de Mihai Eminescu
Urmare la Sărmanul Dionis (2)
Ah ! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună
Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde
Și-n această sărăcie te inspiră, cântă barde -
Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere !... Dar de unde ? Scârțâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.
Uh ! ce frig... îmi văd suflarea - și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un șoarec Doamne - măcar totuși are blană -
Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat borta-n perete și nevasta - o icoană.
Pe pereți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen
Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele !
Greu li-i de mindir de paie și apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. - Într-un roi mai de un stânjen
Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă !
Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește;
Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește ?
Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă.
Bruh ! mi-i frig - Iată pe mână cum codește-un negru purec
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las săracul.
Pripășit la vro femeie, știu că ar vedea pe dracul -
Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul „îns” ! la ce să-l purec ?
Și motanul toarce-n sobă - de blazat ce-i. Măi motane,
Vină-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic;
De-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău ! că-n el te-aș pune vornic,
Ca să știi și tu odată boieria ce-i, sărmane !
Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntruna ?
Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie ?
Vro cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod în găvăună ?
De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi ? Totuna:
Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick,
Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric
Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună.
Filozof de-aș fi - simțirea-mi ar fi vecinic la aman !
În prelegeri populare idealele le apăr
Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr
Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.
Sau ca popă, colo-n templul închinat ființei care
După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam,
Aș striga: o motănime ! motănime ! Vai... Haram
De-al tău suflet motănime, nepostind postul cel mare.
Ah ! Sunt pintre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte
Ce destinul motănimii îl desfășură-nainte !
Ah ! atei, nu temeți iadul ș-a lui Duhuri - liliecii ?
Anathema sit ! - Vă scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară ?
O motani fără de suflet ! - La sgâriet el v-a dat ghiară
Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba ?
Îi ! că în clondir se stinge căpețelul de lumină !
Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat ?
Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat.
De-aș putea să dorm încaltea. - Somn, a gândului odină,
O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna
De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna,
Ori de nu - cui ce-i aduce ? Poezie - sărăcie !
Dar în astă sară Dionis era vesel fără să știe de ce. La căpețelul de lumânare ce sta în gâtul garafei cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii - un manuscript de zodii. El era un ateist superstițios - și sunt mulți de aceștia. Inițialele acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pământul de centrul arhitecturii lumești și pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea. Titlul era scris și latinește: „architecturae cosmicae sive astronimiae geocentricae compendium” - învățătură despre a lumii orânduială dumnezeiască dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de către înduratul Dumnezeu - de pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrâurinței zodiilor asupra vieții omenești. Și cu o dedicațiune: „celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mânurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită.” Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe margini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe înconjurate de sentința: „Director coeli vigilat noctesque diesque, qui sistit fixas horas terrigenae.” Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic - o carte care nu lăsa nimic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. La sfârșitul cărții era zugrăvit Sf. Gheorghie în lupta cu balaurul - dragă doamne simbol ce înfățișa adevărul nimicind neștiința. Aurul de pe spata legăturii de piele se ștersese pe alocurea și licurea pe la altele ca stropit cu peteală. Cu coatele așezate pe masă și cu capul în mâini, Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit, până ce căpețelul de lumină începu a agoniza fumegând. Se stinse. El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise și, la lumina cea palidă a lunii, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încât părea un ghem de fire roș sau un painjiniș zugrăvit cu sânge. Apoi își ridică ochii și privi visând în fața cea blândă a lunii
- ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime... Cine știe - gândi Dionis - dacă în cartea aceasta nu e semnul ce-i în stare de a te transpune în adâncimile sufletești, în lumi care se formează aievea așa cum le dorești, în spații iluminate de un albastru splendid, umed și curgător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !