PIELE DE MĂGAR (4)

BASM DE CHARLES PERRAULT

Urmare la Piele de Măgar (3)

Odată întors la palatul tatălui său, prințul a devenit gânditor, oftând zi și noapte și refuzând să mai ia parte la vreun bal sau carnaval. Și-a pierdut pofta de mâncare și, până la urmă, s-a cufundat într-o pustiitoare și adâncă tristețe.
El a întrebat cine era acea fată frumoasă care stătea în odăița sărăcăcioasă a fermei și i s-a spus că nu putea fi vorba decât despre Piele de Măgar, cea mai urâtă creatură de pe pământ, cu excepția lupului. Prințului nu i-a venit să creadă acest lucru, și a refuzat să dea uitării ceea ce văzuse cu proprii lui ochi.

Mama lui, regina, l-a rugat să îi mărturisească ce anume îl supăra. Prințul a gemut, a plâns și a oftat, dar nu a spus nimic altceva decât că își dorește ca Piele de Măgar să îi facă o prăjitură cu propriile ei mâini.

"Vai, Doamnă," i s-a spus reginei, "această Piele de Măgar nu este decât o servitoare amărâtă și murdară." "Nu contează," a răspuns regina. Trebuie să facem așa cum vrea fiul meu. Este singurul fel prin care îl putem salva."

Așa s-a făcut că Piele de Măgar a luat niște făină, pe care o măcinase cât putuse de fin, niște zahăr, unt și câteva ouă proaspete și s-a închis în odaia ei pentru a face prăjitura. Mai întâi, însă, și-a spălat fața și mâinile și s-a îmbrăcat cu rochia argintie precum luna în onoarea sarcinii pe care o avea de îndeplinit.

Se spune că, poate din prea mare grabă, de pe degetul lui Piele de Măgar a alunecat în aluat un inel de mare preț. Unii, care cunosc urmarea acestei povești, se pot gândi că ea a făcut dinadins acest lucru. Probabil că au dreptate, pentru că, atunci când prințul s-a oprit la ușa ei și s-a uitat prin gaura cheii, ea trebuie să își fi dat seama că era privită de el. Și, probabil, era sigură că inelul va fi primit cu mare bucurie de către prinț.

Prințului i s-a părut a fi atât de bună prăjitura încât a înfulecat-o cât a putut de repede, fiind cât pe-aci să înghita inelul. Când a văzut frumosul smarald și cerculețul de aur ce mărturisea forma degetului lui Piele de Măgar, inima lui s-a umplut cu o inimaginabilă fericire. Și-a pus inelul sub pernă, însă a continuat să se simtă din ce in ce mai rău până când doctorii, observând gravitatea și durata bolii sale, au ajuns cu seriozitate la concluzia că prințul era bolnav din dragoste.

Căsătoria, orice s-ar putea spune împotriva ei, este cel mai bun remediu pentru boala dragostei, așa că s-a hotărât că prințul trebuie să se însoare.

* * *

Urmează Piele de măgar (5)