FLACĂRA ALBASTRĂ (3)

de frații GRIMM.

Urmare la Flacăra albastră (2)

- Trebuie să născocim altceva, grăi împaratul către domniță. Mi-a și venit în gând ce: când o fi să te culci, să nu te descalți. Înainte de-a porni stârpitura aia cu tine către palatul domnesc, caută de ascunde un condur sub patul acelui oștean. Și-apoi, las' pe mine, că pun eu mâna pe el, numai să-i dibui ascunzătoarea !

FLACĂRA ALBASTRĂ (2)

de frații GRIMM.

Urmare la Flacăra albastră (1)

-  Așa ? Atunci ajută-mă să scap de-aici, zise oștea­nul.
Omulețul cel negricios îl luă de mână și-l duse pe niște căi subpământene și nu uită să ia cu sine și flacăra albas­tră.
Cât merseră pe drumul de sub pământ, omulețul îi arătă toate comorile pe care le strânsese acolo vrăjitoarea, și oșteanul luă cu sine atâta bănet și odoare prețioase, cât putu să ducă cu el. Când ajunseră la lumina zilei, oșteanul îi porunci omulețului:

FLACĂRA ALBASTRĂ (1)

de frații Grimm

A fost odată ca niciodată un om, și omul ăsta s-a băgat cu simbrie în oastea împaratului. El l-a slujit pe stăpânu-său cu vrednicie și credință amar de ani. Dar cum se șubrezise și nu mai putea să poarte sabia din pricina numeroaselor răni pe care le căpătase în decursul bătăliilor și cum tocmai se isprăvise una dintre acele bătălii, împăratul găsi cu cale să-l slobozească din armată. Chemându-l la sine, îi zise: