13.04.2019

PIELE DE MĂGAR (5)

BASM DE CHARLES PERRAULT


"Nu vreau nici în ruptul capului să mă căsătoresc cu altcineva decât cu  fata căreia i se va potrivi pe deget acest inel," a spus prințul. Această cerere neobișnuită i-a suprins mult pe rege și pe regină, dar fiul lor era atât de bolnav încât n-au îndrăznit să i se împotrivească.


S-a hotărât așadar să caute fata căreia să i se potriveasca pe deget inelul prințului, indiferent dacă era săracă sau bogată. S-a zvonit în toată țara că aleasa fiului regelui trebuia să aibă un deget foarte, foarte subțire. Imediat, fiecare șarlatan din regat se laudă că are o metodă secretă de a subția degetele. Unul sugera că pot fi scrijelite la fel ca un nap. Altul zicea că e de ajuns să tai numai o bucățică din ele. Un altul pretindea că are un anume elixir ce le subția jupuindu-le pielea.

Căutările au început cu prințesele, marchizele și ducesele, dar degetele lor, deși delicate, erau totuși prea mari pentru inel. Au urmat baronesele și toate celelalte fete nobile, dar în van. După aceea, a fost rândul fetelor lucrătoare, care adeseori aveau degete zvelte și frumoase, dar inelul nu s-a potrivit nici uneia dintre ele.
Apoi, au fost puse la încercare servitoarele, ajutoarele de bucătărese, fetele în casă și îngrijitoarele de păsări, cu mâinile lor roșii și murdare. A pune inelușul pe degetele lor grosolane era ca și cum s-ar fi încercat să strecoare o funie groasă prin gaura unui ac.
În final, nu mai rămăsese nimeni care să încerce inelul în afară de Piele de Măgar, aflată în ungherul ei dintr-o îndepartată bucătărie a unei ferme. Cine ar fi putut să creadă că ea ar putea ajunge vreodată regină?
"De ce nu?" a spus prințul. "Spuneți-i să vina încoace." La aceste cuvinte, unii au început să râdă, iar alții au strigat, plini de indignare, că o astfel de urâtă creatură nu are ce căuta la palat. Atunci însă când ea și-a scos de sub pielea de măgar mâna la fel de albă ca fildeșul, iar inelul i-a fost pus pe deget și i s-a potrivit perfect, toată lumea a rămas uluită.

* * *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !