27.01.2015

STAN BOLOVAN (1)

de Ioan Slavici.

stan-bolovan-1

În marginea satului, pe unde boii sătenilor răstoarnă portița și porcii vecinilor sapă sub garduri, era odată o casă, în casa asta locuia un om, omul avea o muiere, iară muierea era tristă toată ziua.
- Muiere dragă, ce gând te mustră de ești tot ca mugurul brumat în raza soarelui ? întrebă soțul într-o zi. Ai ce-ți trebuie: fii dar veselă ca altă lume !
- Dă-mi pace; nu mă mai întreba ! răspunse nevasta, apoi căzu mai tristă decât cum a fost.
A întrebat bărbatul încă o dată, adecă a doua oară, și tot așa răspuns a primit de la muierea sa. Numai când a făcut întrebarea în rândul al treilea, muierea a răspuns mai plin și mai lat.
- Ei ! zise ea, dar ce-ți bagi capul în necaz ? Dacă vei ști, și tu vei fi trist ca mine. Mai bine să nu-ți spun.
Dar nu este așa făcut omul. Tocmai când îi zici să șadă, dorul de ducă îl prinde mai tare. Stan abia acum voia cumsecade a ști ce e și cum, prin gândul nevestei sale.
- Apoi dacă vrei să știi, ți-oi spune, zise nevasta. Nu-i noroc, bărbate, nu-i noroc pe casă.
- Nu-i frumoasă vaca ? pomii nu-s ca stupul ? holda nu e mănoasă(1) ? întrebă Stan. Zici o vorbă slabă când te plângi de rele.
- Dar n-ai copii, bărbate.
Astă vorbă a priceput-o și nu e bine când omul pricepe vorba. De aci înainte în casa de la marginea satului erau un om trist și o muiere tristă. Iară triști erau pentru că Dumnezeu nu le-a dăruit copii. Și când îl vedea trist pe dânsul, și ea se făcea mai tristă, și cu cât mai tristă era, cu atât mai tare se întrista el. Așa a mers asta multă vreme.
Pe la toate bisericile au dat slujbe și rugăciuni; pe la toate vrăjitorile au făcut întrebare; dar nu venea darul de la Dumnezeu !
Într-o zi, Domnul nostru Isus Cristos, aflându-se în călătoria sa pe Pământ, zise ”bună dimineața !” la pragul lui Stan. Era cu apostolul Sf.Petru, și cu mare bucurie au fost primiți oamenii buni la casa lui Stan, și cu cele mai bune bucate hrăniți, iară vorbele bune nu lipseau, atât de la Stan cât și de la nevastă.
Cristos a văzut că sunt oameni buni; și când a luat desagii să plece, întrebă pe Stan ce dorește, pentru ca să facă să i se împlinească trei dorințe pe care le-ar avea.
- Dă-mi, Doamne, copii ! răspunse Stan
- Ce să-ți dau încă ?
- Copii îmi dă, Doamne !
- Bagă de seamă, îi zise Domnul, că vor fi mulți. Ai tu cu ce să-i ții ?
- Dă-mi, Doamne, și nu mai întreba mai departe !
Cristos plecă cu Sf.Petru, iară Stan îi petrecu până la drumul de țară, ca să nu cumva să peardă calea și să rătăcească printre holde și păduri. Când Stan sosi acasă, își află casa, curtea și grădina plină de copii. Și niciunul nu era mai mare decât celălalt, ci care de care mai mic, care de care mai bătăuș și mai tare-n gură. Iară Dumnezeu a fost lăsat ca Stan să simtă și să știe cum că toți sunt ai lui.
- Doamne, că mulți sunt, Doamne ! striga el stând în mijlocul lor.
- Dar nu prea mulți, bărbate ! zise  muierea, aducând și ea o grămadă cu sine.
Și apoi fost-au și s-au făcut zile cum n-au mai fost decât la omul cu o sută de copii. Casa și satul erau pline de ”tata” și ”mama”, lumea plină de bucurie. Dar nu tocmai atât de scurtă povestea cu copiii. La mult necaz multă bucurie și mult necaz la multă bucurie. Când peste câteva zile copiii au început să strige ”Tată, mi-e foame !” Stan a început să se scarpine în cap. Nu-i păreau prea mulți copiii, căci bun e darul cât de mare; erau însă hambarele prea mici. A fost slăbit vaca și în câmp a fost secată mana...
- Auzi tu, babă, grăi Stan într-o zi, mie-mi pare că tocmai mare potriveală nu este în treaba noastră. Dacă bunul Dumnezeu ne-a dat atâți copiii, să fi făcut măcar lucru deplin și să ne fi dat și hrană pentru dânșii.
- Cată bărbate, îi răspunse muierea, cine știe unde a fi ascunsă !... Dumnezeu nicicând nu face un lucru numai pe jumătate.

Stan plecă în lume ca să caute darul lui Dumnezeu. Își puse tare în gând ca să nu se întoarcă acasă până ce nu va veni încărcat de hrană pentru copii.
________
(1) mănoasă = roditoare, bogată

Sursa foto

* * *

Dă clic pentru Stan Bolovan (2) !