10.09.2012

PĂCALĂ ȘI TÂNDALĂ -1- C.Negruzzi (Scrisoarea XII) fragmente

Păcală și Tândală
- Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva ? am zis cătră bătrânul pădurar ce ne primise în gazdă.
- Ce vreți să vă spun, feții mei ? răspunse el. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu, omul veacului, care port două sute de ierni în spate ? Voi vă ziceți români, ș-apoi vorbiți o limbă pre care eu n-o înțeleg. Purtați niște haine sucite pe niște trupuri stricate în care mă îndoiesc că este inimă. Sunteți așa de țigăriți (plăpânzi) și gingași încât de v-ar videa străbunii voștri, ar plânge de jale.
- Toate sunt așa, zise unul din noi râzând, dar încă tot nu suntem lipsiți de simțul auzului, și prin urmare ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute, și aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă și-ți răcorește gâtlejul.
Propunerea aceasta zâmbi bătrânului, care, urmând sfatului dat, deșertă plosca, își drese glasul și începu:
”Trebuie să știți, feții mei, că eu sunt fecior vestitului Strâmbă-Lemne, care lua stejarul cât de gros, îl îndoia cu mânile și-l făcea obadă de roată. El era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascălul Pascal din Podu-Iloaiei, ce știa toată Alexandria pe de rost, făcută de numitul dascăl Pascal, de unde nu știu cum a căzut în mânile d. Barac de a tipărit-o. Petrecuse toată juneța sa la curtea lui Lăcustă, a lui Papură și a lui Pârle-vodă... Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Peatră, care avea obicei când se punea la masă să înghită mai întâi șepte-opt bolovani, ca să-i facă poftă de mâncare.
La vârsta de două sute optzeci de ani, tatăl meu, văzându-se flăcău tomnatic, se însură cu jupâneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană, zicând adese niște vorbe chisnovate, la care tată-meu răspundea: ”Tronc, Mărico!” La patru luni după ce se mărită, născu o fată... Soră-mea n-a trăit, precum nici alți două sute de frați și surori ce am avut. În sfârșit, m-a născut pre mine și văzându-mă așa mic și ovilit mi-au pus numele Tândală. Nașterea mea costă viața mamei, iar tatăl meu, simțindu-se c-a îmbătrânit, chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredință lui, și apoi muri după ce mâncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicând că nu trebui să se ducă pe ceea lume flămând și însetat. El era atunci de patru sute optzeci și trei de ani.
Nașu-meu Păcală era un om foarte de duh; avea răspuns la orice vorbă. El mă puse întăi la buchi, dar văzând că într-o zi era  să mă-năduș c-un Tverdu ce mi se prinsese în gât, hotărî a-mi spune singur tabla pre care trebuia să o deprind pe dinafară. Asta mi-a fost învățătura.

* * * 

Urmează Păcală și Tândală -2-