MOARA CU NOROC (17)

de Ioan Slavici

Urmare la Moara cu noroc (16)

Moara cu noroc (17)

XV

Era în amurgul serii. Peste zi fusese cald ca în zilele de vară, și acum, pe la asfințitul soarelui, se simțea un fel de greutate în aer; deodată se făcu rece și începu să bată vântul și să aducă niște nouri de la răsărit, să-i întindă la dreapta și la stânga și să-i mâne mereu înainte spre apus.

De departe, ca din fundul pământului, se auzea din când în când câte un tunet molcom și iar se pierdea-n tăcerea amurgului.

Lică ședea la masă, cu paharul înaintea sa, de vorbă cu Ana, dar neastâmpărat și trăgând mereu cu urechea la câinii ce lătrau în depărtare ca și când s-ar apropia cineva, om necunoscut, cu care câinii nu sunt deprinși.

AMINTIRI DIN COPILĂRIE (7.2) La școala de catiheți, partea a II-a

de Ion Creangă

Urmare la Amintiri din copilărie (7.1)

La școala de catiheți, partea I

Amintiri din copilărie (7.2)
La școala de catiheți, partea a II-a

Într-o dimineață, n-are ce lucra părintele Duhu ?! Ia pe Teofan, alt călugăr de la spital, și se duc împreună la biserica Sfântului Lazăr de sub dealul Cetății. Și cum intră în biserică, încep a căuta pricină părintelui Oșlobanu, care slujea, că nu se ține de tipic.

- Tipic, boaite fățarnice ? Ia să vă dau eu tipic ! zise părintele Oșlobanu, lăsând sfintele încolo. Ne-ați luat cu șmecherie pe marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, și ne-ați dat, în locul acestui sfânt vestit, pe Lazăr, un jidan tremțuros, care tot moare și iar învie, și învie și iar moare, de nu mai știe nime de numele lui. Acesta-i hram ?

AMINTIRI DIN COPILĂRIE (7.1) La școala de catiheți, partea I

de Ion Creangă

Urmare la Amintiri din copilărie (6)

La scăldat

Amintiri din copilărie (7.1) 
La școala de catiheți, partea I

III 

- Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, când ai fi și tu ceva și de te miri unde, îmi zice cugetul meu, dar așa, un boț cu ochi ce te găsești, o bucată de humă însuflețită în sat de la noi, și nu te lasă inima să taci; asurzești lumea cu țărăniile tale!

- Nu mă lasă, vezi bine, cugete, căci și eu sunt om din doi oameni; și satul Humulești, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii, ca alte sate; și locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire.

HAGI-TUDOSE (1)

de Barbu Delavrancea.

I.

Dincolo de "crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului.