PRIVIGHETOAREA (3)

de Hans Christian Andersen.

Urmare la Privighetoarea (2).

Împăratul ceru să mai asculte şi privighetoarea adevărată, măcar o dată, însă aceasta dispăru pe fereastra deschisă şi se întoarse în căsuţa ei din pădure.      

- Ce pasăre nerecunoscătoare ! strigară, într-un glas, curtenii. Ei, dar nu-i nimic ! Acum avem cea mai bună privighetoare din lume ! mai adăugară ei.

După această întâmplare, adevărata privighetoare fu izgonită din regat, iar privighetoarea din aur şi pietre preţioase îi luă locul în colivia aurită, cântându-şi melodia în fiecare seară.

Trecu aşa un an. Privighetoarea de aur cânta în fiecare seară, iar curtenii ajunseseră să îi ştie cântecul pe dinafară. Într-o seară însă, când împăratul deschise ca de obicei colivia privighetorii, în loc să cânte, pasărea scoase un sunet supărător. Privighetoarea de aur se stricase !

Împăratul îşi chemă de îndată toţi meşterii din regat să examineze pasărea şi s-o facă să cânte din nou.

Însă meşterii nu se pricepură s-o repare decât pe jumătate: de acum, ea nu mai putea să cânte în fiecare seară, ci numai o dată pe an. Ştirea îi întristă nespus pe curteni, dar până la urmă se împăcară şi cu gândul acesta.

Mai trecură astfel alţi cinci ani şi o gripă cumplită se abătu asupra regatului. Împăratul însuşi se îmbolnăvi foarte grav şi căzu pe patul de moarte. Curtenii, care-l iubeau mult, se întristară. Din păcate însă, nu mai era nimic de făcut pentru dânsul. Împăratul zăcea în pat, atât de palid şi de lipsit de vlagă, încât cu toţii se aşteptau ca el să moară dintr-o clipă în alta. Unii chiar începuseră să-l creadă deja mort şi aduceau osanale succesorului său la tron.

În tot acest timp, împăratul zăcea singur în dormitorul lui superb, în patul lui de aur, cu colivia privighetorii aurite alături. Abia mai putea respira, de parcă o greutate imensă i-ar fi apăsat pieptul.

La un moment dat, când deschise ochii, împăratul văzu moartea stând lângă patul său, cu coroana lui de aur pe cap, iar în jur se auzeau numai voci ameninţătoare şi crude.
-  Măcar de aş putea asculta puţină muzică, să nu mai aud vocile astea
chinuitoare… mormăi împăratul.

Se întoarse către privighetoarea de aur de lângă el şi îi spuse:

-   Cântă pentru mine, te rog ! 

Dar pasărea de aur rămase tăcută. Iar odaia îi păru împăratului atât de

tăcută şi de rece…

Deodată, o muzică dulce intră prin fereastra deschisă. Era privighetoarea adevărată, care auzise de boala împăratului şi venise să îi cânte. Privighetoarea cântă despre primăvară, despre vremea când mugurii se sparg în frunze verzi şi bobocii florilor se deschid.

În timp ce asculta trilurile privighetorii, împăratul simţi cum sângele începe să-i alerge mai iute prin vene, iar culorile îi apărură din nou în obrajii palizi. Atunci vocile înspăimântătoare pe care împăratul le auzise înainte încetară, iar chipul morţii dispăru de parcă nici n-ar fi fost vreodată acolo.

Privighetoarea cântă din ce în ce mai frumos, iar împăratul, când se simţi din nou în putere, o întrebă:
-  Cum aş putea să îţi mulţumesc vreodată ? Te-am izgonit din regatul meu, iar tu ai venit să-mi salvezi viaţa. Cere-mi orice şi vei avea !
-  Vreau doar să mă laşi să cânt în fiecare seară la fereastra ta. Prin cântecul meu vei afla tot ce se întâmplă în regatul tău – şi bune, şi rele, dar să nu laşi pe nimeni să afle că o micuţă pasăre îţi şopteşte toate acestea.

-  Foarte bine, zise împăratul.

A doua zi, la răsăritul soarelui, când toţi servitorii se aşteptau să-l găsească pe împărat mort în patul său, fură nespus de uimiţi să-l vadă cum apare în sala tronului şi le spune zâmbitor:

-  Bună dimineaţa !

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !