Sărmanul Dionis (9)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (8)

El trimisese scrisoarea. Sta în fereastră neliniștit, parecă aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gândească, nici gândea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare. Ah ! el ceruse dispreț și spera amor.

Sărmanul Dionis (8)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (7)

Odată el își simți capul plin de cântece. Asemenea ca un stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în mintea lui îmbătată, stelele păreau că se mișcă după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngânau cântările ce lui îi treceau prin minte.

Sărmanul Dionis (7)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (6)

Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mâinuțele și brațele ei albe și goale pân în umeri se-ntinseră spre dânsul și el le inundă cu sărutări.

Sărmanul Dionis (6)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (5)

El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele unui boier mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinile ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un lucru estraordinar ?

Sărmanul Dionis (5)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (4)

Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumusețe. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai în împrejurul gurii musculoase se vedea o dulceață amărâtă de îndoieli.

Sărmanul Dionis (4)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (3)

În fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus el auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui clavir și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică.

Sărmanul Dionis (3)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (2)

Ah ! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună

Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde

Și-n această sărăcie te inspiră, cântă barde -

Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Sărmanul Dionis (2)

de Mihai Eminescu

Urmare la Sărmanul Dionis (1)

Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte - semn de triumf !

Sărmanul Dionis (1)

de Mihai Eminescu

...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi.