05.11.2016

FLACĂRA ALBASTRĂ (3)

de frații GRIMM.

Urmare la Flacăra albastră (2)

- Trebuie să născocim altceva, grăi împaratul către domniță. Mi-a și venit în gând ce: când o fi să te culci, să nu te descalți. Înainte de-a porni stârpitura aia cu tine către palatul domnesc, caută de ascunde un condur sub patul acelui oștean. Și-apoi, las' pe mine, că pun eu mâna pe el, numai să-i dibui ascunzătoarea !
Omulețul cel negricios auzi și de data asta tot ce pusese la cale împăratul și seara, când oșteanul îi porunci să-i aducă din nou domnița, el îi dădu sfatul să se lase păgubaș, spunându-i că împotriva noii viclenii a împăratului nu-i sta în putință să facă nimic și că va fi vai și amar de dânsul de vor găsi condurul sub patul lui.
- Fă ce-ți poruncesc ! îi răspunse oșteanul. Și nu-mi duce grija...
Fiica împăratului trebui și-n cea de-a treia noapte să robotească din greu, ca o slujnică. Dar mai înainte de-a pleca, făcu ce făcu și ascunse un condur tocmai sub pat.
A doua zi în zori, împăratul își trimise slujitorii să caute condurul domniței prin tot orașul. Și luând ei la rând casă cu casă, îl găsiră în odaia oșteanului. Pe oștean nu-l aflară însă acasă, căci își luase tălpășița din oraș, în urma stăruințelor omuletului. Slujitorii îl ajunseră din urmă și puseră degrabă mâna pe el. În ocări și batjocuri, îl aruncară în temniță. În fuga lui din calea urmăritorilor, bietul om uitase să ia cu sine comoara vrăjitoarei, astfel că din toată bogăția nu mai avea în buzunar decât un singur ducat de aur.
Într-o zi, pe când stătea ferecat în lanțuri lângă ferestruia celulei sale, zări trecând pe uliță pe unul dintre vechii lui tovarăși de oaste. Bătu în ferestruie, să-i atragă atenția, și-i făcu semn să se apropie. Și când acesta fu aproape îi zise:
- Rogu-te, fii atât de bun și adu-mi de la hanul unde am stat în gazda niște lucruri pe care le-am uitat într-o legaturică. Și pentru osteneală, te-oi răsplăti c-un ducat de aur.
Omul alergă într-un suflet la han și-i aduse legăturica. De îndată ce rămase singur, oșteanul își aprinse luleaua și omulețul se ivi pe dată în fața lui.
- N-avea nici o teama ! îi zise el oșteanului. Du-te unde-or voi ei și nu-ți face griji degeaba, dar nu uita să iei cu tine opaițul cu flacăra albastră. A doua zi, oșteanul fu adus în fața judecătorilor și, cu toate că nu săvârșise nici o nelegiuire, îl osândiră la moarte.
În clipa când fu scos din sala de judecată, oșteanul îi ceru împăratului să-i împlinească cea din urmă dorință.
- Ce anume vrei ? îl întrebă împaratul.
- Să-mi fie îngăduit să mai fumez o lulea.
- Din partea mea poți să fumezi și trei, răspunse împăratul, dar nu cumva să-ți treacă prin căpățână c-o să-ți dăruiesc și viața !
Oșteanul scoase luleaua, o aprinse la flacăra albastră și, de cum se înălțară în văzduh câteva rotocoale de fum, se și ivi înaintea-i omulețul cel negricios, înarmat cu o măciucă scurtă, dar zdravănă.
- Ce poruncești, stăpâne ? întrebă el repede.
- Să-i culci la pământ pe judecătorii ăștia nedrepți și pe călăi, că sunt slugi plecate împăratului. Și nici pe netrebnicul ăsta de împărat să nu-l cruți, că nu-i demn de nici o iertare, față de felul neomenos în care s-a purtat cu mine.
Omulețul se năpusti asupra celor ce se aflau în juru-i și, abătând măciuca in dreapta și-n stânga lui, rotind-o ca pe-o morișcă, îi ciomăgi cumplit; și de cum izbea pe unul, îl și culca la pământ, de nu mai cuteza să facă nici o mișcare.
Cuprins de spaimă, împăratul începu să cerșească îndurare și, ca să-și scape viața cea păcătoasă, se grăbi să-i dea oșteanului toată împărăția și, pe deasupra, i-o mai dădu și pe fiică-sa de nevastă.

Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe lecturirecenzate.ro !
Alte basme de frații Grimm aflate aici pe blog:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !