Cezara (8)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (7)

În ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul paharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sieși care, spre a-și împlini patime care aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe care-l ura mai mult în lume.

Cezara (7)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (6)

Ieronim se-ntinsese pe patu-i și dedese-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând parecă din suprafața lui un drum moale și luminos, când auzi bătând încet în ușă. El se sculă și deschise. Era pictorul.

- Tinere, zise el, trebuie să fugi cât mai în grabă din oraș.

- De ce ?

- Ai omorât pe Castelmare.

Cezara (6)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (5)

Sunt oameni pe care spiritele de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură - oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, expres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune: o natură comună, consecventă și puternică.

Cezara (5)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (4)

Cezara către Ieronim

Iartă dac-o femeie îți spune că te iubește. O femeie frumoasă și tânără, căci știu că sunt frumoasă. Dar știu eu... tu ești atât de mândru, știi a privi atât de rece...Ah ! cum aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea -iubite ! De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinii... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău.

Cezara (4)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (3)

Pe când Ieronim ieșea cu Onufrei dintr-o veche zidire, îi văzu Francesco și intră în vorbă cu cel dintâi, ca să-i steie model pentr-un tablou al său. Acesta, văzând că n-avea ce găsi de împotrivit bătrânului maestro, se-nvoi și plecară tustrei spre locuința lui.

Cezara (3)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (2)

III

Onufrei și Ieronim, trecând pe strade, nu vedeau că erau urmăriți de-un om. Era pictorul. Ieronim avea să caute la poștă, unde și află, o scrisoare de la un unchi al lui, un bătrân sihastru. Iată ce scria:

Cezara (2)

de Mihai Eminescu

Urmare la Cezara (1)

II

- Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea.

- Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare s-o faci. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi oameni de onoare ce sunteți... dar până nu-ți sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie.

Cezara (1)

de Mihai Eminescu

Cezara

I

Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră.