30.03.2019

PIELE DE MĂGAR (1)

BASM DE CHARLES PERRAULT




A fost odată ca niciodată un rege care era cel mai mai mare dintre regii pământului. Bun și drept în vreme de pace, necruțător în timp de război, dușmanii îi știau de frică, iar supușii erau fericiți și multumiți. Soția lui era frumoasă și plină de virtuți. Căsătoria celor doi fusese binecuvântată cu o fată.

Magnificul lor palat era plin de curteni, iar grajdurile lor se mândreau cu armăsari minunați, din toate rasele. Ceea ce uimea însă pe oricine intra în aceste grajduri era locul de onoare acordat unui măgar cu doua urechi lungi. Își merita aceasta prețuire pentru că, în fiecare dimineață, nu slobozea peste paie bălegar, ci o grămăjoară de monede de aur.
Cerurile, ce par a împleti binele cu răul, au adus o boală groaznică peste regină. S-a căutat ajutor în toate părțile, dar nici doctorii, nici vracii nu au fost în stare să stăvilească febra ce creștea zi de zi. În cele din urmă, pe patul de moarte, regina i-a spus soțului ei:
- Promite-mi că, după ce voi muri, vei găsi o femeie mai înțeleaptă și mai frumoasă decât mine și te vei însura cu ea. 
Fiind sigură că îi va fi imposibil să descopere o astfel de femeie, regina credea astfel că soțul ei nu se va mai căsători niciodată. Regele a promis ceea ce ii cerea soția muribundă, și, puțin timp după aceea, ea și-a dat ultima suflare în brațele lui.
Câtăva vreme, regele nu a putut fi mângâiat în nici un fel de durerea ce îl chinuia noapte și zi. Câteva luni mai tarziu, la îndemnul curtenilor săi, a fost nevoit, totuși, să accepte ideea de a se recăsători, însă era un lucru anevoios, pentru că trebuia să își țină făgăduiala făcută soției sale înainte de a muri. Oricât de mult a căutat, nu a putut găsi nici o femeie înzestrată cu destulă înțelepciune și frumusețe ca să o întreacă. Numai fiica sa avea frumusețe și virtuți cu mult mai mari decât cele ale fostei regine.
Numai însurându-se cu propria lui fiică își putea respecta jurământul făcut, așa că nu a mai stat mult pe gânduri și i-a cerut mâna. Acest lucru a înspăimântat-o și a întristat-o pe prințesă, care a încercat, în zadar, să îi arate tatălui ei ce mare greșeală făcea. Tulburată de propunerea regelui, s-a dus la nașa ei, o zână ce locuia într-o peșteră alcătuită din corali și perle.
Sursa foto

* * *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !