PĂCAT... (3)

de Ion Luca Caragiale

Urmare la Păcat... (2)

De necrezut, dar adevărat... și popa ascultă încremenit:

E un copil de familie bună. - O văduva a unui boier nebun. - Înamorată cu un băiat de la țară, un seminarist. - Însărcinată. - Rușinea lumii. - Merge să nască la moșie. - Moartă din facere. - Copilul e aruncat; crește la o țărancă bătrână care moare ș-aceea și el rămâne pe drumuri. - Aci în oraș e pripășit de vreo șase luni: a venit să cerșească și, fiind drăcos de fel, din jucărie-n jucărie a ajuns în halul ăsta.
- O fată bolnavă, fugită de la școală prin străinătăți, ajunsă rău pe acolo; găsită pe urmă de epitropi și-ntoarsă în București: aci fuge cu un ofițer, de la ofițer pleacă cu altul. - Cu băiatul a vrut să-și facă pomană un cizmar: l-a luat ucenic: aș ! pungașului nu-i ardea de lucru - soi rău ! învățat să ceară, să fumeze și să bea. Meșterul l-a bătut odată părintește; neprocopsitul a fugit, și de atunci trăiește așa; spune obrăznicii, măscări, caraghiozlâcuri, și capătă și el o bucățică de pâine; se-nțolește de la unul ș-altul de pomană, și doarme Dumnezeu știe unde-l ajunge oboseala. - Istoria asta de-altminteri tot orașul o știe; de-aia-l și cheamă "Mitu Boerul".

Popa cu coatele pe masă, strângându-și tâmplele în pumni, rămase înecat de sudoare, cu ochii țintiți la o muscă ce umbla mărunțel pe tabla de marmură albă: el urmări insecta până la marginea mesii. Ce socoteală s-o fi făcut în capul cel mic cât un bob de mac, nu se poate spune; destul că musca stete pe loc, își dezmorți labele de dinapoi împleticindu-le una de alta, își netezi frumos mustățile cu labele de dinainte, apoi deodată se-nalță și pieri. Omul, deșteptat, se ridică de pe scaun și ieși.

Cercetări zadarnice... Nu putea găsi copilul. Toate informațiile vătășeilor de noapte erau greșite: la cazarma pompierilor, nu era... în gangul poștii, nu... sub șopronul primăriei asemenea: nici aici, nici acolo. Trei, patru ceasuri de goană după o știre exactă. În piață, vătășelul știe că Mitu Boerul a intrat adineaori cu mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț, unde "cântă fetele teatru".

A făcut o nepomenită senzație popa intrând cu figura lui sperioasă în localul muzelor profane.

– Uite și părintele ! a strigat procurorul cu tonul de satisfacție cu care se întâmpină de regulă un musafir întârziat. Iar una dintre cântărețe, care ședea pe genunchii casierului la aceeași masă cu tânărul magistrat a adăogat:

– Blagoslovește, taică părinte !

Atunci s-a pornit un hohot, aplauze, tropăituri, șuiere, răcnete: "Bravo, popa ! Bis popa !" – Infernal ! o menajerie care arde...

Succesul colosal și spontaneu n-a afectat câtuși de puțin pe omul nostru: zgomotul din fundul acestui suflet covârșea furtuna veselă de-afară. Popa a-naintat hotărât până în mijlocul sălii, a căutat cu ochii în toate părțile și a plecat grăbit de sub ploaia de râsete, de glume răutăcioase și de huiduieli...

Nu e nici aici... Dar nu se poate să se întoarcă la gazdă singur... Peste putință... Înainte !... Încă un vătășel: poate la sfântul Ioan în curtea bisericii; doarme băiatul uneori și acolo, când e vremea bună...

...Era în adevăr acolo...

La spatele altarului, unde un felinar din răspântie aruncă razele-i afumate, se odihnea mototolit, cu capul pe un mormânt fără nume nici îngrădeală, un om mic... Tocmai acuma luă seama preotul cât umblet făcuse și se așeză jos să-și potolească mișcările inimii. El întinse cu sfială mâna spre capul băiatului: atunci simți distinct la arătătorul drept o înțepătură de ac... Da - era aci lângă el, pe pământul gol, rodul nopților petrecute în lumina albastră. Copil în război cu lumea, așa de timpuriu, el parcă-ntr-adins poposise lângă altar, doar o putea intra pe furiș sub ochiul lui Dumnezeu, care de când îl împinsese la viață, nu se-ndura să-i arunce o dată măcar o căutătură.

"Doamne ! șopti popa plin de obidă: uite-te la el Doamne, uite-te și la el !"

Și apucând bine în brațe mototolul adormit, se sculă puternic în picioare și porni. Băiatul, deșteptat de zguduială, mormăi somnoros o înjurătură și adormi iarăși în brațele care-l strângeau cu atâta patimă.

