de Hans Christian Andersen.
Urmare la Bobocul de rață cel urât (4)
Şi bobocul porni; lunecă pe apă, se dete la fund;
dar toate lighioanele îl disprețuiau din pricina urâțeniei lui. Sosi toamna,
frunzele din pădure se îngălbeniră, vântul le făcea să zboare, cerul se
posomorî; nori grei se bolovăneau încărcați de gheață şi de zăpadă. Pe gard
ciorile zgribulite de frig croncăneau; numai cât te gândeai și te apuca
tremurul. Bietului boboc numai bine nu-i era.
