PRIVIGHETOREA CEA CÂNTĂTOARE ȘI JUCĂUȘĂ (4)

BASM DE FRAȚII GRIMM.

Urmare la Privighetoarea cea cântătoare și jucăușă (3)

Dar când apucă să-l întrebe și pe cel de mia­zăzi, numai ce-i zise acesta:
-  Ba, cum să nu, l-am vazut zburând peste Marea Roșie! Dar acum s-a prefacut iar în leu, c-au trecut cei șapte ani, și e încleștat în luptă c-un balaur... Și balaurul ăsta e o fată de împărat, pe care-a blestemat-o o iazmă rea să se preschimbe într-o asemenea spurcată dihanie!

Vântul nopții ascultă cu luare-aminte la cele spuse de frate-său și-i grăi crăiesei:

-  Acu , c-ai aflat unde e, ascultă de sfatul meu: du-te cât mai degrabă la Marea Roșie! Pe malul drept al mării ăsteia ai să dai peste niște nuiele mari. Cată de numără-le, de cum le-oi vedea, iar pe-a unsprezecea tai-o și ia-o cu tine. Cu ea lovește o dată balaurul și-ai să vezi că leul o să-i poată veni atunci de hac. Dar nici de balaur n-o să fie rău, nu duce grija, ci amândoi vor fi mântuiți și-și vor recăpăta înfățișarea omenească. După ce-ai să faci trebușoara asta, uită-te cu luare-aminte în jurul tău și-ai s-o zărești, de bună seamă, pe pasărea de-i spune Grif, care-și are sălașul pe-acolo. Urcă-te cu soțiorul tău pe spinarea păsării și ea o să tot zboare peste mare și-o să vă ducă acasă. Și mai ia și nuca asta! Când oți fi cam pe la jumătatea drumului, dă-i drumul in mare, că va fi spre binele vostru! Și pe loc o să răsară din valuri un coșcogeamite nuc, și pe ra­murile lui o să se lase pasărea Grif, să se hodinească de zborul cel lung. Că fără de ăst popas, n-ar avea des­tulă putere să vă ducă peste mare. Iar de vei uita să arunci nuca în apă, pasărea se va descotorosi de amân­doi și-o să vă lase să cădeți în mare.

Crăiasa o porni spre Marea Roșie și, de cum ajunse acolo, găsi toate așa cum îi spusese vântul nopții. Nu­mără nuielele de pe malul mării, o tăie pe cea de-a unsprezecea și odată izbi cu nuiaua balaurul. Și să vezi minune: de unde până atunci leul părea sleit, pe loc i se înzeciră puterile de-l putu birui pe balaur. Și chiar în aceeași clipă, amândoi își recăpătară înfățișarea omenească...

Văzându-se scăpată de sub puterea blestemului, fata de împărat, care fusese balaur până atunci, îl lua de braț pe tânărul crai și amândoi se urcară pe spinarea păsării Grif. Iar pasărea, de cum îi văzu la ea în cârcă, își luă zborul...

Biata fată, care bătuse lumea în lung și-n lat după soțiorul ei, rămase acum singură, părăsită. Și fiindcă-i era sufletul plin de amar, se lăsă jos, pe pământ, și-ncepu a plânge. Dar în cele din urmă găsi destulă putere în inima ei ca să biruie tristețea și, îmbărbătându-se, își zise:

"De-o trebui, până la capătul lumii oi merge ca să-mi aflu soțiorul, până unde bat vânturile și chiar și mai departe, că, atâta timp cât s-o mai auzi cucurigul coco­șului, trag nădejdea c-o să-l regăsesc."

Și-a mers ea, a mers, străbătând drumuri nesfârșite, până ce s-a nimerit să ajungă la palatul unde trăiau tânărul crai și domnița care fusese vrăjită. Acolo află că cei doi logodnici tocmai se pregăteau să-și serbeze nunta printr-un mare praznic. Atunci nu mai pregetă și deschise cutioara pe care i-o dăruise soarele. Și ce să vezi: înăuntru găsi o minunăție de rochie, strălucitoare cum e soarele!... O scoase binișor din cutie, și-o puse pe ea și intră în palat.

* * * 

Urmează Privighetoarea cea cântătoare și jucăușă (5)