MOTANUL ÎNCĂLȚAT (2)

DE CHARLES PERRAULT

Urmare la Motanul încălțat (1)

Regele îi arătă marchizului toată prietenia și, cum veșmintele cele frumoase, care tocmai îi fuseseră dăruite, îi veneau de minune, prințesa îl gasi pe placul ei și îl îndrăgi. Regele dori să facă plimbarea împreuna cu marchizul de Carabas, care se urcă în caleașca regală și continuă drumul.

Motanul încălțat înțelese că planurile sale aveau sorți de izbândă. Merse  înainte, amenințând țăranii întâlniți pe câmp: 

– Oameni buni, dacă nu veți spune că pășunea pe care o cosiți este a marchizului de Carabas, va fi vai și amar de voi. 
Regele întrebă pe țărani a cui era pășunea cosită.

– A marchizului de Carabas, au răspuns cu toții, căci amenințările motanului le băgaseră frica în oase.
– Văd că aveți o avere frumoasă! spuse regele marchizului de Carabas.
– Da, sire, este o fâneață care aduce, an de an, roade îmbelșugate, răspunse marchizul. 
Motanul încălțat trecu pe lângă niște țărani care secerau un lan frumos de grâu și îi amenință și pe aceștia să spună că lanul este al marchizului de Carabas.
Regele, care trecu imediat după aceea, vru să știe ale cui sunt grânele pe care le vede înaintea ochilor.

– Ale marchizului de Carabas, răspunseră secerătorii, și regele se bucură din nou. 
Motanul, care mergea înaintea caleștii, le repeta același lucru tuturor celor întâlniți în cale, iar regele se minuna de averile nenumărate ale marchizului de Carabas. Ajunse, în cele din urmă, în fața unui castel frumos, ce aparținea unui căpcăun care era stăpânul tuturor pământurilor pe unde trecuse regele până atunci. Motanul, care avusese grijă să afle câte ceva despre ce era în stare căpcăunul, ceru să-i vorbească. Căpcăunul îl primi atât de frumos pe cât poate un căpcăun. El îi spuse:
– Nu voiam să trec prin apropierea castelului fără să am cinstea să vă fac o plecăciune. Mi s-a spus că aveți darul de vă preface în fel și chip de animale. Într-un leu, de pildă, sau într-un elefant.

– Este foarte adevărat, răspunse brusc căpcăunul, și, pentru a te convinge, mă voi preface pe loc într-un leu. Motanul fu atât de înspăimântat la vederea leului, că tremura tot. După puțin timp, îl văzu pe căpcăun reluându-și întruchiparea dinainte și îi destăinui spaima prin care trecuse.

– Mi s-a mai povestit, spuse motanul, că puteti lua și înfățișarea celor mai mici animale, de exemplu vă puteti preschimba în șobolan sau chiar în șoarece, ceea ce nu-mi prea vine a crede.

– Și de ce nu-ți vine a crede? întrebă căpcăunul. Vei vedea. 
Și căpcăunul se prefăcu pe dată într-un șoricel, care alerga pe podea. Motanul atât aștepta. Se azvârli asupra lui și îl înghiți. 
Între timp, regele, zărind frumosul castel al căpcăunului, dădu sa intre. Motanul, care auzise zgomotul caleștii, îi sări înainte.

– Majestate, fiți binevenit în castelul marchizului de Carabas, spuse el regelui.
– Așadar, domnule marchiz, și acest castel vă aparține?! exclamă regele. Marchizul oferi brațul tinerei prințese și porni în urma regelui, care urcă cel dintâi. Intrară într-o sală mare, unde găsiră o masă îmbelșugată, pregătită pentru ospățul pe care ar fi urmat să-l dea căpcăunul. Regele, încântat de calitățile marchizului, îi spuse acestuia:

– Aș dori să-mi fiți ginere, domnule marchiz. 
Marchizul acceptă onoarea acordată de rege și, în aceeași zi, se căsători cu prințesa. Iar motanul ajunse mare dregător și nu mai prinse șoareci decât pentru propria lui plăcere. 

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a acestui basm pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !

Ai putea să mai citești si alte basme de Charles Perrault:

• Șoricelul alb
• Cele trei dorințe
• Frumoasa din pădurea adormită