Trăia odată un cinstit
tăietor de lemne care era căsătorit cu o femeie frumoasă și deșteaptă. Din
nefericire, erau săraci și își invidiau vecinii pentru bogăția lor.
- Vai! Ce fericiți am fi
fost dacă am fi avut măcar jumătate din ce au ei, suspina femeia.
- Ce bine ar fi dacă ar
exista duhuri bune care împlinesc toate dorințele! exclama soțul.
În acea zi, tăietorul de
lemne merse în pădure, ca de obicei, alese un copac cu o înfățișare frumoasă,
ridică toporul și lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brăzdă
cerul și în mijlocul acelei lumini strălucitoare apăru o creatură nemaivăzută.
Tăietorul de lemne, luat
prin surprindere, căzu în genunchi:
- Ridică-te! porunci o voce.
Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plângerile tale și am venit să-ți
îndeplinesc trei dorințe, însă doar trei, nu mai multe. Și, spunând acestea,
dispăru.
Tăietorul de lemne fugi
acasă pentru a-i povesti totul nevestei.
- Trebuie să ne gândim bine,
spuse ea. Adevărul este că mi-ar trebui o duzină de dorințe ca să fiu
mulțumită. Cu ce să încep?
- Cel mai bine ar fi să ne
dorim bogăție, exclamă tăietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.
- Dar la ce ne-ar folosi bogăția
dacă ne-am îmbolnăvi și am muri? răspunse femeia. Mai bine să ne dorim sănătate
și viață lungă.
- O viață lungă și grea este
un lucru trist. Adică să îndurăm mai mult timp sărăcia și necazurile.
În timp ce vorbeau, femeia
puse pe foc o oală cu supă pentru cină. Tăietorul de lemne, căruia îi era demult
foame, exclamă:
- Ce n-aș da să am la cină
un șir de cârnați!
Nici nu rosti bine aceste
cuvinte, că pe cămin căzu un șir de cârnați.
- Prostule! se enervă
femeia. Cârnați, cârnați! Nu puteai să-ți dorești ceva mai bun? Bine te-ai mai
folosit de una dintre cele trei dorințe! După ce îi mâncăm, cu ce mai rămânem?
Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!
Tăietorul de lemne se
înfurie și, lovind cu pumnul în masă, spuse:
- Gata cu văicărelile! Ce
n-aș da să ți se lipească un cârnat de nas, ca să ai un motiv să te plângi!
Omul vorbise din nou fără să
gândească și ultimul cârnat din șir se ridică și se lipi cu atâta putere de
nasul bietei femei, că nu mai putură să-l dezlipească.
- N-am avut de gând să-ți
fac rău, se văită tăietorul de lemne. Mi-a mai rămas o dorință: am să cer
bogăție și am să-ți cumpăr o cutiuță de aur, ca să ascunzi nenorocitul ăla de
cârnat care a apărut din cauza prostiei mele.
- Să nu cumva să faci asta,
strigă femeia, îngrozită. Nu aș putea trăi cu acest lucru oribil pe nas, mai
bine aș muri.
- Nu spune asta, zise
tăietorul de lemne, care își iubea soția și își regreta nerozia. Ce n-aș da ca
acel cârnat pe care îl ai pe nas să cadă imediat.
Cum termină vorba, cârnatul
căzu.
- Suntem la fel de săraci ca
înainte, dar cel puțin nu suntem mai nefericiți, zise femeia și răsuflă
ușurată. Bogăția probabil că nu ne-ar fi adus fericire. Zeul Jupiter a vrut să
ne dea o lecție. Să nu ne mai dorim nimic și să mâncăm acești cârnați căzuți
din cer.
Tăietorul de lemne și-a
îmbrațișat soția și au mâncat amândoi bucuroși, iar de atunci înainte, au fost
mulțumiți cu ceea ce aveau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !