28.08.2012

ISTORIA UNEI PLĂCINTE

de Costache Negruzzi

istoria-unei-placinte
Istoria unei plăcinte
Îți aduci aminte de copilăria noastră - care s-a dus ca să nu se mai întoarcă ! - ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi ! gugoșeeeele ! Cum alergam toți, copii și bătrâni, și cei mai mari și cei mai mici; cu ce nerăbdare așteptam să-și puie plăcintarul jos tablaua din cap, și cât de iute i-o deșertam !
Astăzi plăcintele au pierdut valoarea lor și plăcintarul poezia lui; civilizația l-a omorât. Toți l-au părăsit, și surâsul se vede pe buzele lui numai când e cungiurat de băieți și de copii, singurii ce i-au mai rămas credincioși. Aceștia uneori îi mai deșeartă tablaua, iar cele mai adese se întoarce seara acasă cu dânsa plină. Atâta numai că marfa lui e marfă ce nu aduce pagubă; ce nu se vinde se mânâncă.
La 1821, după spargerea eteriștilor, pașa din Iași, văzând că nu poate scoate pre ianiceri din țară ceru ajutor. I se trimiseră deci spre acest sfârșit câteva mii de tulimeani (miliție). În toate zilele urma colizii între ei, și ele se sfârșeau totdeauna prin moartea a câțiva.
Într-una din zile — era iarmaroc pe șesul Frumoasei — un plăcintar s-a dus cu o pohace s-o vândă; un tuliman o târguia, când un ianicer vine și vrea s-o ieie. Tulimanul însă nu o dă. Iataganele iese din teacă. Tulimeni și ianiceri se amestecă la sfada plăcintei, și comedia se mântuie cu uciderea a vro treizeci de inși din ambe părțile; iar plăcinta, trista cauză a acestei dispute, și autorul ei au rămas turtiți și hăcuiți într-o baltă de sânge.
În vremea domnilor fanarioți, plăcintele și gugoașele erau mult mai căutate. Un domn grec — a cărui nume ingrata istorie a uitat a ne-l păstra — era un mare mâncău de plăcinte. Caimac, gugoașe, alivenci, iaurt, seralii, baclavale, plăcinte, învârtite ș.c.l. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund. În toată dimineața — păn-a nu face divan — trata cu becerii săi despre felul plăcintelor ce trebuia să aibă la masă.
Un curtezan — unde nu-și vâră ei coada ! — care îmbla de mult să se facă vornic, nu știa ce mijloc să mai întrebuințeze, și ședea trist odată cu soția sa la masă. Iehnelele și cataifurile treceau pe dinaintea lui fără macar să le atingă, când iaca se înfățoșează o plăcintă pântecoasă cu o ghirlandă de gugoșele, împărăteasa plăcintelor, cap d-operă în gastronomie.
- Nevastă, strigă boierul meu sărind de la masă, m-am făcut vornic.
- Când ?
- Acum.
- Cum ?
- Vezi plăcinta asta ? Din pântecele ei a să iase vornicia mea.
Îndată plăcinta s-a trimis la curte.
Înălțimea-sa se pusese la masă, dar fața-i era posomorâtă. Edicliii și iciolanii stau înmărmuriți dinaintea lui, cu mâinile la piept. Curtea toată tremura; căci nu era vorbă de nimic altă, decât de a trimite la Ocnă pe șese beceri, a pune la falangă pre stolnicii curții, și a bate cu urechea în stâlp pre credincerul cel mare. Pentru ce astă urgie? — Pentru că ticăloșii au uitat să facă plăcinte la masa măriei-sale. Uitare vinovată și neiertabilă !
Când acum era să se puie în lucrare înalta hotărâre, iaca norocita plăcintă, de care am vorbit, încă adusă pe o tipsie de argint. De aș fi fost față, aș putea să-ți descriu încântarea ce a cășunat sosirea astei ancore mântuitoare, dar eu încă nu eram pe lume; precât însă am auzit din bătrâni, bucuria a fost mare, și credincerul, stolnicii și becerii au scapat de pedeapsa meritată.
Trimisul s-a întors bogat răsplătit, aducând și pentru curtizanul nostru următorul bilet din partea marelui postelnic:
„Arhon...
Înălțimea-sa mi-a poruncit să-ți fac cunoscut că mâine dimineață să te înfățoșezi la curte, în spătărie, spre a îmbrăca caftan de vornic mare.
P.S. Nu uita să trimiți mâine, pentru masa măriei-sale, o plăcintă ca cea de astăzi.”
A doua zi, mehterhaneaua juca în ograda boierului cu plăcinta, care șăzând în balcon, își netezea barba cu mulțămire; iar când înceta câte puțin scârțiitorul țipet a surlei lui mehterbașa, s-auzea între norodul grămădit la poartă cântând: Cu iaurt, cu gugoșele, Te făcuși vornic, mișele !

Sfârșit

Găsești textul povestit pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Alte povestiri de Costache Negruzzi: