04.02.2012

DEGEȚICA (3)

de Hans Christian Andersen

Urmare la Degețica (2)

degetica-3
Degețica (3)
Și i-a adus rândunicăi apă într-o petală și rândunica a băut şi i-a povestit cum și-a zgâriat aripa într-un scai și de aceea n-a mai putut să zboare repede cum zburau celelalte rândunele, care au plecat departe, departe, în țările calde. De oboseală, a căzut jos. Mai mult decât atâta nu-și aducea aminte și nici nu știa cum ajunsese aici.
 Rândunica a stat toată iarna în boștiură și Degeţica o îngrijea  și-i era tare dragă; iar sobolul și cu șoarecele  n-au aflat nimic de asta.
Când a sosit primavăra şi soarele a dezmorțit pământul, rândunica şi-a luat rămas bun de la Degețica; fetița a destupat gaura din tavan, pe care o făcuse sobolul. Soarele a pătruns înăuntru până la ele și rândunica a întrebat-o pe Degețica dacă n-ar vrea să vie și ea; ar lua-o în spate și ar zbura cu ea până la pădurea cea verde. Degețica însă s-a gândit că dacă ea ar pleca, șoarecele cel bătrân, care o găzduise, ar fi foarte necăjit din pricina asta, și a spus:
- Nu, nu pot.
- Atunci rămâi cu bine, rămâi cu bine, fetiță dragălaşă și bună ! a spus rândunica și a ieșit în zbor afară, la lumina soarelui. Degeţica s-a uitat după ea și i-au dat lacrimile pentru că îi era dragă rândunica
- Cirip ! cirip ! a început să cânte pasărea și s-a dus în zbor în pădure.
Degeţica era tare necăjită. Nu avea voie să iasă și ea, să se încălzească la soare. Grâul care fusese semănat pe ogorul de deasupra casei șoarecelui a răsărit și a crescut înalt și lanul era acuma ca o păsure deasă pentru biata fetiță.
- Vara asta trebuie să-ți întocmești zestrea – i-a spus șoarecele.
Vecinul, sobolul cel uricios, cu blană neagră, o ceruse în căsătorie.
- Trebuie să ai de toate, și lână, și pânză, să nu-ți lipsească nimic când te măriți cu sobolul.
Degețica a trebuit să se apuce de tors și șoarecele a tocmit patru omizi care țeseau zi și noapte. În fiecare seară venea la ea sobolul și stătea de vorbă și spunea că pe la sfârșitul verii, soarele n-o să mai fie așa de fierbinte ca acuma, când de dogoarea lui se face pământul tare ca piatra; și mai spunea că, după ce s-o călători vara, are să se însoare cu Degețica. Dar Degețica nu se bucura deloc, fiindcă sobolul era urâcios și ea nu putea să-l sufere.
Când a venit toamna, Degețica a fost și ea gata cu zestrea.
- De azi într-o lună e nunta ! a spus şoarecele.
Când a  auzit asta Degețica a început să plângă și a spus că nu vrea să se mărite cu sobolul cel urâcios.
- Nu mai tot vorbi degeaba – a spus şoarecele. Să nu fii încăpăţânată că să știi că te mușc cu dinții mei cei albi și ascuțiți ! Auzi colo ! Un bărbat așa de chipeș ! Nici regina nu are o blană așa de frumoasă ca el ! Și ce bucătărie are ! Și cămara i-i plină de buntăți ! Mai bine mulţumește lui Dumnezeu că ți-a dat asemenea bărbat.
Și așa, iaca a sosit şi ziua nunţii. Şobolul a venit s-o ia pe Degeţica; de-acuma înainte va trebui să stea în adâncimile pământului și să nu mai vadă niciodată soarele.  
- Rămâi cu bine, soare ! spuse ea. Își ridică brațele la cer și făcu câțiva pași de la ușă mai încolo. Rămâi cu bine, rămâi cu bine ! rosti ea din nou și luă în brațe o floricică roșie, o sărută  și îi spuse: Floricică dragă, când o vezi pe rândunică, spune-i rămas bun de la mine.
- Chiu-chiu-chiup – auzi ea deodată deasupra capului și când s-a uitat, ce să vadă ? Tocmai rândunica ! Degețica i-a povestit tot ce i s-a întâmplat, că trebuie să se mărite cu sobolul cel urâcios și să stea într-o hrubă în pământ fără să mai vadă soarele.
- Uite ce – a spus rândunica; acuș vine iarna și eu mă duc în țările calde; nu vrei să vii cu mine ? Te iau în spate. Numai să te legi de mine cu cingătoarea. Plecăm departe, peste munți, în țările calde, unde soarele strălucește mai tare decât aici și toată vremea e numai vară și sunt o mulțime de flori frumoase.
- Da, vin cu tine – a spus Degețica, și atunci rândunica a luat-o în spate. Fetița și-a întins picioarele pe aripile păsării, s-a legat strâns cu cingătoarea de o pană mai tare și rândunica s-a ridicat în înaltul cerului, peste păduri și peste ape, sus, deasupra munților celor mari pe care-i veșnic zăpadă. Degețicăi îi era frig, dar s-a băgat pe sub penele calde ale păsării și a rămas numai cu capul afară, ca să vadă toate minunățiile peste care zburau.
Și au mers tot așa până au ajuns în țările calde. Acolo soarele strălucea mult mai tare și erau o mulțime de podgorii cu struguri galbeni și negri. Erau păduri de lămâi și de portocali, mirosea a cimbrișor și a mentă creață și copiii se jucau și alergau după fluturi, niște fluturi mari cu aripi pestrițe.  Rândunica însă nu s-a oprit și a mers în zbor mai departe, și locurile erau tot mai frumoase. Și au mers ele tot așa, până au ajuns la marginea mării albastre; pe țărm, printre copacii verzi și frumoși, se ridica un palat de marmură albă, din vremi străvechi.
Vița de vie se cățăra pe stâlpii înalți și albi și pe creștetul stâlpilor erau o mulțime de cuiburi de rândunică și un cuib era chiar al rândunicii care o ducea în spate pe Degețica.
-Aici stau eu – a spus rândunica. Uite, jos sunt o mulțime de flori; eu am să te așez pe una dintre ele și ai să stai acolo, vrei ?
- Da, minunat ! a spus Degeţica și a bătut din palme de bucurie.
Rândunica s-a lăsat jos și a așezat-o pe fetiță pe o petală. Dar ce s-a mai minunat fetița ! Drept în mijlocul florii ședea un omuleț și era așa de alb și străveziu, parcă ar fi fost de sticlă. Pe cap purta o coroană de aur și la umeri avea aripi și nu era mai înalt decât Degețica. În fiecare floare era câte un spiriduș sau câte o zână mititică; acesta însă era craiul tuturora.
- Doamne, cât e de frumos ! spuse rândunicii în șoaptă Degețica.
Craiul florilor s-a speriat când a văzut-o pe rândunică, fiindcă față de el, așa mic și gingaș, ea era ca un vultur uriaș. Când însă a zărit-o pe Degețica, s-a bucurat grozav; era fata cea mai frumoasă pe care o văzuse vreodată. Repede și-a luat coroana de aur de pe cap și i-a pus-o ei; apoi a întrebat-o cum o cheamă și dacă vrea să-i fie soție și crăiasă a florilor. Nu semăna deloc cu feciorul broaştei și nici cu sobolul cel cu blană neagră. Degețica i-a răspuns craiului celui frumos că vrea și atunci din fiecare floare s-a scoborât câte o doamnă sau un domn. Și fiecare i-a adus câte un dar; cel mai strașnic din toate darurile a fost o pereche de aripi pe care i le-a adus o muscă mare și albă. I le-a prins Degețicăi de spate și acum putea să zboare și ea din floare în floare
-Nu trebuie să te mai cheme Degețica – i-a spus fetiței craiul florilor. E un nume urât  și tu ești frumoasă. Avem să-ți spunem Maia.
- Rămâi cu bine, rămâi cu bine ! a spus rândunica și a plecat în zbor înapoi spre Danemarca; acolo îşi avea ea un cuib chiar la fereastra omului care spune povești frumoase. Și de la el am aflat toată povestea.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Poți să mai citești și alte basme de frații Grimm, aici: