KLAUS CEL MIC ȘI KLAUS CEL MARE (2)

de Hans Christian Andersen

Urmare la Klaus cel Mic și Klaus cel Mare (1)

Deodată auzi niște pași pe uliță și cineva intră în curte. Era bărbatul care se întorcea acasă.

Era un om foarte cumsecade, atâta numai că avea o ciudățenie: nu putea să-i sufere pe dascăli. Cum zărea vreun dascăl, îl apucau toate năbădăile. Chiar de aceea venise acum dascălul la nevastă-sa, ca să-i dea bună seara, fiindcă știa că bărbatul nu-i acasă și femeia îl cinstea cum putea mai bine.

Sărmanul Dionis (4)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (3)

În fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus el auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui clavir și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică.

PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ (8)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Părintele Ghermănuță (7)

Luă iute ceaslovul de pe masă și-l rezemă în picioare pe fereastră, descuie tot iute dulapul cel mic în canaturi, și într-o clipă masa fu gata; câteva foi late și rotunde de podbal (1) cu zglăvoace și boișteni (2) uscați pe vatră, câteva măsline străvechi pe fundul unei farfurii cu margini albastre și crețe; în fundul unei străchini smălțuite, câțiva hribi cu untdelemn, oțet și usturoi; mai deoparte, felii de pere și de mere uscate la soare, cu câteva nuci printre ele;

Budulea Taichii (4)

de Ioan Slavici

Urmare la Budulea Taichii (2-3)

IV

Budulea Taichii (3)

Eu am trecut în clasa a patra, iară Budulea Taichii s-a făcut student, și iar îmi părea strașnic, ca și pe timpul când eram la dascălul Clăiță, încât parcă nu mai îndrăzneam să vorbesc cu el și mă simțeam mângâiat când el vorbea cu mine. Când avea timp, el venea la noi, mă întreba ce fac și-mi spunea ce mai face el. Apoi, când se ducea la plimbare cu cei doi copii, venea iar pe la mine și mergeam împreună. Fiindcă era toamnă, frunzele căzuseră și noi căutam castane sălbatice printre frunze ca să vedem care știe să arunce mai departe, ceea ce copiilor le făcea multă plăcere.

CĂNUȚĂ, OM SUCIT (1)

A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit.

Mă-sii i-a abătut să-l nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de Postul Mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă.