ÎN LUMEA DREPTĂȚII (27)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (26)

Bătrâna n-a înțeles cum s-a rostit tribunalul. Ședința fiind suspendată, e îmbrâncită până la ușă de lumea care dă năvală să iasă. Acolo se îndură s-o lumineze aprodul, care-i strigă la ureche:
— Ai pierdut, cucoană. Ți s-a anulat ipoteca.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (26)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (25)

Acum e mai liniștit. Muzica de care s-a reapucat cu patimă ii aduce un ritm egal în mersul sângelui și ordine în judecată — și are mare trebuință de ordine în judecată.
A fost la Cărbuneni, unde s-a încredințat cu ochii lui cum stau lucrurile. De nenumărate ori și-a spus sie însuși pricina și s-a încredințat c-o s-o câștige.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (25)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (24)

A trecut un an. În vremea asta a avut două momente în care se miră că nu și-a pierdut judecata. Unul, cel mai grozav, a fost când a aflat de la arhiva tribunalului că moștenitorii lui Șerb Călugăreanu au pornit proces de anulare a ipotecii și când i s-a părut că tăierea răsuflarii ce simțea era pricinuita de năruirea întregii clădiri a tribunalului peste dânsul; al doilea a fost când i-a venit cucoana Zinca cu citația.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (24)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (23)

Încă o noapte în care n-a închis ochii nici măcar o clipă; și acum slujnica, intrată în vârful degetelor ca să aduca apa, văzând că nu doarme, îl înștiințează:

— Domnule, te așteaptă un om afară.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (23)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (22)

Au trecut două luni, două luni lungi, lungi, nesfârșite.

Îndoiala d-atâtea ori batjocorită și gonită, dar întoarsă tiptil pe căi piezișe în nopțile de nesomn, pune acum stăpânire pe sufletul lui cu brutalitatea și cu cruzimea unui cuceritor. Rezerva lui Beneș față cu Elena, vădita lui ferire de a vorbi cu dânsa, el care mai înainte, de câte ori îi întâlnea, trecea strada ca să le strângă mâna — iau acum în mintea lui înțelesuri chinuitoare.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (22)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (21)

Și pleacă. Unde? Nici el nu știe. Așa, înainte unde-o fi, unde-o nimeri ah! numai de-ar fi un loc unde să-i piară din minte gândurile chinuitoare care-i sfredelesc creierii. E cu neputință! Elena lui la care se închina ca la o icoană! Mama lui Radu!

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (21)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (20)

Printre avocați erau doi înscriși în barou în urma lui Andrei, băieți tineri, fără experiență, pe care Andrei îi privea cu sentimentul cu care te uiți la un portret al tău însuți de câțiva ani în urmă. Unul din ei e Titu Vasilescu, cu care pleacă acum de la tribunal.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (20)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (19)

— Bine, cucoană dragă, zice Andrei, cu dragă inimă, o să mă căznesc să-ți găsesc un loc sigur.
— Sigur, coconașul maichii, să nu pierz viitorul fetei.
— Și când voi gasi, te înștiințez. Unde stai dumneata?
— Lângă Bărăție, cocoșelul maichii, o căsuță mică și roșie. Zinca Sărdăreasa, mă cunoaște domnul Mache.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (19)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (18)

Și iată-l acum pe el, liniștitul, măsuratul de odinioară, venind acasă ca un nebun și spălându-se pe cap cu apă rece ca să-și goneasca sângele care vâjâie și zvâcnește în urechi, pe când Elena, speriată, îl dojenește:

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (18)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (17)

D-atunci pornise împotriva lui Andrei cel mai supărător război. A! nu lovea cu sabia, să se cunoască; dar în fiecare zi împungea cu acul.
Și are un judecător la îndemână niște ace subțiri-subțiri, care nu lasă nici cea mai mica urmă.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (17)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (16)

Uite, nu mai departe, alaltăieri seara — știe și nenea Mache, că era de față — mi-a venit un țăran de la Mândrești, țăran chiabur, se cunoștea după port. Avea a doua zi un proces la tribunal. Îl dase în judecată frate-său, cerând să împartă cu el cele douazeci de pogoane de pământ rămase de pe urma lui tat-su.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (16)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (15)

Avea dreptate nenea Mache: nu, nu făcea de avocat! Pâinea cea de toate zilele pe care abia o câștiga îl costa prea multă frământare și prea multă silă de el însuși și de toate. Pe lângă pricinile din afară care-i produc dezgustul astei meserii sunt și pricini dinăuntru.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (15)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (14)

Din cele văzute de el însuși, din cele povestite de nenea Mache și din criticile reciproce ale confraților a făcut cunoștința absolută a tovarășilor săi de avocatură și a tainelor acestui meșteșug. Azi nu-i mai rămâne nici o nedumerire.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (14)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (13)

Au trecut mai bine de cinci ani de la înscrierea lui Rizescu în barou.
În vremea asta copilul a crescut și e — nu numai pentru ochii lui de părinte, dar pentru toți câți îl cunosc — cel mai drăguț copil ce s-a văzut vreodată;

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (13)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (12)

Toate au fost de prisos. Zătreanu era greu bolnav, nu putea să iasă din casă; iar când a doua zi, după o așteptare de doua ceasuri în anticamera plina de postulanți, Andrei pătrunse la ministru, gândul acestuia numai la păsurile lui nu era.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (12)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (11)

Întâi nu pricepu. Întorcea hârtia în toate felurile, ca un lucru fără însemnătate. Numai când se ivi înaintea ochilor imaginea Elenei — așa cum o lăsase acasă, în brațele Matildei și ale doctorului, palidă ca ceara de accesele de friguri prin care trecuse după naștere, și din primejdia cărora scăpase ca prin minune — își dete seama de grozăvia lucrului.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (11)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (10)

Când aflase de la grefier avocatul Berlescu, deputat și primar, că președintele lipsea, chemat cu telegramă la București, încercase toate mijloacele ca să amâie procesul, dar îi fusese cu neputință. Protivnicul său, Vineanu, s-ar fi învoit bucuros la amânare, dacă nu i-ar fi fost de față clientul, care se împotrivise în ruptul capului.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (10)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (9)

Toată lupta asta vrednică de compătimire dispăruse, și acum, la sosirea lui în acest tribunal, Andrei Rizescu se găsea în fața unui om antipatic și la fizic și la apucături. Scurt, gras, lat în ceafă și în fălci, cu niște ochi mici, pierduți în grăsime, o frunte îngustă sub un păr des și aspru ca o perie, avea o atitudine protectoare și suficientă, căpătată din cei opt ani de raporturi cu oameni inferiori lui,

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (9)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (8)

Era ăst președinte, Nicolae Zarnescu, o fire ciudată. Fiul unui negustor din Ploiești, odinioară foarte bogat, în urmă scăpătat, ajunsese judecător de ședință în orașul său natal. Perspectiva marii averi ce urma să moștenească de la tatăl său făcuse pe un ministru de Justiție de pe vremuri să-i dea în căsătorie o nepoată de vară din Ploiești.

ÎN LUMEA DREPTĂȚII (8)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (7)

Cu ăst Caselli au făcut cunoștință Rizeștii curând după mutarea lor în casele lui Mache Petrescu.
Într-o seară cântau împreună o melodie de Rubinstein. Când au sfârșit, au pornit din dreptul ferestrei niște aplauze puternice și un glas de om striga: “Bravo! bravissimo! mio complimento!”