KLAUS CEL MIC ȘI KLAUS CEL MARE (2)

de Hans Christian Andersen

Urmare la Klaus cel Mic și Klaus cel Mare (1)

Deodată auzi niște pași pe uliță și cineva intră în curte. Era bărbatul care se întorcea acasă.

Era un om foarte cumsecade, atâta numai că avea o ciudățenie: nu putea să-i sufere pe dascăli. Cum zărea vreun dascăl, îl apucau toate năbădăile. Chiar de aceea venise acum dascălul la nevastă-sa, ca să-i dea bună seara, fiindcă știa că bărbatul nu-i acasă și femeia îl cinstea cum putea mai bine.
Când au auzit că vine bărbatul, s-au speriat cumplit și femeia l-a rugat pe dascăl să se bage într-o ladă mare și goală, pentru că și ea și el știau că bărbatul nu putea să-i sufere pe dascăli. Femeia a ascuns repede în cuptor bucatele cele bune și vinul, fiindcă dacă le-ar fi văzut bărbatul desigur că ar fi întrebat ce-i cu ele.

- Ce păcat! a oftat sus pe șură Klaus cel mic, când a văzut cum pier toate mâncărurile.

- E cineva acolo? a întrebat țăranul, s-a uitat în sus și la văzut pe Klaus cel mic. De ce stai pe acoperiș? Hai mai bine în casă.

Klaus cel mic i-a spus că s-a rătăcit și că-l roagă să-l găzduiască.

- Bucuros, dar mai întâi hai să îmbucăm ceva.

Femeia i-a primit foarte bine, a pus masa și le-a dat o strachină mare cu terci.

Țăranul era flămând și a început să mănânce cu poftă, dar Klaus cel mic nu mânca și se gândea mereu la friptură, la peștele și la plăcinta care erau în cuptor. Sub masă, la picioarele lui, era sacul cu pielea de cal pe care o luase cu gândul s-o vândă la târg. Terciul nu-i plăcea de fel. Atunci, ce i-a venit lui, a apăsat sacul cu piciorul și pielea de cal, uscată cum era, a scârțâit.

- Sst! a spus Klaus cel mic și pe sub masă a mai dat o dată cu piciorul în sac și pielea a scârțâit și mai tare.

- Da’ ce ai acolo, în sac? a întrebat țăranul.

- Un vrăjitor, a răspuns Klaus cel mic; tocmai îmi spunea să nu mai mâncăm terci, fiindcă a făcut el niște farmece și a umplut cuptorul de friptură, de pește și de plăcintă.

- I-auzi minune! a spus țăranul și repede a deschis cuptorul și înăuntru erau chiar mâncărurile acelea gustoase pe care el credea că le adusese acolo cu farmece vrăjitorul din sac.

Femeia n-a avut încotro și a pus îndată bucatele pe masă și Klaus și cu țăranul s-au așezat și au mâncat și friptură, și pește, și plăcintă. Klaus cel mic a dat iar cu piciorul în sac și a scârțâit.

- Ce mai spune? a întrebat țăranul.

- Spune că a adus trei sticle de vin pentru noi și le-a pus în ungherul de lângă sobă.

Femeia iar n-a avut încotro și a adus vinul pe care tot ea îl ascunsese. Țăranul a băut și s-a veselit. Se gândea că bine ar fi dacă ar avea și el un vrăjitor ca acela din sacul lui Klaus cel mic.

- Poate să cheme și pe dracul? a întrebat el. Aș vrea să-l văd și eu, că nu l-am văzut niciodată.

- Cum să nu poată? a spus Klaus cel mic. Vrăjitorul meu poate tot ce am eu poftă. Așa-i, bre? a întrebat el și a dat cu piciorul în sac.

Pielea a scârțâit iar.

- Ai auzit? Zice că da. Dar să știi că dracul e urât tare, așa că mai bine să nu-l mai chemăm.

- Mie nu mi-e frică! Dar cum e la mutră?

- Are să se arate în chip de dascăl.

- Phu! Atunci e urât de tot. Trebuie să știi că eu pe dascăli nu pot să-i văd în ochi, așa mi-s de urâți. Dar nu face nimic, fiindcă știu că nu-i dascăl, ci-i dracul, n-are să-mi fie scârbă așa de tare. Numai să nu s-apropie prea mult de mine.

- Să-l întreb pe vrăjitor, a spus Klaus cel mic, apoi s-a aplecat și și-a lipit urechea de sac.

- Ce zice?

- Zice că să te duci și să deschizi lada aceea din colț și atunci ai să vezi pe dracul cum stă ghemuit; numai să ții bine capacul, să nu fugă.

- Vrei să mă ajuți să-l țin? a spus țăranul și s-a dus la lada în care femeia ascunsese pe dascăl; acesta ședea înăuntru și nu mai putea de frică.

* * * 

Urmează Klaus cel Mic și Klaus cel Mare (3)