Pe stradele întunecate ale orașului, omul care-și ducea comoara avu norocul să nu dea de nici o piedică: era ceasul când și felinarele pot fi stinse, când și vătășeii trebuiesc să doarmă. Ajunse la gazdă, deșteptă vizitiul și pe hangiu, plăti și plecă. A doua zi, înainte de nămiezi, erau în Dobreni acasă.

Preoteasa nu putea fi tocmai mulțumită de ce-i adusese bărbatul de la târg. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă un așa gunoi de copil. Tot trupul îi era numai jupuieli și bube din pricina scărpinăturilor și necurățeniei. Câte lăuturi, câte leșii și alifii au trebuit ca să ridice treptat de pe ființa părăsită coaja în care o înveliseră atâția ani de mizerie !

Copilul s-a lăsat bucuros să facă cu el ce-au vrut. Mai greu de tămăduit decât bubele erau apucăturile și năravurile. Până la urmă însă și acestea au fost să fie învinse; povețele, blândețea, o vorbă aspră la soroace, devotamentul oamenilor buni care-l luaseră la sânul lor cald, și mai ales o boală îndelungată au gonit dacă nu cu desăvârșire, cel puțin în cea mai mare parte și pornirile și deprinderile rele. Nu e peste putință grădinarului priceput și răbdător să îndrepteze un copăcel fraged pornit să crească strâmb.

Când, scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat într-o duminică în haine nouă - mintean cu șireturi de fir, ițărași albi cu șnur negru de mătase și pălărie cu panglicuță tricoloră, și i-a zis părintele: "Să le porți sănătos, Mitule ! să crești mare, cu minte și noroc !" copilul a pus mâinile în buzunare, s-a privit serios și-ndelungat în oglindă și s-a pornit pe un râs... și râzi ! De râsul lui a-nceput să râză și femeia și bărbatul. Dar când s-a întors copilul cu fața la ei și li s-au întâlnit privirile, părintele l-a luat în brațe, l-a sărutat de multe ori și s-a pornit pe un plâns... și plângi !... ș-a început și copilul și femeia.

S-au dus pe urmă la biserică. Mitu în hainele nouă a făcut senzație... Mai ales femeile care mai de care l-au alintat, că era și un copil curățel.

Atâta numa rău de tot: Mitu era bolnav - tusă seacă, dureri la lingurea, nu mânca nimic și câtu-i ziua-l trăgea la somn.... Friguri ?... Deochi ?... Lingoare ?...

Era boală câinească... zăcea pe prispă la soare... d-abia se mai târa... Doftorii, descântece, degeaba: se gunoia, se istovea văzând cu ochii ! Scurtă căuta să fie bucuria, și cu cât omul o vedea scurtându-se cu atât îi creștea fioroasa închipuire că azi, mâine o să se sfârșească fericirea găsită pe neașteptate... Iată acuma se stingea de tot lumina ce-i răsărise în cale fără veste... văpaița era pe isprăvite.

Preotul ațipise despre ziuă îmbrăcat... Femeia sta tot deșteaptă lângă bolnav, care dormea de o zi și mai bine. Ea puse mâna pe obrazul copilului - rece; aplecă urechia la gura lui deschisă – nimic !

– Scoal', părinte ! țipă ea îngrozită... Nu mai suflă !

Omul sări în picioare, luă băiatul în brațe și fugi în curte strigând:

– Săriți, oameni buni ! săriți !

Se arătă peste culmea dealului soarele... O mulțime de bărbați și mai ales de femei se strânse. Preotul pusese copilul țeapăn pe prispă și-l bocea în genunchi... O femeie ținea lumânarea.

Dar nu-i mort încă... Un descântec cu apă neîncepută... Copilul pare că mișcă... îl ridică de mijloc încetinel... El deschide lin ochii, răsuflă și zice cu glasul stins:

– Mi-e foame !

Bun doftor aerul Dobrenilor ! Acea ființă curățită pe dinafară trebuia și pe dinăuntru primenită: asta era treaba lui și a luat-o foarte binevoitor asupră-și. A fost dureroasă și crudă operație; dar era neapărată și din norocire a izbutit.

Băiatul scăpat cu desăvârșire, sânge proaspăt începu să-i rumenească obrajii, așa de veștezi mai înainte, și să umple ochii lui posomorâți și-ntunecoși până aci, de lumină și veselie. Fusese o luptă extremă, înfricoșată; viața pășea acuma-nainte strălucitoare și mândră de așa biruință.

Pe când preoteasa Sultana atârna în biserica din Dobreni o icoană frumoasă dăruită Maicii Domnului pentru că-i dăruise ce a fost rugat-o ea, în orășelul de reședință era oarecare mișcare la cafeneaua din centru: se aflase de urma lui Mitu Boerul.

* * *

Dă clic aici pentru Păcat... (4) !