PASĂREA MĂIASTRĂ (4)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Pasărea măiastră (3)

"Frate, îmi ziseră ei, după ce călătorirăm câtva, am obosit de atâta drum; căldura este mare; aide ici la un eleșteu pe care îl știm noi, să bem câte nițică apă, să ne răcorim."

PASĂREA MĂIASTRĂ (3)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Pasărea măiastră (2)

A doua zi am înaintat pe moșia zmeilor, dar tot cam cu teamă, când, pe la chindii, am ajuns la palaturile zmeilor. Mândrețe ce am văzut acolo nu se poate povesti. Grădina cu fel de fel de flori și de pomi; casele învălite cu argint care strălucea la soare ca oglinda, păreții era împodobiți cu chipuri și flori săpate, iară ciubucele erau poleite; fântâni care aruncau apă în sus.

PASĂREA MĂIASTRĂ (2)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Pasărea măiastră (1)

Împăratul puse și el câțiva slujbași să pândească pe sub ascuns și, cum va vedea pe ciobanul care, când va intra în biserică, pasărea va cânta, să pună mâna pe dânsul și să-l aducă înaintea lui.

PASĂREA MĂIASTRĂ (1)

de PETRE ISPIRESCU

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos.

LUPUL CEL NĂZDRĂVAN ȘI FĂT FRUMOS (4)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos (3)

Zâna Crăiasă, după ce se deșteptă din leșin și se văzu în brațele lui Făt-Frumos, prinse a-i zice:

– Dacă tu ești lupul care m-a furat, a ta să fiu.

Făt-Frumos îi răspunse:

– A mea să fii, nedespărțită până la moarte.

LUPUL CEL NĂZDRĂVAN ȘI FĂT FRUMOS (3)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos (2)

Făt-Frumos priimi. Și chiar în acea zi și plecă cu credinciosul său rob.

Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz.

LUPUL CEL NĂZDRĂVAN ȘI FĂT FRUMOS (2)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la  Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos (1)

Împăratul, văzând merele, mai-mai era să-și iasă din minți, de bucurie; dară își ținu firea. Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său cel mic a izbutit să aducă mere și să se afle că hoțul este o pasăre.

LUPUL CEL NĂZDRĂVAN ȘI FĂT FRUMOS (1)

basm de PETRE ISPIRESCU

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat și o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Și atât de dragi îi erau florile acestui împărat, încât însuși cu multă tragere de inimă le plivea și îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur.

CELE TREI RODII AURITE (3)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Cele trei rodii aurite (2)

Cele trei rodii aurite (3)

D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate diminețile, venea o păsărică și cânta cu dor de-ți rupea inima; apoi striga cât îi lua gura:

– Grădinar ! Doarme împăratul ?

– Doarme, îi răspundea grădinarul.

– Să doarmă somn dulce și mai dulce, de pe căpătâi să s-aridice, adăoga păsărica. Dară cioroaica de împărăteasă doarme ?

– Doarme, îi răspundea.

– Să doarmă somnul de urgie, de acum până-n vecie.

Și pe care pom se punea de cânta, pe loc se și usca.

CELE TREI RODII AURITE (2)

de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Cele trei rodii aurite (1)

Cele trei rodii aurite (2)

Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitașul și tăie una din rodii, ca să guste și să se încredințeze de bunătatea lor. Când, ce să vezi ? Deodată iese din rodie o fată, ca o zână de frumoasă, și îndată începu a striga cu glas mângâios:

– Apă, apă, că mor.

Întoarse fiul împăratului ochii în toate părțile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu și muri; p-aci, p-aci era să cază și el, dară se ținu.

CELE TREI RODII AURITE (1)

de PETRE ISPIRESCU.

A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își aruncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise:

– Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă.

Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tată-său și-i zise:

RODUL TAINIC (1)

de Ioan Slavici.

A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege.

FATA MOȘULUI CEA CU MINTE

de PETRE ISPIRESCU.

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare.

Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere.

Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis ! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra.

Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila, și-i zicea:

- Dacă nu-ți vei duce fata de aici, pâine și sare pe un taler cu tine nu mai mănânc.

PORCUL CEL FERMECAT (3)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Porcul cel fermecat (2) -

Porcul cel fermecat (3)

Acolo ședea Vântul.

Gardul care o înconjura avea o portiță. Bătu și se rugă să o primească. Muma Vântului avu milă de dânsa și o primi să se odihnească. Ca și la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simță Vântul.

A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare și deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo și-a făcut un fel de casă, grămădind bușteni unul peste altul și împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi.

PORCUL CEL FERMECAT (2)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Porcul cel fermecat (1) -

Porcul cel fermecat (2)

Între acestea sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă.

Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă ? Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută, gândindu-se să asculte povețile tatălui său.

PORCUL CEL FERMECAT (1)

A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise:

– Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi.

CEI TREI FRAȚI ÎMPĂRAȚI (3)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Cei trei frați împărați (2) -

Cei trei frați împărați (3)

*

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărți de frații săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se gătește, și ajunse la orașul unde îl scosese drumul pe care apucase el.

Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula.

Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciș și curmeziș tot orașul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine și acolo era un ostrov. Iară daca vru a ști ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

CEI TREI FRAȚI ÎMPĂRAȚI (2)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Cei trei frați împărați (1) -

Cei trei frați împărați (2)

Bucătăreasa făcu întocmai precum îi poruncise stăpânu-său, însă pe când era aproape să fie friptă găina desăvârșit, copiii se întoarseră de la biserică, deși nu se isprăvise slujba, căci li se făcuse foame, și se rugară de bucătăreasă să le dea ceva să mănânce.

Cu atâta gingășie se rugară copiii, încât bucătăresei i se făcu milă de dânșii; le dete câte un codru de pâine și, pe lângă aceasta, celui mare îi dete capul găinei, celui mijlociu pipota, și celui mai mic inima, socotind că acestea sunt lucruri de nimic.

Copiii mâncară repede și se duseră iarăși la biserică.

Dascălul, care stătuse ca pe ghimpi la biserică, cum ieși, veni numaidecât să se puie la masă.

CEI TREI FRAȚI ÎMPĂRAȚI (1)

de PETRE ISPIRESCU.

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie și trei copilași. Lucra bietul om de da pe brânci, zi și noapte, orice și pe unde găsea, și două în tei nu putea lega și el. Bieții copilași erau mai mult flămânzi decât sătui.

Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copac un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii (pantofi groși), își scuipă în palme și se agăță de copac ca să se urce în el.

CELE DOUĂSPREZECE FETE DE ÎMPĂRAT ȘI PALATUL CEL FERMECAT (3)

de PETRE ISPIRESCU 
- urmare la Cele douăsprezece fete de împărat (2)  

Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat (3)

Se întoarseră iarăși pe unde au fost venit. Băiatul se ținea după dânsele, ca dracul după călugăr.

Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci.

Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; și totuși nici o frunză măcar nu se mișca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.