BASM DE FRAȚII GRIMM
Urmare la Apa vieții (5)
Cum
timpul de un an aproape că se scursese, cel mai mare dintre feciori socoti că
ar fi cazul s-o pornească degrabă spre palatul domniței și, dându-se drept
acela care-o smulsese de sub povara blestemului, s-o ia de nevastă și să mai
dobândească, pe deasupra, și tronul împărătesc.
Porni
deci la drum și, când se pomeni în fața palatului și văzu drumul cu totul și cu
totul de aur, își spuse în sinea lui: "Mare păcat aș săvârși dacă aș mâna
calul pe așa drum!" Și cotind-o alături, pe dreapta, își îndemnă bidiviul
să meargă mai departe. Dar când fu în dreptul porții, slujitorii îl luară cu
gura că nu ar fi mirele cel adevărat, ci un înșelător, și îl zoriră să-și vadă
de drum.
Nu trecu multă vreme și o porni și feciorul cel mijlociu în pețit. Când ajunse la drumul de aur, calul fu cât pe ce s-o apuce pe acolo, dar flăcăul își zise în sine: "Mare păcat ar fi ca fugarul meu să tocească cu copitele asemenea bogăție!" Și, strunind calul, coti și o lua alături, pe stânga. Dar când fu în dreptul porții palatului, slujitorii îl luară cu gura că n-ar fi mirele cel adevărat, ci un înșelător, și-l îndemnară să-și vadă cât mai repede de drum.
Să tot fi rămas o zi-două până se împlinea anul, când o porni și feciorul cel mic spre palatul domniței, tocmai din ascunzișul lui din afundul codrului. Se zbuciumase el mult dacă să se ducă ori ba, dar, până la urmă, socotise că lângă aleasa inimii lui o să găsească alinare și o să uite de toate suferințele. Porni deci la drum, și în tot acest timp gândurile îi alergau mereu la ea. De-ar fi putut să zboare, ar fi zburat ca vântul și ca gândul, numai să fie cu o clipă mai devreme lângă draga lui. Nu căta nici în dreapta, nu căta nici în stânga, robit numai și numai de dorul lui... Când ajunse la drumul de aur, nici nu-l văzu, cum era să-l vadă! Calul o apucă de-a dreptul prin mijlocul drumului și slujitorii, văzând pe unde o ia fugarul, își dădură numaidecât seama că acum sosea într-adevăr mirele cel mult așteptat. Deschiseră larg porțile și domnița îl întâmpină cu mare bucurie pe acela care o smulsese de sub puterea blestemului. Și îi arătă din nou că îl socotea ca pe mântuitorul ei și ca pe stăpânul de drept al împărăției. Apoi se prăznui o nuntă ca-n povești, și fericirea mirilor nu mai cunoscu margini.
După zilele nunții, domnița îi povesti feciorului de împărat că taică-său îi cătase urma peste tot și că dăduse veste în lung și-n lat că și-a iertat fiul. Auzind flăcăul aceasta, o porni întins la drum, și, odată ajuns acasă, îi povesti împăratului pe îndelete cât de mârșav l-au înșelat frații săi cei mari și din ce pricină a trebuit să tacă atâta vreme. Se mâhni peste măsură împăratul de câinoșenia celor doi fii ai săi și dădu de îndată poruncă să li se plătească așa cum se cuvine pentru faptele lor.
Dar vezi că frații cei haini apucaseră să fugă pe-o corabie și, cum știau ce-i așteaptă, nu s-au mai reîntors niciodată la palatul împărătesc.
Nu trecu multă vreme și o porni și feciorul cel mijlociu în pețit. Când ajunse la drumul de aur, calul fu cât pe ce s-o apuce pe acolo, dar flăcăul își zise în sine: "Mare păcat ar fi ca fugarul meu să tocească cu copitele asemenea bogăție!" Și, strunind calul, coti și o lua alături, pe stânga. Dar când fu în dreptul porții palatului, slujitorii îl luară cu gura că n-ar fi mirele cel adevărat, ci un înșelător, și-l îndemnară să-și vadă cât mai repede de drum.
Să tot fi rămas o zi-două până se împlinea anul, când o porni și feciorul cel mic spre palatul domniței, tocmai din ascunzișul lui din afundul codrului. Se zbuciumase el mult dacă să se ducă ori ba, dar, până la urmă, socotise că lângă aleasa inimii lui o să găsească alinare și o să uite de toate suferințele. Porni deci la drum, și în tot acest timp gândurile îi alergau mereu la ea. De-ar fi putut să zboare, ar fi zburat ca vântul și ca gândul, numai să fie cu o clipă mai devreme lângă draga lui. Nu căta nici în dreapta, nu căta nici în stânga, robit numai și numai de dorul lui... Când ajunse la drumul de aur, nici nu-l văzu, cum era să-l vadă! Calul o apucă de-a dreptul prin mijlocul drumului și slujitorii, văzând pe unde o ia fugarul, își dădură numaidecât seama că acum sosea într-adevăr mirele cel mult așteptat. Deschiseră larg porțile și domnița îl întâmpină cu mare bucurie pe acela care o smulsese de sub puterea blestemului. Și îi arătă din nou că îl socotea ca pe mântuitorul ei și ca pe stăpânul de drept al împărăției. Apoi se prăznui o nuntă ca-n povești, și fericirea mirilor nu mai cunoscu margini.
După zilele nunții, domnița îi povesti feciorului de împărat că taică-său îi cătase urma peste tot și că dăduse veste în lung și-n lat că și-a iertat fiul. Auzind flăcăul aceasta, o porni întins la drum, și, odată ajuns acasă, îi povesti împăratului pe îndelete cât de mârșav l-au înșelat frații săi cei mari și din ce pricină a trebuit să tacă atâta vreme. Se mâhni peste măsură împăratul de câinoșenia celor doi fii ai săi și dădu de îndată poruncă să li se plătească așa cum se cuvine pentru faptele lor.
Dar vezi că frații cei haini apucaseră să fugă pe-o corabie și, cum știau ce-i așteaptă, nu s-au mai reîntors niciodată la palatul împărătesc.
Sfârșit
Citește povestirea pe scurt a basmului pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Ai putea să citești și alte basme de frații Grimm:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !