ZÂNELE (2)

BASM DE CHARLES PERRAULT.

Urmare la Zânele (1)

- Păi da, ar fi o chiar o priveliște grozavă, într-adevăr, a exclamat cu obrăznicie această fată prost crescută, eu scoţând apă din fântână!

- Ba chiar vei merge, scumpa mea, a spus mama, și vei pleca chiar acum.

Fata cea mare a luat cu ea cea mai bună carafă de argint din casă în locul ulciorului și a plecat, bombănind tot drumul.

Nici nu a ajuns bine la fântână, că a văzut ieșind din pădure o doamnă îmbrăcată în haine bogate, cu bijuterii strălucitoare, care a venit la ea și i-a cerut să îi dea să bea apă. Femeia care a apărut în fața surorii mai mari era tot Zâna, dar luase acum înfățișarea unei prințese (căci știu ele, zânele, cum să încerce oamenii), pentru a vedea cât de departe poate să meargă această fată cu grosolănia.

- Crezi tu că eu am venit aici, răspunse fata cea uşuratică, mândră şi cochetă, ca să te servesc pe tine cu apă, mă rog? Ai impresia că această carafă de argint am adus-o aici pentru tine, nu? Poţi să îţi iei şi singură de băut, dacă ai chef.

- Nu eşti prea manierată, răspunse Zâna, cu calm. Ei bine, din moment ce eşti atât de prost crescută și eşti atât de nepoliticoasă, eu îți voi oferi un har, ca la fiecare cuvânt care pe care îl vei rosti din gura ta să iasă șerpi și broaște.

De îndată ce mama ei a văzut-o venind, a strigat:

- Ei bine, fiica mea?

- Ce să fie, mamă? a răspuns fata, şi din gura ei au ieşit două vipere și două broaște.

- O, Dumnezeule! a strigat mama. Ce e asta?! O, de vină este sora ta pentru această nenorocire, ea a prilejuit toate acestea, dar va plăti pentru asta!

Şi imediat a fugit să o bată pe cea mică. Biata copilă a fugit de ele și s-a dus să se ascundă în pădure, nu departe de casă. Fiul împăratului, care se întorcea de la vânătoare, a întâlnit-o, și văzând-o așa de frumoasă, a întrebat-o ce face acolo singură și de ce plânge.

- Vai, domnule! Mama mea m-a izgonit de acasă.

Fiul regelui, care a văzut cinci sau șase perle şi o mulţime de diamante ieșind din gura ei, a rugat-o să-i spună ce s-a întâmplat. Ea i-a spus atunci toată povestea. Şi astfel fiul regelui s-a îndrăgostit de ea. Considerând el că un astfel de har valora mai mult decât orice zestre, a condus-o la palatul regelui – tatăl său, și acolo s-a căsătorit cu ea.

În ceea ce o privește pe sora ei, aceasta s-a purtat în continuare aşa de urât încât chiar şi mama ei s-a săturat de ea și a izgonit-o de acasă. Şi astfel aceasta, după ce a rătăcit o vreme bună fără a găsi pe cineva care să o ajute, s-a dus într-un colț de pădure unde a şi murit după un timp.

Morala acestui basm este că politețea este mai puternică decât armele și bogățiile, iar buna purtare este răsplătită întotdeauna, mai devreme sau mai târziu.

Sfârșit

Citește povestirea pe scurt a basmului pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare

Ai putea să citești și alte basme de Charles Perrault:

• Piele de măgar
• Motanul încălțat 
• Riquet cel Moțat