ÎN LUMEA DREPTĂȚII (26)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (25)

Acum e mai liniștit. Muzica de care s-a reapucat cu patimă ii aduce un ritm egal în mersul sângelui și ordine în judecată — și are mare trebuință de ordine în judecată.
A fost la Cărbuneni, unde s-a încredințat cu ochii lui cum stau lucrurile. De nenumărate ori și-a spus sie însuși pricina și s-a încredințat c-o s-o câștige.
A lăsat Călugăreanu doi moștenitori: un băiat de douăzeci și patru de ani și unul de șaptesprezece — și a rămas de pe urma lui, ca avere a sa proprie, casa și ograda de două pogoane. De la moartea tatălui, băiatul cel mare, care era băgat la o prăvălie din Ploiești, s-a mutat în casele tatălui său, pe care le-a stăpânit și le stăpânește și acum; a vândut prunele și fânul din livede, a luat banii care s-au găsit asupra tatălui său, patru mii de lei. A declarat el ca renunță la moștenire, dar aia nu se prinde, să declari că renunți și să stăpânești, prin urmare el răspunde de datoria tatălui sau, nu numai cu ce a moștenit de la el, dar și cu averea moștenită de la mamă-sa. Și ce bine a făcut că a chemat și el în judecată pe moștenitori ca să-i plătească banii împrumutați și că a cerut și înființare de sechestru pe partea de avere a băiatului vârstnic, rămasă de la mama.
I se pare limpede ca lumina zilei, și inima lui, plină de dorința nemărginită de a câștiga procesul, îi făurește iluzii. Ce? Când o auzi tribunalul cum spun martorii găsiți la Cărbuneni și pe care o să-i aducă la înfățișare, oameni bătrâni, doi dintre cei care au cumpărat prunele și fânul, alți trei care erau de față când s-au numărat banii gasiți la Șerb, patru mii de lei luați de băiatul vârstnic, n-are decât să deschiză gura ca să câștige procesul.
Da, așa ar fi, dacă protivnicul cucoanei Zinchii ar fi un bătrân neputincios ca dânsa, cu locuința la două poștii de Cărbuneni, — dar protivnicul ei e un băiat ager la minte și la mișcări, chiar d-acolo din Cărbuneni, dintr-un sat cu martorii; așa ar fi, dacă avocatul băiatului ar fi un avocat naiv, nepriceput ca dânsul — dar adversarul lui e Vineanu, adânc cunoscător nu numai al codului, dar și al tuturor regulilor “de tactică și de strategie”. Și iată că în ziua procesului are certificat de la primăria din Cărbuneni, care sună ritos că băiatul vârstnic “n-a stăpânit nici un moment averea rămasă pe urma defunctului său părinte Șerb Călugăreanu” și iată că și martorii nu știu nimic, se miră de ce i-a “prepus” martori; abia doi care îngână fără convingere că da, l-au vazut și pe băiatul ăl mare prin casa lui Șerb, dar nu știu dacă stăpânește ori nu.
Zadarnic se frământă Andrei cu deznadejde. Zadarnic, cu toate protestările lui Vineanu de a lăsa ca întrebările să se facă de “onor tribunal”, se apropie el de martor și-l întreabă privindu-l în ochi: “Nu mi-ai mărturisit dumneata mie, pe bătrânețile dumitale, că erai de față când s-au numărat cei patru mii de lei găsiți la Șerb și că i-a luat dumnealui?”, martorul răspunde cu tărie: “Ferească Dumnezeu!”.
Are dreptate tribunalul să hotărască anularea ipotecii, rămânând ca creditoarea să se despăgubească urmărind casa, casă care nu face nici două mii de lei.

* * *

Urmează În lumea dreptății (27)