Înnoptase
de tot; şi fiindcă nu mai aveam, în întunericul prin care înotam, nici o cârmă
pentru paşii noştri, ne hotărârăm a ne încredinţa mersul la înţelepciunea
întâmplării; şi cu atât mai mult făcui aceasta, cu cât întâmplarea era una din
vechile şi iubitele mele cunoştinţe; cu ea m-am înţeles totdeauna bine, căci
numai ea - când am fost în cumpănă - mi-a întins o mână prietenească. Această
hotărâre îmi răcori capul, în care mi se părea că se învârteşte vijelios o
roată de foc, şi-mi redădu limpezimea cugetării.