de Johanna Spyri
Urmare la Heidi, fetița munților -ep.25
.jpg "Heidi, fetița munților (26)") |
| Heidi, fetița munților (26) |
Capitolul XIII. Pregătiri de călătorie (1)
Într-o frumoasă zi de septembrie, doctorul familiei intră în casa Sesemann, întâmpinat cu mult respect de Sebastian. Stăpânul casei îl aștepta în capul scării.
- Ce bine îmi pare că ai venit ! Voiam să mai discutăm o dată despre călătoria în Elveția. Mi-e tare greu să-i spun copilului că nu mă pot ține de făgăduiala făcută cu luni în urmă.
De atunci, zi și noapte visează cum i se va îndeplini această dorință și dacă în ultima vreme a îndurat totul cu atâta curaj, asta se datorează numai speranței în apropiata ei călătorie în Elveția și în vizitarea prietenei ei, Heidi. Nu mă lasă inima să-i răpesc această bucurie.
De atunci, zi și noapte visează cum i se va îndeplini această dorință și dacă în ultima vreme a îndurat totul cu atâta curaj, asta se datorează numai speranței în apropiata ei călătorie în Elveția și în vizitarea prietenei ei, Heidi. Nu mă lasă inima să-i răpesc această bucurie.
- Trebuie, dragul meu Sesemann, spuse doctorul, fără șovăire. Trebuie ! De multă vreme Clara nu s-a mai simțit atât de prost ca în vara asta. O călătorie îndelungată ar putea să aibă urmări foarte grave pentru ea. Suntem în septembrie și, la munte, vremea s-ar putea să se răcească. Asta pe de-o parte. Pe de alta, ziua e acum din ce în ce mai scurtă și Clara nu poate să rămână peste noapte undeva, în creierii munților. Am putea s-o ducem de fiecare dată sus și apoi înapoi la băi în scaunul ei cu rotile, dar drumul ar dura câteva ore și ar fi mult prea obositor pentru ea.
Părerea mea e ca la anul, în luna mai să facă mai întâi un tratament la băile Ragaz și pe urmă, când vremea se va încălzi, o vom duce sus, la cabană. În felul ăsta se va fortifica și călătoria îi va fi de mai mult folos decât dacă o face acum.
Domnul Sesemann îl ascultă pe doctor, apoi, ridicându-se de pe scaun îl întrebă:
- Te rog să-mi spui cu toată sinceritatea, prietene, există vreo speranță în restabilirea totală a sănătății fiicei mele ?
- O speranță există, dar foarte slabă, răspunse doctorul cu jumătate de gură.
Stăpânul casei începu să umble prin odaie cu pași mari și apăsați, apoi se opri în fața prietenului său și spuse:
- Doctore, ce-ar fi să pleci chiar tu s-o vizitezi pe micuța Heidi în numele nostru ?
Surprins de propunerea prietenului său, doctorul nu știa ce să răspundă, dar domnul Sesemann nu-i dădu răgaz să se gândească, îl luă de braț și îl conduse în odaia fiicei sale.
Începură să discute cu ea despre călătoria în Elveția. Cu lacrimi în ochi, Clara îi spuse doctorului:
- Da, domnule doctor, duceți-vă s-o vedeți pe Heidi și, la întoarcere, să-mi povestiți despre frumusețile acelor meleaguri, despre care prietena mea mi-a vorbit de atâtea ori. Să-i vedeți pe toți, și pe ciobănașul Peter, și pe bunicul, pe toți, căci eu îi știu pe toți, din povestirile lui Heidi. Vă rog să luați și darurile pe care vreau să i le trimit prietenei mele și celorlalți. De multă vreme le am pregătite, gândindu-mă la plecarea mea.
- Bine, scumpa mea, dacă așa stau lucrurile, atunci să știi că mă duc, spuse doctorul. Când ai vrea tu să plec ?
- Dacă s-ar putea mâine, aș fi fericită, se grăbi să răspundă Clara.
- Da, Clara are dreptate, interveni tatăl ei. Vremea e atât de frumoasă și ar fi păcat să pierzi aici o zi însorită și senină, în loc să ți-o petreci la munte.
