BASM DE FRAȚII GRIMM.
Urmare la Privighetoarea cea cântătoare și jucăușă (3)
Dar când apucă să-l întrebe și pe cel de miazăzi,
numai ce-i zise acesta:
- Ba, cum să nu, l-am vazut zburând peste Marea Roșie! Dar acum s-a prefacut iar în leu, c-au trecut cei șapte ani, și e încleștat în luptă c-un balaur... Și balaurul ăsta e o fată de împărat, pe care-a blestemat-o o iazmă rea să se preschimbe într-o asemenea spurcată dihanie!
- Ba, cum să nu, l-am vazut zburând peste Marea Roșie! Dar acum s-a prefacut iar în leu, c-au trecut cei șapte ani, și e încleștat în luptă c-un balaur... Și balaurul ăsta e o fată de împărat, pe care-a blestemat-o o iazmă rea să se preschimbe într-o asemenea spurcată dihanie!
Vântul nopții ascultă cu luare-aminte la cele
spuse de frate-său și-i grăi crăiesei:
- Acu , c-ai aflat unde e, ascultă de
sfatul meu: du-te cât mai degrabă la Marea Roșie! Pe malul drept al mării
ăsteia ai să dai peste niște nuiele mari. Cată de numără-le, de cum le-oi vedea,
iar pe-a unsprezecea tai-o și ia-o cu tine. Cu ea lovește o dată balaurul și-ai
să vezi că leul o să-i poată veni atunci de hac. Dar nici de balaur n-o să fie
rău, nu duce grija, ci amândoi vor fi mântuiți și-și vor recăpăta înfățișarea
omenească. După ce-ai să faci trebușoara asta, uită-te cu luare-aminte în jurul
tău și-ai s-o zărești, de bună seamă, pe pasărea de-i spune Grif, care-și are
sălașul pe-acolo. Urcă-te cu soțiorul tău pe spinarea păsării și ea o să tot
zboare peste mare și-o să vă ducă acasă. Și mai ia și nuca asta! Când oți fi
cam pe la jumătatea drumului, dă-i drumul in mare, că va fi spre binele vostru!
Și pe loc o să răsară din valuri un coșcogeamite nuc, și pe ramurile lui o să
se lase pasărea Grif, să se hodinească de zborul cel lung. Că fără de ăst
popas, n-ar avea destulă putere să vă ducă peste mare. Iar de vei uita să arunci
nuca în apă, pasărea se va descotorosi de amândoi și-o să vă lase să cădeți în
mare.
Crăiasa o porni spre Marea Roșie și, de cum
ajunse acolo, găsi toate așa cum îi spusese vântul nopții. Numără nuielele de
pe malul mării, o tăie pe cea de-a unsprezecea și odată izbi cu nuiaua balaurul.
Și să vezi minune: de unde până atunci leul părea sleit, pe loc i se înzeciră
puterile de-l putu birui pe balaur. Și chiar în aceeași clipă, amândoi își
recăpătară înfățișarea omenească...
Văzându-se scăpată de sub puterea blestemului, fata
de împărat, care fusese balaur până atunci, îl lua de braț pe tânărul crai și amândoi
se urcară pe spinarea păsării Grif. Iar pasărea, de cum îi văzu la ea în cârcă,
își luă zborul...
Biata fată, care bătuse lumea în lung și-n lat
după soțiorul ei, rămase acum singură, părăsită. Și fiindcă-i era sufletul plin
de amar, se lăsă jos, pe pământ, și-ncepu a plânge. Dar în cele din urmă găsi
destulă putere în inima ei ca să biruie tristețea și, îmbărbătându-se, își
zise:
"De-o trebui, până la capătul lumii oi
merge ca să-mi aflu soțiorul, până unde bat vânturile și chiar și mai departe,
că, atâta timp cât s-o mai auzi cucurigul cocoșului, trag nădejdea c-o să-l
regăsesc."
Și-a mers ea, a mers, străbătând drumuri
nesfârșite, până ce s-a nimerit să ajungă la palatul unde trăiau tânărul crai
și domnița care fusese vrăjită. Acolo află că cei doi logodnici tocmai se
pregăteau să-și serbeze nunta printr-un mare praznic. Atunci nu mai pregetă și deschise
cutioara pe care i-o dăruise soarele. Și ce să vezi: înăuntru găsi o minunăție
de rochie, strălucitoare cum e soarele!... O scoase binișor din cutie, și-o
puse pe ea și intră în palat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !