de Ioan Slavici
Urmare la Stan Bolovan (1)
Ei ! dar calea flămânzilor este cea mai lungă. Numai cu una, cu două, hrana pentru o sută de copii hărăbori(1) nu se câștigă. Stan s-a dus, s-a dus, s-a dus până ce i s-au ros tălpile, fără ca să fi dat de vreun lucru priincios(2). Când acuma era aproape de marginea lumii, unde ce este se amestecă cu ce nu este, zări în depărtare, pe un câmp întins ca o plăcintă mare, o stână. Lângă stână erau șapte păcurari(3), iară în stână odihnea la umbră o turmă de oi.
- Dă-mi, Doamne, noroc ! grăi Stan și plecă spre stână pentru ca să vadă dacă cu chip și chibzuială nu s-ar putea face vro treabă.
Din vorbă-n vorbă, Stan înțelese că nici aici nu este mai multă nădejde decât pe unde a fost umblat. Era anume cum că în fiecare zi, tocmai la miezul nopții, venea un zmeu mânios și lua un berbece, o oaie și un miel din turmă, adecă tot câte trei capete.
Iară laptele de la șaptezeci și șapte de mioare îl ducea la zmeoaica cea bătrână, ca să se scalde în el și să întinerească... Și necăjiți erau păcurarii și cu amarnice vorbe se plângeau. Adecă Stan văzu că de aici tocmai încărcat nu va merge la copii.
Hei ! dar nu e lucru mai puternic decât acela când îți știi copiii flămânzi acasă. Stan zări un gând în capul său și grăi în vorbă cutezată:
- Ș-apoi ce-mi dați voi dacă vă scap de zmeul cel hămisit ?
- Trei sunt berbecii, unul e al tău, de la oi tot a treia, iară din miei, unul ție, doi nouă, răspunseră păcurarii.
”Bună socoteală !” gândi Stan, dar se cam îngrijea că așa singur îi va veni greu să mâne turma acasă. De asta însă nu era grabă. Mai rămăsese o bucățică de vreme până la miezul nopții. Și apoi - zisă să fie vorba - Stan nici nu știa cum are să facă socoteală cu zmeul. ”Da-va Dumnezeu gândul cel bun !” zicea el, apoi iarăși număra turma, pentru ca să vadă câte capete îi rămân lui.
Tocmai la miezul nopții, când ziua și noaptea steteră o clipă obosite în luptă, Stan simți c-aude o zare de ceva nemaipomenit. Era cum nu se poate spune. Grozav, adecă, ca și când vine un zmeu. Era anume cum că el arunca bolovanii în copaci și așa își făcea cale prin codrii bătrâni. Lucru de care chiar și lui Stan îi veni gândul să cate calea cea mai scurtă și să nu-și mai facă treabă cu zmeii. Ei ! dar acasă copiii erau flămânzi ! ”Eu pe tine, ori tu pe mine !” își zise Stan, și rămase așa, unde a fost, la marginea turmei.
- Stăi ! strigă Stan când văzu pe zmeu aproape de turmă și apoi strigă ca și când cine știe cine ar fi el.
- Hm ! zise zmeul. Dar de unde ai răsărit tu de strigi așa asupră-mi ?
- Eu sunt Stan Bolovan, care noaptea mănânc stâncile și ziua pasc copacii din codru și, dacă te atingi de turmă, îți tai cruce-n spinare și te scald în apă sfințită.
Când zmeul auzi așa vorbe, se opri și el în cale văzând cum că și-a dat de om.
- Dar mai nainte trebuie să te măsori cu mine ! răspunse el cam cu juătate de gură.
- Eu cu tine ? zise Stan. Grijește de vorba pe care ai scăpat-o. Suflarea mea este mai puternică decât opintirea ta.
Scoase după aceea o bucată de caș din traistă și o arătă zmeului:
- Vezi tu peatra asta ? Ia și tu una de colea de pe marginea râului, apoi să ne măsurăm puterile.
Zmeul luă o peatră de lângă râu.
- Poți tu scoate zăr din peatra aceea ? întrebă Stan.
Zmeul strânse peatra în pumn, încât ea se sfărâmă prav. Dar zăr nu stoarse din ea.
- Asta nu se poate ! zise el cam necăjit.
- Eu am să-ți arăt că se poate, grăi Stan, apoi strânse cașul în mână, încât zerul curgea printre degete.
Văzând zmeul așa lucru, începu să cate împregiur pentru ca să afle calea cea mai scurtă. Iară Stan se puse de către pădure.
- Ia stai puțin la vorbă ! grăi el. Să facem socoteală pentru celea ce ai cules de aici. În cinste nimic nu se dă !
Bietul zmeu ar fi apucat-o la fugă, dar se temea că Stan va sufla în urma lui și-l va îngropa sub copacii din codru. Rămase dar stând ca omul care stă fiindcă n-are încotro.
- Să grăim o vorbă ! zise el într-un târziu. Eu văd că tu ești om de treabă. Maică-mea demult caută o slugă ca tine și nu poate s-o afle. Intră slugă la noi. Anul e de trei zile, iară sâmbria pe fiecare zi, șapte saci cu galbeni !
De trei ori câte șapte saci cu galbeni ! Frumos lucru ! Tocmai atâta i-ar fi trebuit lui Stan. ”Ei ! gândi el, dacă am pus pe dracul în sac, voi pune și pe mumă-sa!” Nu făcu dar multă vorbă, ci plecă cu zmeul. Lungă cale și rău făcută, dar până la dracul tot prea scurtă. Lui Stan îi părea c-a sosit mai nainte de a fi plecat.
________
(1) hărăbori = gălăgioși, guralivi
(2) priincios = folositor
(3) păcurari = ciobani
________
(1) hărăbori = gălăgioși, guralivi
(2) priincios = folositor
(3) păcurari = ciobani
