Prințul Fericit (4)

de Oscar Wilde

Urmare la Prințul Fericit (3)

- Am venit să-mi iau rămas bun, îi zise Rândunelul.

- Rândunel micuţ, Rândunel drăguţ, n-ai vrea să rămâi cu mine încă o noapte ? îl rugă Prințul.

- E iarnă, răspunse Rândunelul şi curând va cădea zăpada rece. În Egipt soarele cald străluceşte deasupra palmierilor verzi, iar crocodilii îi privesc alene, tolăniţi în mâl.

Tovarăşii mei îşi făuresc cuiburile în Templul de la Baalbec, iar porumbeii albi şi rozacei îi privesc şi gunguresc. Iubitul meu Prinț, trebuie să te părăsesc, dar nu te voi uita niciodată, iar primăvara viitoare îţi voi aduce două nestemate minunate în locul acelora pe care le-ai dăruit; rubinul va fi de un roşu mai aprins decât al trandafirului, iar safirul va fi la fel de albastru ca azurul mării.

- În piaţa din vale, zise Prințul Fericit, o fetiţă vinde chibrituri. Ea a scăpat chibriturile în rigolă şi toate s-au stricat. Tatăl ei o va bate dacă nu se va înapoia acasă cu câţiva bănuţi, de aceea plânge. Nu are ciorapi şi nici ghetuţe în picioare, iar căpşorul ei este descoperit. Scoate-mi şi celălalt ochi şi dă-i-l, iar tatăl nu o va bate.

- Voi rămâne încă o noapte cu tine, zise Rândunelul, dar nu îţi pot scoate ochiul, căci vei rămâne orb.

- Rândunel, Rândunel, micuţule Rândunel, zise Prințul, fă cum te rog !

Atunci Rândunelul smulse şi celălalt ochi al Prințului, coborî vijelios şi, trecând în zbor ca o săgeată pe lângă fetiţa cu chibrituri, îi lepădă în palmă preţioasa piatră. „Ce minunat ciobuleţ de sticlă !” strigă fetiţa bucuroasă şi, râzând, alergă veselă spre casă.

Rândunelul se înapoie la Prinț şi îi spuse:

- Acum eşti orb, aşa că voi rămâne cu tine pentru totdeauna.

- Nu, micuţule Rândunel, îi zise sărmanul Prinț. Trebuie să pleci în Egipt.

- Voi rămâne cu tine pentru totdeauna, repetă Rândunelul şi se culcă la picioarele Prințului.

A doua zi Rândunelul stătu tot timpul cocoţat pe umărul Prințului istorisindu-i ce văzuse pe meleaguri străine. Îi povesti despre ibişii roşcaţi care stau în şiruri lungi pe malurile Nilului şi pescuiesc cu ciocul peştişori aurii; despre Sfinxul cel Bătrân cât lumea însăşi, care le ştie pe toate şi trăieşte în pustiul de nisip; despre neguţătorii ce păşesc agale pe lângă cămile, depanând boabele mătăniilor de chihlimbar; despre Regele Munţilor din Lună, care e negru ca abanosul şi proslăveşte un glob de cleştar; despre uriaşul şarpe verde ce doarme într-un palmier şi este hrănit cu turtă dulce de către douăzeci de preoţi precum şi despre pigmeii care se avântă pe un lac mare, pe frunze late şi netede şi veşnic se războiesc cu fluturii.

- Dragul meu Rândunel, zise Prințul Fericit, tu povesteşti lucruri minunate, dar mai minunate decât orice sunt suferinţele bărbaţilor şi femeilor. Nu există Taină mai adâncă, decât Mizeria însăşi. Zboară, rogu-te, peste oraşul meu, apoi povesteşte-mi ce ai văzut.

* * *

Urmează Prințul Fericit (5)