ÎN LUMEA DREPTĂȚII (6)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (5)

Dnei Adina căpitan Gh. Nicolau Giurgiu. 

Nu ți-e rușine, Adino dragă, să răspunzi cu o pagină la scrisorile mele de șase și de opt pagini? Vroiam să-mi răzbun și să nu-ți scriu decât un rând: “Sunt bine merci; sper că și voi idem”, și să iscălesc; dar nu pot.

ÎN VALEA SABASEI (1)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la ”Hălăuca”

În Valea Sabasei

Erau două ceasuri după-amiază, când sosirăm în pitoreasca vale a Sabasei.

La spatele noastre, Hălăuca, cu nenumăratele sale trepte verzi, se ridica în depărtare ca un nemărginit amfiteatru, care închidea cerul înalt al vederii despre răsărit. În faţă, pe stânga şi-n dreapta noastră, munţii Sabasei, Borcei şi Fărcaşei se întindeau până dincolo de hotarele ochilor, ca o mare încremenită de valuri violete cu nuanţe de aur; iar peste această privelişte neţărmurită, arşiţa de cuptor aruncase o reţea subţire de aburi fumurii, care dădeau întregului înfăţişarea unei mări de opal. Căldura era covârşitoare şi întreaga natură părea că răsuflă greu...

PĂCAT... (4)

de Ion Luca Caragiale

Urmare la Păcat... (3)

Dispariția lui nu putuse trece neluată în seamă: era o pagubă reală pentru atâția amatori de giumbușuri. Nu se știa ce să fie: fugise ?... murise ? În sfârșit se aflase adevărul. O notiță publicată în gazeta locală arăta că, în vremea bâlciului, un popă de țară, care umblase noaptea beat pe la café-chantant, întrebase din vătășel în vătășel despre băiat... Popa desigur îl luase...

PĂCAT... (3)

de Ion Luca Caragiale

Urmare la Păcat... (2)

De necrezut, dar adevărat... și popa ascultă încremenit:

E un copil de familie bună. - O văduva a unui boier nebun. - Înamorată cu un băiat de la țară, un seminarist. - Însărcinată. - Rușinea lumii. - Merge să nască la moșie. - Moartă din facere. - Copilul e aruncat; crește la o țărancă bătrână care moare ș-aceea și el rămâne pe drumuri. - Aci în oraș e pripășit de vreo șase luni: a venit să cerșească și, fiind drăcos de fel, din jucărie-n jucărie a ajuns în halul ăsta.

TATĂL LUI SIMON (1)

de Guy de Maupassant

Guy de Maupassant

Sunase de amiază. Poarta școlii se deschise și copiii năvăliră afară, îmbrâncindu-se să iasă mai repede. Dar în loc să se risipească iute și să se ducă acasă, la masă, cum făceau în fiecare zi, se opriră după câțiva pași, se adunară în grupuri și începură să șoptească între ei.

În dimineața aceea, Simon, fiul Blanchottei (pronunță: Blanșotei), venise la școală pentru prima oară.

Toți auziseră acasă la ei vorbindu-se despre Blanchotte. Cu toate că era bine primită în lume, mamele vorbeau despre ea cu un fel de compătimire puțin cam disprețuitoare, care îi pătrunsese și pe copii, fără să știe de ce.

MICUL TOBOȘAR SARD (1)

de Edmondo de Amicis

În ziua de 21 iulie 1848, cea dintâi zi a bătăliei de la Custoza, vreo șaizeci de soldați dintr-un regiment de infanterie din armata noastră, fură trimiși să ocupe o casă părăsită de pe un deal.
De-abia sosiți, se văzură deodată atacați de două companii de austrieci, care năvăliră pe neașteptate din mai multe părți.

MICUL CERCETAȘ LOMBARD (1)

de Edmondo de Amicis

În anul 1850, pe timpul războiului pentru liberarea Lombardiei, câteva zile după biruințele de la Solferino și St. Martino, câștigate de francezi și de italieni împotriva austriecilor, într-o frumoasă dimineață de iunie, un mic pluton de cercetași călări, porniți din Saluzzo, mergeau la pas pe o cărare singuratică, uitându-se pe câmpie cu multă băgare de seamă.