Se afișează postările cu eticheta dafin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dafin. Afișați toate postările

13.01.2015

OMUL DE PIATRĂ (1)

de Nicolae Filimon.

omul-de-piatra-1

A fost odată un împărat și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii.
Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise:
- Să trăiești, luminate împărate ! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea.
Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rând de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea.
Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin.