ÎN LUMEA DREPTĂȚII (21)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (20)

Printre avocați erau doi înscriși în barou în urma lui Andrei, băieți tineri, fără experiență, pe care Andrei îi privea cu sentimentul cu care te uiți la un portret al tău însuți de câțiva ani în urmă. Unul din ei e Titu Vasilescu, cu care pleacă acum de la tribunal.

— Mergi spre casă, domnule Rizescu?
— Da.
— Mergem împreună.
Și iată-i mergând alături.
— Zău! ce dreptate ai dumneata, domnule Rizescu, când zici că ți-e silă de meseria asta. Mă uit la noi cum stăm dimineața pe sala tribunalului, ca tăietorii de lemne la București în piața Sfântul Gheorghe, așteptând să ne pice un împricinat în mână. Să stai să te cerți cu samsarii care forfotesc de colo până colo și întind clienții de mânecă.
— Așa e! răspunde Andrei.

Dupa o tăcere, Vasilescu zice:

— Am văzut azi ceva!

— Ce?

— Marinescu a făcut azi un act, prin care nevasta vindea bărbatului niște pământ. Lăsase actul pe masă. Din întâmplare mi-am aruncat ochii pe el. Văz: vânzătoarea: Maria P. Diaconescu; cumpărător: P. Diaconescu. Când a venit să-și ia hârtiile îl întreb: “Sunt rude părțile din actul acesta?” Zice: “Da, e nevastă-sa.” “Păi, zic, actul e nul, nevasta nu poate să vânză bărbatului.” Ei ce crezi c-a făcut?

— Ce?

— Zice: “Tii! bine că-mi atrăseși atenția. Mă duc să-l dau judecătorului de instrucție, că el nu pretinde să-i citești actul dacă părțile știu carte, și n-o să bage de seamă.” Și a băgat actul.

— Ei ași!

— Pe onoarea mea!

După o nouă pauză, Vasilescu urmează:

— Știi care mi se pare mie ăl mai imoral dintre toți?

— Berlescu?

— Nu, Beneș. Lasă că are în permanență trei samsari. Bine, aș mai înțelege să se slujească de samsari un începator, dar el, om cu stare, fost prefect lasă că l-am auzit de nu știu câte ori înfricoșând pe martorii protivnicului și învățându-i ce să spuie dar chiar în afară de meseria avocaturii. Moral lucru e să intri în casa omului, să profiți de prietenia lui, ca să-i furi cinstea și încă să te și lauzi, cum face el cu Văleanu? Îmi spunea Panțu mijloacele perfide pe care le întrebuința ca să întoarcă capul veri-sii. I le-a spus chiar ea. Zice ca oriunde o întâlnea îi șoptea: “Unei femei tinere și frumoase îi trebuie un cadru demn de tinerețea și de frumusețea ei. Virtutea e o calitate negativă.” Altă dată îi zicea: “Lumea tot vorbește ca…”

A! poate să spuie de-acu Vasilescu ce-o vrea, că tot nu-l mai aude Andrei. Ajunși la o răspântie, îi întinde mâna:

— La revedere.

— Ziceai că mergi acasă.

— Mi-am adus aminte că trebuie să merg într-un loc.

* * *

Urmează În lumea dreptății (22)