Prințul fericit (5)

de Oscar Wilde

Urmare la Prințul Fericit (4)

Rândunelul zbură deasupra măreţului oraş şi îi văzu pe bogătaşi veselindu-se în casele lor somptuoase, pe când cerşetorii se milogeau la porţile lor. Zbură prin uliţele sordide şi văzu copii cu chipuri palide de foame uitându-se apatici spre străzile întunecoase. Sub arcada unui pod, doi băieţei se culcaseră îmbrăţişaţi, străduindu-se să se încălzească unul pe celălalt. „Ce foame ne este !”, scânceau copilaşii.

Prințul Fericit (4)

de Oscar Wilde

Urmare la Prințul Fericit (3)

- Am venit să-mi iau rămas bun, îi zise Rândunelul.

- Rândunel micuţ, Rândunel drăguţ, n-ai vrea să rămâi cu mine încă o noapte ? îl rugă Prințul.

- E iarnă, răspunse Rândunelul şi curând va cădea zăpada rece. În Egipt soarele cald străluceşte deasupra palmierilor verzi, iar crocodilii îi privesc alene, tolăniţi în mâl.

Prințul Fericit (3)

de Oscar Wilde

Urmare la Prințul Fericit (2)

- Ce curios, observă Rândunelul; mă simt încălzit bine acum deşi e atât de frig.

- Pentru că ai făcut o faptă bună, zise Prințul. Rândunelul începu să cugete, apoi adormi. Când gândea totdeauna îl apuca somnul.

Când se crăpă de ziuă, zbură în josul râului şi se scăldă.

Prințul Fericit (2)

de Oscar Wilde

Urmare la Prințul Fericit (1)

- Sunt Prințul Fericit.

- Atunci de ce plângi ? îl întrebă din nou Rândunelul. M-ai udat binişor.

- Pe când încă trăiam şi aveam o inimă omenească, nu ştiam ce sunt lacrimile, fiindcă locuiam în Palatul Sans-Souci unde tristeţii nu i se îngăduia să pătrundă, răspunse statuia.

Prințul Fericit (1)

de Oscar Wilde

Sus, dominând oraşul, pe un soclu înalt, se afla statuia Prințului Fericit. Era placat din cap până-n picioare cu foiţe subţiri de aur fin; drept ochi avea două safire sclipitoare, iar un rubin mare, roşu, scânteia pe mânerul spadei sale. Era, într-adevăr, foarte mult admirat.

- E la fel de frumos ca şi cocoşii de pe acoperişuri, care arată direcţia vântului, grăi unul din edilii urbei, care dorea să dobândească reputaţia de om cu gusturi artistice. Doar că nu e prea folositor, adăugă el temându-se ca nu cumva lumea să-l socotească lipsit de simţ practic, ceea ce nu era cazul.