de Nicolae Filimon.
 |
Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise:
- Să trăiești, luminate împărate ! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea.
Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rând de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea.
Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin.
Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin.
Într-o zi, împăratul plecă la bătălie și, lăsând pe fiul său în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise:
- Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.
Cum plecă împăratul din oraș, fiul său intră prin toate casele și văzu o mulțime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i plăcu nici una dintr-însele; în cele din urmă, ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin înaintea ușei, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru și văzu un ochean de sticlă. Se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, încât la soare te puteai uita, iar la dânsul ba. Și într-însul ședea doamna Chiralina, tânără copilă, floare din grădină, frumoasă ca o zână.
După ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.
Nu trecu mult timp și împăratul se întoarse de la bătălie biruitor; dar în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l priimească cu bucurie, ieși numai împărăteasa și-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numaidecât de unde-i venea boala și chemă pe toți doftorii și doftorițele din lume, dar toți îi ziseră că până nu va da fiului său de soție pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoșa. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putință, căci tatăl ei nu voia să o mărite.
Auzind feciorul împăratului toate acestea, hotărî să se ducă el însuși să o ceară de la tatăl ei. Așadar spuse toate acestea fratelui său de cruce și, într-o zi, plecară amândoi și se făcură nevăzuți. Merseră zi de vară până seara și ajunseră la muma Crivățului, bătură la ușă și ieși înaintea lor o babă zbârcită și îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască până a doua zi și să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția doamnei Chiralina.
Baba se uită la dânșii cu milă și apoi le zise:
- V-aș priimi în casă cu mare bucurie, da mi-e frică că va veni fiul meu și vă face pre amândoi sloi de gheață; duceți-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduiască și să vă spuie și drumul la doamna Chiralina.
Feciorul de împărat plecă înainte și ajunse la muma Vântului turbat; plecară și de acolo și ajunseră la muma Vântului de primăvară, bătură în ușă și ieși o femeie înaltă și tânără, și frumoasă. Această femeie, cum văzu pe feciorul de împărat, îi zise:
- Dragă Făt-Frumos, știu că ai plecat să cauți pe doamna Chiralina, s-o iei de soție; dar nu vei putea să ajungi până la împărăția ei fără ajutorul fiului meu. Rămâneți aci, dar trebuie sa vă ascunz foarte bine, căci cum o simți fiul meu că se află la mine oameni după tărâmul cellalt, vă omoară. Zicând aceste vorbe, plesni de trei ori din palme și îndată sări după sobă o pasăre de aur, cu ciocul de diamant și cu ochii de smarand, și-i băgă subt aripi pe amândoi, apoi se sui iarăși pe sobă.
Nu trecu mult timp și se auzi o dulce vâjâitură de vânt, care aducea un miros de trandafiri și de rozmarini, ușa se deschise singură și intră în casă un flăcău frumos, cu păr lung de aur, cu aripi de argint și cu un băț în mână, împletit cu de tot felul de ierburi și flori. Cum intră în casă, zise mă-sei:
- Mamă, mie îmi miroase a om după tărâmul cellalt.
- Ți-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii după tărâmul cellalt.
Vântul se liniști și se puse la masă; dar după ce mâncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit.
Mă-sa, văzându-l cu voie bună, zise:
- Fiul meu, ia spune-mi, unde este împărăția doamnei Chiralina și cum ar face cineva ca să o ia de nevastă ?
- Greu lucru mă întrebași, mamă ! dar, aide, treacă-meargă. Împărăția doamnei Chiralina este departe de aci, cale de zece ani; dar această cale se poate face cât te ștergi la ochi daca cineva s-o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre și foc pînă la cer, și daca o încăleca pe bușteanul ielelor cu care poate să treacă gârla; însă cine aude și va spune cuiva, acela să se facă de piatră până la genuchi. După ce va ajunge la împărăție, trebuie să se facă un cerb de aur și să intre într-însul ca să ajungă în odaia împărătesei și să o fure; cine aude și va spune cuiva să se facă de piatră până la brâu. După ce o va lua de soție, muma Crivățului, de pizmă, o să trimiță un ovrei cu niște cămăși frumoase și mai subțiri decât pânza paianjenului. Doamna Chiralina o să cumpere cămăși, și daca nu le va uda cu lacrimi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri; cine aude și va spune cuiva să se facă cu totul și cu totul de piatră.
Pe când vântul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise, iar feciorul bucătăresei rămăsese deștept și auzise tot.
A doua zi, după ce plecă vântul d-acasă, feciorul de împărat întrebă pe muma vântului daca i-a spus fiul său ceva; dar ea, temându-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.
Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte și se duseră zi de vară până seara, dar când fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot și un urlet mare, apoi văzură o gârlă mare de păcură aprinsă, aruncând pietre până la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie, dar feciorul bucătăresei îi zise:
- Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure, și fă ce ți-oi zice eu.
Ajungând în mijlocul pădurii, zăriră bușteanul ielelor, încălicară amândoi pe dânsul și, dându-i pinteni de trei ori, se prefăcu într-o căruță cu doisprezece cai de foc și într-o clipă se înălță până la Vântul turbat și se pogorî la porțile palatului doamnei Chiralina. Apoi, după ce se deteră jos, căruța se prefăcu iar în buștean și ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir (piatră) și cu porțile de chiparos; iar la una din ferestre sta doamna Chiralina, îmbrăcată cu haine de aur țesute cu mărgăritar.
Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat, prinse o așa de mare dragoste de dânsul, încât căzu la grea boală și ajunse la ceasul morței.
Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape ? Dar toate erau în zadar. În cele din urmă, veni o babă și-i zise:
- Luminate împărate, să trăiești întru mulți ani ! Daca vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției-tale, să cauți cerbul de aur care cântă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă.
Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția; iar după trei zile, feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat și se puse dinaintea palatului.
