MOTANUL ÎNCĂLȚAT (1)

DE CHARLES PERRAULT

Un morar lăsase o moștenire destul de sărăcuță celor trei feciori ai săi: o moară, un asin și un motan. Împărțeala averii se făcu de îndată. Celui mai mare fecior i se cuvenea moara, celui de-al doilea, asinul, iar celui mai tânăr nu-i rămase decât motanul. Mezinul nu se putea mulțumi cu atât de puțin.

– Frații mei își vor putea câștiga cinstit bucățica de pâine. Dar eu?
Dacă îmi mănânc motanul și îmi fac o căciulă din blana lui, rămân muritor de foame.
Motanul îl auzi și-i șopti cu multă seriozitate și înțelepciune:

– Nu te necăji, stăpâne. Dă-mi un sac și poruncește să mi se facă o pereche de cizme, să pot porni printre bălării, și vei vedea că n-ai fost nedreptățit cu partea de moștenire, așa precum ți se pare.

Când își văzu dorința îndeplinită, motanul își trase cu multa bărbăție cizmele și, luând un sac în spinare, se duse de-a dreptul într-o crescătorie de iepuri. Își puse în sac tărâțe și lăptuci și se intinse ca și cum ar fi mort, așteptând ca vreun iepure tânăr să intre de bună voie în sac, ca să se înfrupte din ce era acolo. După câteva clipe, un iepuraș se furișă în sac și motanul îl ucise fără pic de milă. Apoi, mândru de prada sa, Motanul încălțat se duse de-a dreptul la rege și ceru să-i vorbească.

Fu condus chiar în apartamentul Majestății Sale, în fața căruia făcu o plecăciune adâncă și îi vorbi:

– Iată, Sire, un iepure pe care marchizul de Carabas (căci așa îl numise pe stăpânul sau) m-a insarcinat să vi-l aduc în dar din partea sa.

– Spune-i stăpânului tău că îi mulțumesc și că mi-a făcut o mare plăcere. Altădată, motanul se ascunse în grâu, ținând desaga pregătită. Când două potârnichi nimeriră în sac, le prinse înăuntru, trăgând baierele desagii. Apoi se duse din nou la rege și le dărui, cum făcuse și cu iepurele. Acesta primi cu plăcere cele două potârnichi și îi mulțumi motanului. 
Și mereu tot așa, timp de vreo două-trei luni, motanul îi duse regelui câte un vânat din partea stăpânului său. 
Într-o zi, Motanul încălțat află că regele avea să iasă la plimbare pe malul râului, împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă ființă din câte s-au văzut vreodată. El îi spuse stăpânului său:

– Dacă vei lua în seamă sfatul meu, ți-ai gasit norocul; nu ai decât să te scalzi în râu, la locul pe care ți-l voi arăta, și după aceea … las’ pe mine! Marchizul de Carabas făcu întocmai cum îl învățase motanul, fără a-i cunoaște planurile. În timp ce se scălda, trecu pe acolo regele în caleașcă și motanul porni să strige cât îl ținea gura:

– Ajutor! Ajutor! Marchizul de Carabas se îneacă! 
La strigătele acestea, regele scoase capul pe fereastra caleștii și, recunoscându-l pe motanul care îi adusese de atâtea ori vânat în dar, porunci gărzii să alerge degrabă în ajutorul marchizului de Carabas.

În timp ce-l scoteau pe bietul marchiz din râu, motanul se apropie de caleașcă și îi spuse regelui:

– Bandiții au furat veșmintele marchizului! (afurisitul de motan le pitise sub un bolovan). Regele porunci servitorilor săi să aduca în grabă cele mai frumoase veșminte pentru marchizul de Carabas.
Sursa foto

* * * 

Urmează Motanul încălțat (2)