PRIVIGHETOAREA

de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI.

- Ce ai, nene Iorgule? Parcă ai fi supărat.

- E!…

- Ba nu zau, ți s-a întâmplat ceva?

- Mi s-a întâmplat o ticăloșie… Nici nu știu cum să-ți spui… Știți că prin fundul curții mele trece iazul morilor.

PRIVIGHETOAREA (3)

de Hans Christian Andersen.

Urmare la Privighetoarea (2).

Împăratul ceru să mai asculte şi privighetoarea adevărată, măcar o dată, însă aceasta dispăru pe fereastra deschisă şi se întoarse în căsuţa ei din pădure.      

- Ce pasăre nerecunoscătoare ! strigară, într-un glas, curtenii. Ei, dar nu-i nimic ! Acum avem cea mai bună privighetoare din lume ! mai adăugară ei.

PRIVIGHETOAREA (2)

de Hans Christian Andersen.

Urmare la Privighetoarea (1)

-        Nu ne-am fi imaginat niciodată că privighetoarea e o pasăre atât de ştearsă ! şoptiră, dezamăgite peste măsură, doamnele de onoare.
Auzindu-le parcă, privighetoarea începu numaidecât să cânte, iar trilurile ei dulci umplură pădurea.

- Ah, ce minunat cântă ! spuseră atunci doamnele de la curte.

PRIVIGHETOAREA (1)

de Hans Christian Andersen.

Demult, tare demult, tocmai în îndepărtata Chină, trăia un împărat nespus de bogat. Palatul lui, construit în întregime numai din porţelanuri fine, era considerat cel mai frumos din lume.

Palatul era împrejmuit de grădini întinse, pline de flori rare care îi sporeau frumuseţea, iar de jur-împrejurul acestor grădini se întindea o pădure de pini ce adăpostea drumul până la mare.