14.01.2015

OMUL DE PIATRĂ (2)

de Nicolae Filimon

Urmare la Omul de piatră (1)

omul-de-piatra-2
Omul de piatră (2)
Împăratul, văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei daca-i este de vânzare.
- Nu-mi este de vânzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei.
- Ei bine ! ce ai să-mi ceri, ca să mi-l dai numai trei zile ?
- Să-mi dai o mie de bani de aur.
Tocmeala se făcu și împăratul luă cerbul și-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.
Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cânte un cântec de dor, de plângeau lemnele și pietrele.
Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieși din cerb și o sărută pe frunte, apoi intră iarăși în cerb.
A doua zi, doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori că a sărutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina că, pe dată ce va începe cerbul să cânte, să se prefacă că doarme și cum va simți că o sărută cineva, să puie mâna pe dânsul.
Cum veni noaptea, cerbul începu să cânte un cântec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme și, când veni Făt-Frumos să o sărute, îl strânse în brațe și-i zise:
- D-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobândesc.
Ei se giugiuliră ca niște porumbei până îi apucă ziua; iar când fu pe la prânz, veni împăratul și cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plângă că nu vrea nicidecum să se desparță de cerb; dar fiul bucătăresei zise încetinel:
- Cere de la împăratul voie să petreci cerbul până afară din oraș, căci acolo ne așteaptă o căruță cu doisprezece cai de foc, în care o să ne suim cu toții și o să ne ducem la împărăția lui Făt-Frumos, iubitul tău.
Doamna Chiralina ceru și dobândi de la împăratul această voie și petrecu pe cerb cu mare alai până afară din oraș; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă și îndată se făcu dintr-însul o căruță cu doisprezece cai de foc; apoi, luând pe doamna Chiralina c-o mână și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pâna-n seară, ca cuvântul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărâmul cellalt și ajunseră în țara lor.
Împăratul, cum priimi știre despre sosirea fiului său, îi ieși înainte cu mulțime de oști, apoi îl însoți cu doamna Chiralina și făcu nuntă împărătească, care ținu trei zile și trei nopți.
Într-o zi, doamna Chiralina ședea la fereastra palatului și se uita la drum, când iaca un ovrei cu cămăși de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus și luă două cămăși mai subțiri decât pânza paianjenului și se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult și se bolnăvi atât de greu, încât ajunse pe mâna morței.
Afin află de boala împărătesei și intră pe la miezul nopței în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică și ieși afară; dar strejarii de la ușă se duseră la Dafin-împărat și-l pârâră că l-a văzut sărutând pe împărăteasa.
Împăratul, cum auzi, se făcu foc de mânie și porunci să taie capul lui Afin. Dar când ajunse la locul de pierzare, Afin zise împăratului:
- Mulți ani să-ți dea Dumnezeu, împărate; pentru toată frăția și dragostea mea către tine, te rog să strângi pe toți boierii cei mari ai împărăției, că am să spui înaintea lor un mare cuvânt. Și apoi vei porunci să-mi taie capul.
Împăratul porunci să adune divanul împărătesc, în care să fie de față și doamna Chiralina, și aducînd pe Afin, îi zise:
- Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus !
Atunci Afin începu așa:
- A fost odată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat după tărâmul cellalt, și fiindcă nu putea să trăiască fără dânsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce ca ori s-o găsească, ori să-și răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciș și curmeziș, ajunseră la muma Crivățului și o rugară să le spuie drumul care ducea la fata de împărat după care plecaseră ei. Muma Crivățului îi trimise la muma Vântului de primăvară, care îi găzdui și le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ținut de vorbă căci, cum a venit fiul său, l-a întrebat și el a început să spuie așa: împărăția doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar această cale se poate face într-o clipeală de ochi, daca s-o găsi cineva care să se ducă în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă pietre de foc până la cer, unde va găsi bușteanul ielelor și va încălica pe dânsul ca să treacă gârla. După ce va ajunge la împărăție, trebuie să facă din buștean un cerb de aur și să între într-însul, ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina și să o fure. După ce o va lua de soție, sora Vântului turbat, de pizmă, o să trimită un ovrei cu niște cămăși mai subțiri decât pânza paianjenului și, daca nu va ști să le ude cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele, în trei zile va muri.
După ce vântul spuse toate acestea mume-sei, o jură că, de va spune cuiva ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.
A doua zi, feciorul de împărat întrebă pe muma vântului daca a aflat ceva de la fiul său; dar ea, temându-se să nu se facă piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iar fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea și auzise tot. Astfel, fără să spuie feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dânsul în pădurea neagră, încălecară pe buștean și trecură gârla dincolo.
Cum sfârși Afin aceste vorbe, se făcu de piatră până la genuchi. Boierii din divan, cum văzură această minune, se speriară. Afin începu iarăși și zise:
- După ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur și băgă pe feciorul de împărat într-însul, carele prin această șiretenie se cunoscu cu fata și o fură.
Zicând și aceste cuvinte, Afin se făcu de piatră până la brâu. Împăratul și împărăteasa, văzînd nevinovăția lui Afin, începură a plânge și a-l ruga să înceteze din povestire. Dar el nu voi, ci merse înainte, zicând:
- După ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina, nu trecu mult și împărăteasa cumpără două cămăși de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintr-însele și îndată căzu la grea boală. Afin, știind din ce venea boala, intră pe la miezul nopții la împărăteasă și, găsind-o dormind, o stropi cu lacrămi de turturică și o scăpă de moarte.
Cum sfârși Afin această povestire, se făcu cu totul și cu totul de piatră, iar Dafin-împărat și cu doamna Chiralina plânseră trei zile și trei nopți; apoi luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine și-l puseră în odaia lor, ca să-și aducă aminte de dânsul totdauna.
După aceea, ei trăiră mai mult timp și născură un copil.
Într-o dimineață, Dafin-împărat intră în casa împărătesei și-i spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe, care i-a zis că daca voiește să învieze pe fratele său cel împietrit, să taie copilul lor și să ungă piatra cu sângele lui. Împărăteasa spuse că și ea a visat tot un astfel de vis; apoi, unindu-se amândoi, tăiară copilul și, stropind piatra cu sânge, începu să se miște, apoi învie cum se cade și zise:
- O Doamne ! da greu somn am dormit.
- E ! e ! frate - răspunse împăratul -, ai fi dormit mult și bine daca nu tăiam copilul ca să te stropim cu sângele lui.
Atunci Afin se crestă la un degit cu cuțitul și lăsă să curgă sângele său peste copil, care învie numai într-o clipă; iar împăratul, de bucurie, porunci să se facă veselie mare în toată țara.
Și încălicai p-o șea și v-o spusei domniei-voastre așa.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
De același autor, citește și basmul: