Lecturi scolare

2016-08-29

D-ale carnavalului (5)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (4)

ACTUL II

SCENA VII

IORDACHE, NAE în costum de cazac, apoi CATINDATUL
NAE (din fund, dreapta) : Iordache... (își scoate masca.)
IORDACHE: Aha ! bine că vii ! Știi cine e în bal ? ia ghici...
NAE: Cine ?
IORDACHE: Mița...
NAE: Mița !
IORDACHE: Și Crăcanel... ferește-te ! Mița te caută...
NAE: Cum să scap de republicana asta ?... Nu găsesc pe Didina să plec...
CATINDATUL (din fund) : Peste putință să găsesc alt costum: Bibicul ăla o să mă dea de gol lui nenea Iancu... (Își scoate masca.)
NAE (își pune masca repede, lui Iordache) : Pune-ți masca ! (Iordache își pune masca)
CATINDATUL: Uf ! și m-am magnetizat !... Lucrează magnetismul... Nu mai poci de cald !
NAE (încet lui Iordache) : îl cunoști ?
IORDACHE (asemenea) : Tânărul cu măseaua...
CATINDATUL (văzându-i) : A ! bună idee. (vine la ei vesel) Mască, mă cunoașteți ?
NAE: Nu...
CATINDATUL: Îmi pare rău, v-aș fi rugat ceva...
NAE: Ce ?
IORDACHE (încet lui Nae) : Să-i scoți iar măseaua...
NAE (Catindatului, tare) : Cu plăcere, neică, dar n-am ostromentele...
CATINDATUL: Ce ostromente ?
IORDACHE: Pentru măsea...
CATINDATUL (aparte): Și ăștia sunt bărbieri... (tare) Aș ! măseaua nu o mai scoț; i-am dat de leac: călduri cu magnetism de jamaică...
NAE: Ala-i bun...
CATINDATUL: Uite ce vream eu să vă rog; eu am un frate mai mare în bal, și mă cunoaște, și n-aș vrea să mă cunoască... Ce e de făcut ?
NAE: Știu eu ? și eu aș vrea să nu mă cunoască cineva în bal: da' dacă te cunoaște o dată...
IORDACHE: Nu-i alta nimic de făcut decât să plecăm din bal...
CATINDATUL: Nu ! nu voi să plec, voi să mai tachinez, voi să mă magnetizez bine ! Am eu o idee...
NAE: Ce idee ?
CATINDATUL: Costumurile d-voastră sunt de la grandirop, ori particulere ?...
IORDACHE: Particulere.
CATINDATUL: Și al meu tot particuler. Haide să le schimbăm, și apoi să mai poftească Bibicul să mă puie față cu nenea Iancu...
NAE: Faină idee ! Bravos ! Haide !
IORDACHE: Haide !
CATINDATUL: Haide la grandirop ! (Ies toți trei în fund la stânga.) la cabinet de toaletă ! (Se aude mazurca în bal; Catindatul iese pe pasul de mazurcă.)

SCENA VIII

PAMPON în costum, intrând din bal
PAMPON: Este adevărat că sunt tradus: Didina mă înșeală cu Bibicul, cu amantul femeii ăleia. Astă-seară, la cafenea, femeia aia mi-a lăsat un bilet; i-am cunoscut slova, e slova din biletul către Bibicul. Îmi scrie să viu aici, unde amantul ei are întâlnire cu Didina. Nu se poate, zic eu; Didina s-a dus la mătușică-sa. Merg degrabă acasă, Didina nu e; la mătușică-sa, Didina nu e. Mă-ntorc acasă, chem slujnica, îi trag două perechi ca la poliție și pe urmă o supun la intrigatoriu. Spune că conița a plecat în costum polinez... Aici în bal este ! cu el !... cu Bibicul. A ! Bibicule ! ai scos o femeie din minți — femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !... astă dată n-ai să scapi... O să-ți rup șalele... (Bate în masă.) 0 mastică ! (își pune masca.)
CHELNERUL( : d-afară) Vine!

SCENA IX

PAMPON, CRĂCĂNEL
CRĂCĂNEL (din fund, dreapta): Nu pot să dau de nenea Iancu, și l-am pierdut și pe frate-său... (Văzând pe Pampon.) Pe ăsta nu l-am cercetat... Acuma îl văz întâi. (Pampon bate iar în masă; Crăcănel coborând doi pași, tare și cu ton de sfidare melodramatică.) Eu sunt Bi-bi-cul...
PAMPON (sărind): Bibicul !
CRĂCĂNEL: Da, Bibicul, nene Iancule ! (Își scoate masca.) nu mai poftești ?
PAMPON (își scoate masca, fioros, gata să se repează): A ! care va să zică mă căutai, Bibicule ?
CRĂCĂNEL (potrivindu-se să-și ia vânt de scăpare) : Da, nene Iancule...
PAMPON (același joc crescendo): Și eu te căutam, Bibicule ! (Se repede.)
CRĂCĂNEL (dându-se pe după o masă): Să nu dai ! să nu dai ! că fac scandal... Chem poliția... stai să ne deslușim !
PAMPON: Mișelule, să ne deslușim, 'ai ? După ce mă ataci la sacrul meu amor; amăgești o ființă nevinovată... o femeie... femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !...
CRĂCĂNEL (urmându-și jocul) : Eu ? amăgesc o femeie ?... Eu nu am amăgit nici o femeie; ele m-a amăgit pe mine... și multe; nu știu nimic la sufletul meu.
PAMPON: Minți !
CRĂCĂNEL: Nu minț... Nu da ! nu da ! că fac scandal. Să ne deslușim: e încurcătură la mijloc... Spune care femeie...
PAMPON: O știi bine, Didina...
CRĂCĂNEL: Nu cunosc nici o Didină. Pe amanta mea o cheamă Mița...
PAMPON: Da, pe amanta ta o cheamă Mița; dar, ca un mișel ce ești, nu te-ai mulțumit cu o amantă... Ai atacat și pe amanta mea Didina... Ai nenorocit-o !
CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat !
PAMPON: Am dovezi: ai uitat la Didina un bilet de abonament la frizerie.
CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat ! eu nu mă raz cu abonament, eu mă raz a la carte.
PAMPON: Și un bilet de la amanta ta...
CRĂCĂNEL: De la amanta mea ? Îți spui eu că e încurcătură.
PAMPON: Nu e nici o încurcătură, mișelule ! Amanta ta, Mița, îți scrisese de miercuri că te așteaptă, că Mangafaua pleacă la Ploiești.
CRĂCĂNEL: Miercuri ?... Ploiești ?... Mangafaua ?...
PAMPON: Da, și tu, Bibicule, în loc să te duci la ea, o părăsești și te dai pe furiș la amanta mea, la Didina. (Se repede.) O să-ți rup oasele... Oasele am să ți le rup !
CRĂCĂNEL (apărându-se) : Stai ! să nu dai, că fac scandal ! Mi-e frică de o nenorocire !... (Își pune mâna la inimă să o astâmpere.)
PAMPON: Da ! să-ți fie frică de o nenorocire; pentru că precum ai vrut tu să nenorocești pe Didina... o femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !... asemenea să știi că o să te nenorocesc eu pe tine. (Se repede.)
CRĂCĂNEL (același joc): Stăi ! stăi, omule, pentru Dumnezeu !... Mița ? miercuri ? Ploiești ? Mangafaua ?... Dumnezeule ! am o bănuială... Arată-mi biletul... Eu am fost miercuri la Ploiești...
PAMPON: La Ploiești ?
CRĂCĂNEL: Da, la Ploiești... Să fie cu putință ?... Mița ? a opta ?... Arată biletul !
PAMPON: Iacătă-l biletul ! (Crăcănel se apropie să vază biletul; Pampon îl apucă cu mâna stângă, și cu dreapta i-arată hârtia.) A ! vrei să mă-nșeli ? (Îl zguduie.)
CRĂCĂNEL (sfârșindu-se de la inimă, se moaie din balamale, și cade pe un scaun): Mița ! m-a tradus ! apă ! apă !... Mangafaua... eu... eu sunt !
PAMPON: Mangafaua ?
CRĂCĂNEL: Da, Mangafaua !... eu... A opta oară tradus ! (Ridicând mâinile la cer.) Este cu putință, domnule ?
PAMPON: A opta oară? (șade lângă el.)
CRĂCĂNEL (dezolat): Nu ți le mai spui p-alelalte, că sunt halimale, domnule, numai una să ți-o spui, al șaptelea caz de traducere... în vremea războiului...
PAMPON: Cu un muscal?
CRĂCĂNEL (plin de obidă): Nu m-ar fi costisit atâta să fi fost cu un muscal, fiindcă eu eram de la început pentru convenție... știi, muscalii luptau pentru cauza sfântă a eliberării popoarelor creștine de sub jugul semilunii barbare... Dar cu un neamț, domnule !...
PAMPON: Cu un neamț ?
CRĂCĂNEL: Fă-ți idee, domnule, ce traducere !
PAMPON: Ei și ?
CRĂCĂNEL (plângând): Am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țiu mult la amor; am plâns și am iertat-o... pe urmă am prins-o iar, și iar am plâns și iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des... așa cam de vreo cinci, șase ori... Ce-mi ziceam eu ? Vorba d-tale: femeie ! ochi alunecoși...
PAMPON: Inimă zburdalnică !...
CRĂCĂNEL: Până când, într-o seară, mă duc, domnule, ca de obicei acasă; intru în sală, deșchiz ușa iatacului... întunerec... „Te-ai culcat ?" nu răspunde nimini. Inima-ncepe să bată rău; aprinz lumânarea, și ce găsesc pe masă, domnule ?
PAMPON: Ce ?
CRĂCĂNEL: Un răvășel: „Mache, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ștearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamțul meu în Bulgaria..."
PAMPON: În Bulgaria ? Ce căuta neamțul în Bulgaria ?
CRĂCĂNEL (dezolat): Nu știu ! Ei ! ce te faci, Mache ?... de desperare, ce am zis eu ? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume, încai să mă fac martir al independenții... și m-am înrolat de bunăvoie...
PAMPON: Volintir ?...
CRĂCĂNEL: În garda națională... Știi, pentru ca să-mi mai uit focul... (Plânge.) Și închipuiește-ți d-ta acum și Mița! (Plânge.) și garda națională s-a desființat !...
PAMPON: Care va să zică este un Bibicul...
CRĂCĂNEL: Se-nțelege; n-ai văzut biletul ?
PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de traducere și pentru mine și pentru d-ta...
CRĂCĂNEL: Firește...
PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu șade frumos, un volintir ca d-ta...
CRĂCĂNEL: Dacă nu pot să mă stăpânesc! mi-e naturelul simțitor...
PAMPON: Trebuie să-l găsim ! Nu plânge, nu-i frumos ! un volintir ! Trebuie să-l regulăm pe Bibicul... Auzi d-ta ? două !
CRĂCĂNEL: Cum să-l găsim ?
PAMPON: ÎI găsesc eu, n-ai grije; eu știu politica poliției. Nu plânge: ești volintir ! Bibicul nostru e aici în bal... Didina mea este aici în bal...
CRĂCĂNEL: Poate și Mița mea...
PAMPON: Da...
CRĂCĂNEL: Da ?
PAMPON (repede): Adică nu ! În sfârșit, ce-ți pasă ! vino cu mine... Nici o vorbă să nu zici. Lasă-mă pe mine, să vezi cum îl înhaț eu. 'Aide... nu plânge: ești volintir ! pune-ți masca, și 'aide ! (Își pune masca.)
CRĂCĂNEL: Mița ? Mița ?... (hotărât) Nu !... o mai iert acum, dar daca s-o mai întâmpla încă o dată... hotărât mă însor ! (Își pune masca.)
PAMPON: Haide... nu, nu plânge, ești volintir !... și nici un cuvânt ! A ! Bibicule ! (Ies amândoi în bal.)

* * *

Urmează D-ale carnavalului (6)

2016-08-27

D-ale carnavalului (4)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (3)

ACTUL II
(0 sală de o parte a unui bufet într-un bal mascat de mahala. Două uși în fund; cea din dreapta dând în bal, cea din stânga într-un coridor de lângă bal. La stânga, în planul din fund, o ușe a cabinetului de toaletă; la dreapta, planul întâi, o ușe dând în sala principală a bufetului. În scenă, mese pentru mâncare, una în fund între cele două uși, două în față, una la dreapta, alta la stânga. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui valț, și se vede prin ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului)

SCENA I

CATINDATUL, în costum și cu masca scoasă șezând la masa din stânga și bând rom cu un păhăruț, apoi CHELNERUL
CATINDATUL (bătând în masă) : Chelner !...
CHELNERUL (d-afară) : Vine !...