de Costache Negruzzi
Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni (1) ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri; parigorisesc (2), catadicsesc (3) ș.c.l., toate în esc, create de diecii (4) vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau perderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit și, din când în când, câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruz sau pâne și crohmală (5) de cartofe.
Tot
însă mai rămăsese o școală
pe care acești
buni bătrâni o priveau ca singur azilul prigonitei limbi, școală unde se învăța încă românește, aproape de Iași, în monastirea Socola.
Tatăl
meu era unul din românii aceștia.
Nu ieșea
nici un calendar care să nu-l aibă el întăi, nici o carte bisericească care să
n-o cumpere, nici o traducție
care să nu puie să i-o pescrie (6).
Într-o
zi, viind de la școală,
l-am găsit cu o mare carte in-folio (7) dinainte.
-
Cetește-mi,
îmi zise, o viață d-a
sfinților
din cartea aceasta.
-
Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti românește.
- Cum
! Apoi dar ce înveți tu?
-
Elinește,
am răspuns păunindu-mă. De vrei, să-ți cetesc toată tragedia Ecubei, unde e acest
frumos hor a troienelor, pre care îl știu pe dinafară:
”Αυρα, ποντιας αυρα
Ατε ποντοπορους χομιζεις
Θοας ακατους επ' οιδμα λιμνας
Ποι με ταυ μελεαν πορευης ”(8)
- Poate să fie frumoase acele ce tu spui,
zise tatăl meu, dar e rușine să nu știi limba ta ! Mâne vei veni cu mine la Socola, unde este
examen. Voi vorbi pentru tine cu dascalul, care e un om preînvățat; și nu mă îndoiesc că tu
te vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire.
- O, negreșit ! am răspuns cu bucurie.
Ne întârziasem a doua zi, căci, când am
ajuns, am găsit examenul pe la sfârșit. Se cercetase istoria, geografia ș.c.l. Sala era plină.
Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrâne, mume a băieților, care ascultau
într-o religioasă tăcere.
Profesorul român avea un nas cu totul
antiromân, căci las că era grozav de mare, dar apoi era cârligat, încât semăna
mai mult a proboscidă (9) decât a nas.
- Preevghenicoșilor (10) boieri și cucoane, zicea el, am avut cinste a înfățoșa d-voastră
prohorisirile (11) ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. Acum
voi avea cinste a arăta că limba noastră, pre care
toți socot că o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este
fără gramatică. fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei
întrece pe multe altele. Două pilde.
Sfârșind, își puse ochelarii, tinse (12) tabla
neagră și, chemând un băiet ca
de nouă ani, îi dete condeiul de credă.
Băietul scrise;
Fată Sarră !
Eu ț-am zis asară,
Să vezi oul cum se sară.
- Prevghenicoșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară, dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemenea veți videa și cu a doua paradigmă
(13).
Băiatul mai scrise:
Maică-ta de-i vνe
Bine-ar fi să vηe
Păn'la noi la vιe
* * *
_______
(1) dasie și perispomen = semne în scrierea greacă
(2) a parigorisi (neogreacă) = a mângâia, a consola
(3) a catadicsi (neogr.) = a găsi de cuviință
(4) diac = copist, slujbaș la visterie
(5) crohmală = apret, scrobeală
(6) a pescrie (prescrie) = a transcrie, a copia
(7) in-folio = format de carte în care, la tipărit, coala de hârtie este pliată în două, rezultând patru pagini
(8) ”Adiere, suflu al mării, precum conduci corăbiile ușoare care plutesc pe mare, încotro mă vei îndrepta pe mine, nefericita ?” (din Hecuba de Euripide)
(9) proboscidă = trompă (de elefant)
(10) evghenicos (neogr.) = nobil
(11) prohorisire (neogr.) = progres
(12) a tinde = a întinde
(13) paradigmă = exemplu, model
________
Dă clic aici pentru Cum am învățat românește (2) !
