotile ? Ce-i drept, arăți foarte bine și niciodată nu ai fost atât de rumenă în obraji, totuși...

HEIDI, FETITA MUNTILOR (35)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.34

Heidi, fetița munților (35)

Capitolul XVII. O minune la care nimeni nu se aștepta (2)

Așezat pe un pietroi, Peter era frământat de gânduri. El distrusese scaunul ca s-o facă pe străină să plece imediat și, când colo, dumneaei stă așezată în fața lui, de azi dimineață, și nici prin gând nu-i trece să-și ia tălpășița.

Când ajunse în dreptul lui, Heidi îl rugă s-o ajute, ca s-o ducă pe Clara până sus.

- Nu vreau ! mormăi morocănos ciobănașul.

Dar Heidi nu se lăsă și-i spuse supărată:

- Bine, numai să nu-ți pară rău !

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (34)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.33

Heidi, fetița munților (34)

Capitolul XVII. O minune la care nimeni nu se aștepta (1)

Într-o zi, în zori, bunicul ieși, ca de obicei, în pragul cabanei, să vadă cum arată vremea. Întreaga vale era scăldată într-o lumină trandafirie, care anunța o zi la fel de frumoasă ca și cea din ajun.

Bătrânul scoase din magazie scaunul cu rotile, apoi intră în cabană să le spună copiilor să se grăbească să vadă revărsatul zorilor.

Între timp sosi Peter cu turma lui. Era foarte mânios, fiindcă de săptămâni în șir nu-i mai fusese dat să o vadă pe Heidi, fetița munților, singură.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (33)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.32

Heidi, fetita muntilor (33)

Capitolul XVI. Sosesc prietenii (2)

Trecu luna mai și veni și iunie, cu soarele mai arzător și zilele mai lungi ca noaptea. Într-o zi, către sfârșitul lunii, după ce isprăvi cu treburile prin casă, Heidi ieși în fața cabanei să vadă ce se mai întâmplă pe afară și deodată începu să strige:

- Bunicule, vino repede, repede !

Bunicul veni repede și văzu un alai neobișnuit ce urca pe potecă, spre cabană: doi oameni purtau pe brațe un scaun în care ședea o fetiță înfofolită în pături, alături de care înainta un frumos cal alb, pe care se afla o doamnă ce vorbea cu fetița.

HEIDI, FETITA MUNTILOR (32)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.31

Heidi, fetița munților (32)

Capitolul XVI. Sosesc prietenii (1)

Trecu și iarna ce părea că nu se mai sfârșește, trecură și primele săptămâni mai răcoroase ale primăverii și, în sfârșit, veni din nou luna mai, cu tot alaiul ei: pajiști înverzite și smălțate de flori multicolore, pârâiașe gonind zglobiu la vale, cu susurul lor cristalin, ce-și trăgeau izvoarele din ultimele zăpezi, topite pe crestele munților de razele calde ale soarelui de primăvară. Și aerul era mai cald. Pretutindeni natura se trezea din amorțeala grea a iernii.

Reînvierea naturii o încânta atât de mult pe Heidi, fetița munților,  încât aproape toată ziua și-o petrecea afară.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (31)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi fetița munților - ep.30

Heidi, fetița munților (31)

Capitolul XV. Răsplata (2)

Peter era supărat foc. De atâtea zile nu venise Heidi cu el și acum, când în sfârșit era acolo, nici nu îndrăznea să se apropie de ea din pricina acestui străin.
La un moment dat, mânios că nimeni nu-l ia în seamă, ciobănașul strigă în gura mare:

- E vremea să mâncăm !

Heidi se ridică și desfăcu sacul cu merinde, dar doctorul o opri, spunându-i că nu-i e foame și ar bea numai un pahar cu lapte. Heidi nu era nici ea flămândă și îl rugă pe Peter să mulgă o oală de lapte.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (30)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetita munților - ep.29

Heidi, fetița munților (30)

Capitolul XV. Răsplata (1)

A doua zi, doctorul urca pe potecă, însoțit de Peter, încercând să schimbe din când în când cu el o vorbă, dar sfielnicul păstor abia se încumeta să răspundă la întrebările lui binevoitoare.

Ajunseră într-o tăcere desăvârșită la cabană, unde Heidi îi aștepta de mult cu Fulg-de-nea și Pestrița, toate trei înveselite de primele raze ale soarelui.

Peter o întrebă pe Heidi, ca de obicei:

- Azi vii cu mine ?

- Azi, da, îi răspunse ea, dar numai dacă urcă și domnul doctor cu noi.

Ciobănașul se uită la doctor pieziș, cu o privire neîncurajatoare.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (29)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.28

Heidi, fetița munților (29)

Capitolul XIV. La cabană sosește un singur oaspete (2)

Heidi se agăță fericită de brațul doctorului, iar acesta îi spuse cu glasul său blajin:- Hai, copila mea, du-mă la tine acasă.Ea însă rămase nemișcată, privind în vale, cu uimire.- Dar unde sunt Clara și bunica ? întrebă ea, nedumerită.- Eh, copila mea, răspunse doctorul oftând, din păcate trebuie să-ți spun un lucru care, desigur, te va întrista, așa cum mă întristează și pe mine.

HEIDI, FETITA MUNTILOR (28)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița muntilor - ep.27

Heidi, fetița munților (28)

Capitolul XIV. La cabană sosește un singur oaspete (1)

Zorile făceau să sclipească piscurile cu lumina lor roșietică- portocalie, iar adierea proaspătă a vântului de dimineață se strecura ușor printre crengile bătrânilor brazi din preajma cabanei.

Heidi se trezi brusc din somnul ei adânc. Sări iute din patul ei de fân și mai-mai să uite să se spele și să se îmbrace, atât era de nerăbdătoare să se vadă sub brazii ei dragi. Numai că la Frankfurt învățase că o fetiță cuminte trebuie să fie întotdeauna curată și îngrijită. Se spălă deci în grabă, și, după ce trase pe ea o rochiță ușoară, coborî la iuțeală scărița.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (27)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.26

Heidi, fetița munților (27)

Capitolul XIII. Pregătiri de călătorie (2)

- Bine, așa o să fac, spuse doctorul, surâzând.

- Pachetul pentru Heidi vi-l trimit mai târziu, spuse Clara. Domnișoara Rotenmeier lipsește acum de acasă, dar va veni, va pregăti pachetul și până deseară îl veți primi.

Și, în timp ce Sebastian îl conducea pe doctor spre ieșire, Clara o chemă pe Tinette la ea și-i spuse, arătându-i o cutie mare și frumoasă:

- Umple-o, te rog, cu prăjituri fragede, din acelea pe care le-am avut astăzi la micul dejun.

În timpul acesta, Sebastian, deschizând ușa doctorului, îi făcu o plecăciune adâncă și i se adresă:

HEIDI, FETITA MUNTILOR (26)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.25

Heidi, fetița munților (26)

Capitolul XIII. Pregătiri de călătorie (1)

Într-o frumoasă zi de septembrie, doctorul familiei intră în casa Sesemann, întâmpinat cu mult respect de Sebastian. Stăpânul casei îl aștepta în capul scării.

- Ce bine îmi pare că ai venit ! Voiam să mai discutăm o dată despre călătoria în Elveția. Mi-e tare greu să-i spun copilului că nu mă pot ține de făgăduiala făcută cu luni în urmă.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (25)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților-ep.24

Heidi, fetița munților (25)

Capitolul XII. Când toate clopotele bat (2)

A doua zi era duminică. De dimineață, bunicul strigă:

- Heidi, copila mea, scoală-te și vino repede. Pune-ți rochița cea frumoasă și să mergem împreună jos, în sat, la serbare.

Heidi nu se lăsă mult așteptată. Peste câteva minute se și afla în fața cabanei, și, văzându-l pe bunicul ei, rămase câteva clipe mută de uimire:

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (24)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.23

Heidi, fetița munților (24)

Capitolul XII. Când toate clopotele bat (1)

Heidi îl aștepta pe bunic ca să meargă împreună la Dörfli. Bătrânul se ducea ca să-i ia geamantanul și, în timpul ăsta, ea avea să rămână la bunica. Ardea de nerăbdare s-o vadă și s-o întrebe dacă i-au plăcut pâinițele de la Frankfurt. Stătea fericită la umbra brazilor, trăgând în piept, cu nesaț, aerul curat de munte.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (23)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.22

Heidi, fetița munților (23)

Capitolul XI. O seară de vară la munte (3)

- Dumnezeule, se auzi deodată dintr-un colț al odăii, numai Heidi deschide așa ușa !

- Eu sunt, bunicuțo, eu sunt, strigă Heidi, îngenunchind și lăsându-și capul pe genunchii bătrânei.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (22)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.21

Heidi, fetița munților (22)

Capitolul XI.O seară de vară la munte (2)

A doua zi mai avură de mers câteva ceasuri cu trenul. Heidi nu lăsă nici o clipă coșulețul din brațe. Stătea cuminte și privea pe fereastră, cuprinsă de emoția apropierii de locurile ei natale. Când se aștepta mai puțin, se auzi strigătul conductorului: ”Mayenfeld !” Săriră amândoi de pe scaun, Sebastian înșfăcă la iuțeală geamantanul și coborâră din vagon în mare grabă.

HEIDI, FETIŢA MUNŢILOR (21)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetiţa munţilor -ep.20

Heidi, fetița munților (21)

Capitolul XI. O seară de vară la munte (1)

Reîntors acasă, domnul Sesemann află despre starea lui Heidi, ba, mai mult, află că fetița începuse să umble noaptea, în somn, prin casă. Doctorul îi spuse că situația era gravă, că fetița era foarte bolnavă. Hotărî imediat să o ducă pe Heidi înapoi, în Elveția.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (20)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.19

Heidi, fetița munților (20)

Capitolul X. Heidi câștigă și pierde

După-amiezile, în timp ce Clara și domnișoara Rottenmeier se odihneau, bunica o chema pe Heidi în camera ei și stătea cu ea de vorbă despre tot felul de lucruri.

Bunica avea întotdeauna la îndemâna niște resturi de stofă și câteva păpuși drăgălașe și o învăță pe Heidi să le facă rochițe, șorțulețe și alte haine de toată frumusețea.

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (19)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.18 

Heidi, fetița munților (19)
- Heidi și Peter păstorul pe pajiște

Capitolul IX.O bunică(2)

După câteva zile, bunica o chemă pe Heidi în camera ei. Îi arătă un teanc de cărți, iar fetița se apucă să le răsfoiască. Rămase mută de admirație în fața pozelor atât de frumoase. Deodată, ochii i se umeziră de lacrimi. Văzuse o poză cu un câmp frumos, pe care păștea o turmă de vite, iar în mijlocul turmei se afla păstorul, sprijinit în toiag.