HEIDI, FETITA MUNTILOR (35)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.34

Heidi, fetița munților (35)

Capitolul XVII. O minune la care nimeni nu se aștepta (2)

Așezat pe un pietroi, Peter era frământat de gânduri. El distrusese scaunul ca s-o facă pe străină să plece imediat și, când colo, dumneaei stă așezată în fața lui, de azi dimineață, și nici prin gând nu-i trece să-și ia tălpășița.

Când ajunse în dreptul lui, Heidi îl rugă s-o ajute, ca s-o ducă pe Clara până sus.

- Nu vreau ! mormăi morocănos ciobănașul.

Dar Heidi nu se lăsă și-i spuse supărată:

- Bine, numai să nu-ți pară rău !

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (2)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților (1)

Heidi, fetița munților (2). Peter

Capitolul I. Spre munții înalți (2)

Dete strânse mâna tovarășei de drum și rămase pe loc s-o urmărească din ochi până la micuța cabană cafenie, aflată la câțiva pași de marginea potecii. Cabana, ce se înalța la jumătatea drumului dintre sat și pășuni, era atât de veche și atât de dărăpănată, încât marele ei noroc era văgăuna în care se adăpostea. Când vântul sufla cu putere, toate scârțâiau și trosneau în ea, din încheieturi: ușile, ferestrele și chiar grinzile din acoperiș. Dacă s-ar fi aflat undeva în vârful muntelui, vântul föehn ar fi smuls-o din pământ și ar fi prăvălit-o la vale.