S-au grăbit cu toții să o aducă pe Piele
de Măgar cât mai repede în fața regelui, dar ea a cerut ca înainte de a apărea
în fața stăpânului său, să i se permită să își schimbe hainele.
"Nu vreau nici în ruptul capului să
mă căsătoresc cu altcineva decât cu fata
căreia i se va potrivi pe deget acest inel," a spus prințul. Această cerere
neobișnuită i-a suprins mult pe rege și pe regină, dar fiul lor era atât de
bolnav încât n-au îndrăznit să i se împotrivească.
Odată întors la palatul tatălui
său, prințul a devenit gânditor, oftând zi și noapte și refuzând să mai ia parte
la vreun bal sau carnaval. Și-a pierdut pofta de mâncare și, până la urmă, s-a
cufundat într-o pustiitoare și adâncă tristețe.
A doua zi, în zori, prințesa a dispărut din palat, așa cum fusese sfătuită. Oamenii regelui au căutat-o peste tot, în case, de-a lungul drumurilor, oriunde s-ar fi putut piti, dar totul a fost în zadar. Nimeni nu își putea închipui ce s-a întâmplat cu ea.
- Știu de ce ai venit aici, i-a spus
nașa ei. Porți în inima ta o mare tristețe. Dar eu sunt aici pentru a te ajuta.
Nu ți se va întâmpla nimic rău dacă îmi urmezi sfatul. Nu este bine să te
revolți împotriva tatălui tău. Spune-i că vei accepta să-l iei de soț dacă îți
va oferi o rochie de culoarea Timpului. În mod sigur, nu va fi in stare să îți
îndeplinească această dorință.
A fost odată ca niciodată un rege care
era cel mai mai mare dintre regii pământului. Bun și drept în vreme de pace,
necruțător în timp de război, dușmanii îi știau de frică, iar supușii erau
fericiți și multumiți. Soția lui era frumoasă și plină de virtuți. Căsătoria
celor doi fusese binecuvântată cu o fată.