MICA SIRENĂ sau ZÂNA MĂRII (1)

de Hans Christian Andersen.

Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl. 

Nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

Toată ziua fetele se jucau prin odăile palatului din ai cărui pereți creșteau flori vii. Când deschideau ferestrele de chilimbar, intrau înăuntru pești, așa cum intră la noi rândunelele când deschidem ferestrele. Peștii veneau până-n preajma domnițelor, mâncau din palmă și se lăsau mângâiați.

Afară, în fața palatului, era o grădină mare cu copaci roșii și albaștri; poamele străluceau ca aurul și florile ca focul, și tulpinile și frunzele se mișcau întruna. Pe jos era un nisip foarte fin și albastru ca o flacără de pucioasă. Peste tot plutea un soi de lumină albastră, încât ai fi crezut că ești sus în văzduh cu cerul deasupra și dedesubt și nu că ești în fundul mării. Când apa era liniștită se putea zări soarele ca o floare mare, roșie, din care se revărsa lumina.

Fiecare domniță își avea în grădină un loc al ei, în care sădea ce-i plăcea. Una dăduse stratului ei de flori formă de balenă, alteia îi plăcuse să și-l facă pe-al ei după chipul ei însăși, iar cea mai mică își făcuse stratul rotund ca soarele și sădise numai flori roșii ca și el. Domnița cea mai mică era o fată tăcută și gânditoare și în timp ce surorile ei adunau toate lucrurile ciudate care căzuseră de prin corăbii scufundate, ea, în afară de florile cele roșii, care semănau cu soarele, nu voise să aibă decât o statuie. Era un băiat frumos, sculptat din marmură albă și pe care-l găsiseră într-o zi prăbușit în fundul mării. Domnița a sădit lângă statuie volbură trandafirie și volbura a crescut și ramurile ei atârnau peste băiatul de marmură aplecându-se către nisipul albastru de pe jos, pe care umbra se așternea albastră și tremura întruna ca și ramurile. Ai fi zis că vârful și cu rădăcinile se jucau împreună și parcă tot voiau să se sărute.

Cea mai mare bucurie a ei era să vorbească despre lumea oamenilor. Bunică-sa mereu trebuia să-i spuie tot ce știe despre corăbii și despre orașe, despre oameni și despre animalele care trăiesc sus pe pământ. Fetei i se părea mai cu seamă frumos că sus, pe pământ, florile au mireasmă, nu ca florile din fundul mării, care n-au parfum, și că pădurile sunt verzi, iar peștii care se zăresc printre ramurile copacilor cântă de ți-i mai mare dragul; bunica le zicea păsările pești, fiindcă altfel fetele n-ar fi priceput ce spune, că nu văzuseră niciodată păsări.

- Când aveți să împliniți cincisprezece ani, spunea bunica, o să aveți voie să ieșiți la fața mării, să vă așezați pe stâncă la lumina lunii și să vedeți corăbiile cele mari, și o să vedeți și orașe, și păduri.

Și iată că a venit vremea când sora cea mai mare a avut cincisprezece ani. Între surori era deosebire tot de câte un an, așa că cea mai mică era cu cinci ani mai tânără decât cea mai mare și mai avea deci de așteptat cinci ani până să ajungă și ea să se ridice din fundul mării și să vadă cum e la noi pe pământ. Cea mai mare a făgăduit celorlalte să le povestească ce a văzut și ce lucruri frumoase a găsit; fiindcă ce le spunea bunica nu le era destul, voiau să afle mai mult decât ce povestea ea.

Nici una nu era așa de curioasă cum era cea mai mică, tocmai ea care avea de așteptat mai mult decât toate, și care era așa de cuminte și de gânditoare. Adeseori, noaptea, deschidea fereastra și stătea ceasuri întregi uitându-se prin apa albăstruie cum peștii dădeau din coadă și din aripioare. Putea să zărească luna și stelele; de-acolo din fund se vedeau șters prin apă, însă mult mai mari decât le vedem noi. Când pe sub ele trecea deodată ceva care semăna cu un nor negru, ea știa că era o balenă care trecea pe deasupra ei sau o corabie pe care erau oameni mulți; desigur că ei nici nu se gândeau că o fată drăgălașă din fundul mării stă dedesubt și își întindea mâinile albe către pântecele corăbiei.

Și așa cum am spus, domnița cea mai mare împlinise cincisprezece ani și avea nevoie acuma să iasă la fața mării.

Când s-a întors avea o sumedenie de lucruri de povestit, dar mai frumos decât toate era, zicea ea, să stai pe un grind de nisip la lumina lunii, când marea e liniștită, și să te uiți la orașul așezat pe coasta mării, în care strălucesc lumini ca sute de stele, să auzi muzica și vuietul trăsurilor și al oamenilor, să privești turnurile bisericilor și să asculți clopotele. Și sora cea mai tânără ardea de dorința de a vedea toate aceste lucruri și asta tocmai din pricină că nu putea să se ducă să stea sus pe pământ. 

Seara s-a dus iar la fereastră și s-a uitat prin apa albastră; se gândea cum o fi orașul cel zgomotos și i se părea că aude clopotele.

* * *

Sursa foto

Dă clic aici pentru Mica sirenă (2) !