BASM DE CHARLES PERRAULT.
Regina zânelor pregătea o mare petrecere pentru sărbătorirea primăverii și natura întreagă își vestea bucuria în cele patru zări.
În regatul zânelor era o
forfotă neîncetată: toate gingașele făpturi își lustruiau aripile transparente
și baghetele magice.
Veni în sfârșit mult
așteptata oră și toate se îndreptară către palatul regal în trăsuri fantastice:
o imensa cochilie de scoică, trasă de fluturi frumoși; o frunză mare de salcâm
purtată de vânt; nu lipseau nici uriașele libelule, cu aripile străvezii.
Doar
o zână lipsea de la petrecere. Era dulcea Angelina, zâna plânsetelor, cum o
numeau surorile sale, pentru că tot timpul compătimea nefericirea altora. Chiar
în acea dimineață auzise plângând niște copii și
nu se putuse abține să nu se îndrepte grăbită către casa de unde veneau plânsetele.
Era casa
unui tăietor de lemne care plecase cu nevasta lui cu o zi în urmă și încă nu se
întorsese. Cei cinci copii ai
lor plângeau de mama focului și Angelina simți că avea datoria să-i ajute.
Îi spălă, îi pieptănă și le
dădu de mâncare. Apoi începu să le coasă hăinuțele. Atunci își aminti de
petrecerea pe care o dădea regina zânelor în acea noapte.
„Am să plec imediat”, gândi
ea, „încă nu sunt în întârziere.”
Când
se înseră, însă, pe copii îi
apucă frica și o rugară pe Angelina să nu plece. Iar ea se gândea: „Încă mai am
timp.”
Pregăti cina și tocmai le
dădea să mănânce, când se auzi un greiere care cânta:
- Angelina,
ospățul a început și regina îți simte lipsa.
Zâna voi să plece, dar
copiii se agățară de hainele ei plângând. Ea gândi: „O să plec când vor
adormi.”
Tocmai veghea somnul
copiilor, când se apropie de ea un fluture imens care îi spuse:
- Angelina,
regina începe să-și facă griji din cauza absenței tale.
Zâna
se ridică să plece, dar cel mai mic dintre copii se
trezi plângând și biata zână se așeză iar lângă el, ca să-l liniștească. În acel
moment se auzi o voce plină de furie și supărare, care striga:
- Unde este Angelina?
Angelina recunoscu vocea
reginei sale și, înspăimântată, plecă atât de repede din căsuță, încât își uită
bagheta magică. Pentru zâne, să uite bagheta magica era cea mai mare greșeală.
Când Angelina ajunse în
marele salon unde erau reunite toate zânele, se iscară multe murmure:
- Pedeapsa va fi
grozavă, spuneau unele.
- A
avut grijă de niște copii sărmani,
spuneau altele, mai îndurătoare.
Când le auzi vorbind,
Angelina își dădu seama că își uitase bagheta magică. Mergând în fața reginei, îi
ceru iertare.
- Nu te pot ierta, îi spuse regina, acum pedeapsa ta va servi drept pildă pentru celelalte. Totuși,
ținând seama de faptul că ai pierdut timpul făcând ceva bun, n-am să-ți iau
puterea pentru totdeauna. O să te condamn doar să umbli pe pământ o sută de ani
transformată într-un șoricel alb. Astfel vei mai putea să-i vizitezi pe
prizonierii din închisori și pe sărmani in casele lor, lucru care, după cum se
vede, îți place mult.
O atinse pe Angelina cu
bagheta sa și o transformă într-un frumos șoricel alb care, privindu-i pe toți
cu ochișorii săi de culoare roz, dispăru într-o gaură.
Astfel că, dragi cititori,
dacă vedeți un șoricel alb cu ochi roz, gândiți-va că ar putea fi zâna
Angelina, care poate nu și-a ispășit încă pedeapsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !