BASM DE FRAȚII GRIMM.
Croitorașul îi chemă pe vânători ca să-i aiba drept martori că prinsese fiara, iar după aceea se înfățișă împaratului, care, de voie, de nevoie, trebui să-și țina cuvântul și să-i dea fata și jumătate din împărăție. Nunta se sărbători cu multă strălucire, dar cu puțină bucurie. Și așa se făcu că croitorașul ajunse împărat.
Trecu ce trecu și într-o noapte împărăteasa cea tânără se pomeni că-l aude pe bărbatul ei vorbind prin somn. Și zicea el așa: „Băiete, ia apucă-te de-mi coase pieptarul și-mi cârpește nădragii, că de nu, odată te ating cu cotul peste urechi!” Și atunci își dădu ea seama că soțul ei nu-i de neam.
A doua zi îi împărtăși împăratului totul, arătându-i cât era de nenorocită de ce aflase, și-l rugă din suflet s-o scape de pacostea asta de bărbat care nu era decât un nemernic de croitoraș.
Împăratul găsi multe cuvinte de mângâiere și la urmă îi zise:
– Nu te mai prăpădi atât cu firea, fata mea! La noapte caută de lasă deschisa ușa de la iatac. Slugile mele vor sta de veghe afară, și de îndată ce-l va cuprinde somnul pe bărbatul tau, tu să le dai de veste. Într-o clipă l-or lega fedeleș, să n-aiba cum se împotrivi, și dupa aia l-or duce pe-o corabie, care o pleca cu el în lume. Iar așa o să i se piardă urma…
Tânăra împărăteasă fu mulțumită de spusele tatălui ei și, la rându-i, îi zise că va face întocmai cum a sfătuit-o el. Dar se întâmplă ca o slugă să audă tot ce puseseră dânșii la cale. Și cum îi era credincioasă tânărului domnitor și-l iubea, îi destăinui tot ce se uneltise împotriva lui.
– Dacă așa-i vorba, lasă că am să pun eu capat tuturor urzelilor acestora! răspunse croitorașul.
Și ca și când nimic n-ar fi știut, când veni seara, se culcă la ora obișnuită, alături de împărăteasă. Așteptă ea cu inima friptă să-l vadă adormit, și când socoti că doarme de poți tăia lemne pe el, se dădu jos din pat, deschise ușa iatacului și se culcă la loc. Atunci croitorașul, care se făcea numai că doarme, începu să răcnească:
– Băiete, ia apucă-te de-mi coase pieptarul și-mi cârpește nădragii, că de nu, odată te ating cu cotul peste urechi! Am doborât eu șapte dintr-o lovitură, le-am făcut de petrecanie la doi uriași, am prins un inorog și-un mistreț, și crezi c-o să mă tem de nevolnicii ăștia care stau și pândesc după ușa iatacului?!
Auzindu-i vorbele, care te puteau băga în răcori, nu altceva, slugile se înfricoșară de moarte și-o luară la sănătoasa, de parcă le-ar fi gonit din urmă o oaste de sălbatici.
De atunci, nimeni nu mai cuteză să-i caute pricină. Și uite așa s-a întâmplat că a rămas croitorașul nostru pe tronul împărătesc până la sfârșitul zilelor sale.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt a basmului pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Ai putea să mai citești:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !