ȘCOALA ACUM 50 DE ANI (3)

de Ion Ghica

Urmare la Școala acum 50 de ani (2)

Când coconițele începuse să îndruge franțozește cu: 'Bonju', 'Chesche vu parle franse, munsiu', 'Bonsua' și 'Alivoa', Nănescu, în colaborațiune cu Costache Faca și cu Costache Bălăcescu, au făcut satira:

Ah! ma șer, să-mi vezi mantela,

Mai sublim, mai lucru fen,

C-o dublură-nfricoșată

Și fața amur san fen.

OMUL DE PIATRĂ (2)

de Nicolae Filimon

Urmare la Omul de piatră (1)

Omul de piatră (2)

Împăratul, văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei daca-i este de vânzare.

- Nu-mi este de vânzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei.

- Ei bine ! ce ai să-mi ceri, ca să mi-l dai numai trei zile ?

- Să-mi dai o mie de bani de aur.

Tocmeala se făcu și împăratul luă cerbul și-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.

Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cânte un cântec de dor, de plângeau lemnele și pietrele.
Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieși din cerb și o sărută pe frunte, apoi intră iarăși în cerb.

OMUL DE PIATRĂ (1)

de Nicolae Filimon.

A fost odată un împărat și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii.

Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise:

- Să trăiești, luminate împărate ! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea.

Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rând de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea.
Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin.

ROMAN NĂZDRĂVAN

de Nicolae Filimon.

A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nici că s-ar povesti. Când să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer. 

Linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă !

A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1]. Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o câmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fân mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise:

- Știți voi una, mă ?

- Știm dacă ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați.