CROITORAȘUL CEL VITEAZ (2)

BASM DE FRAȚII GRIMM.

Continuare la Croitorașul cel viteaz (1)

Se socoti el ce se socoti, și cum atelierul i se păru neîncăpător pentru o asemenea vitejie, își încinse brâul, hotărât să-și încerce norocul în lumea largă.

Înainte de-a porni la drum, scotoci prin toată casa, doar-doar de-o afla ceva de-ale gurii, ca să ia cu el. Nu găsi însă decât o bucată de brânză veche și se grăbi s-o vâre în buzunar.

Nici n-apucă să treacă bine de poartă, că și zări o pasăre care se încurcase într-un tufiș și se zbătea să iasă de acolo. O scoase dintre ramuri ș-o vârî și pe dânsa în buzunar, alături de bucata de brânză. Apoi o porni voinicește la drum, și ușurel cum era, nici vorbă să se prindă oboseala de dânsul.

Drumul pe care-l apucase ducea peste un munte. În creștetul lui, croitorașul dădu peste o namilă de uriaș care privea liniștit în zare. Croitorașul se apropie de dânsul fără teama și-i zise:

– Bună ziua, frate! După cum văd, stai aici, la viață tihnită și te mulțumești să măsori doar cu ochii lumea! Păi, asta-i treabă pentru un voinic ca tine? Se cade oare să te lași așa, în dorul lelii? Eu nu mă mulțumesc doar cu atât și am pornit să colind lumea largă, ca să-mi încerc norocul… N-ai vrea să vii și tu cu mine?

Uriașul se întoarse cu dispreț spre croitoraș și n-avu decât un singur răspuns:

– Ți-ai și găsit cu cine să mă însoțesc! Cu un coate-goale ca tine!

– Ce-ai spus?! Na, citește aici, ca să-ți dai seama cu cine ai de-a face și pe urmă să vorbim… se grozăvi croitorașul nostru și-și descheie haina, arătându-i uriașului brâul.

Uriașul citi: „Șapte dintr-o lovitură!” și, crezând că-i vorba de șapte oameni doborâți de croitoraș dintr-o dată, începu să se uite altfel la fărâma de om ce-i stătea în față. Dar în sinea lui tot nu-l crezu în stare de asemenea faptă și socoti de cuviință să-l pună la încercare.

Luă de jos un pietroi și-l strânse în pumn, până ce începu să picure apa el.

– Hai, fă și tu ca mine, de ești chiar atât de voinic pe cât știi să te lauzi! îl îndemnă uriașul.

– Numai atât?! păru să se mire croitorașul. Păi asta-i o joacă de copil pentru unul ca mine!

Nici nu-și termină bine vorbele că, vârându-și mâna în buzunar, scoase de acolo bucata de brânză și-o strânse-n pumn până țâșni tot zerul din ea.

– Acum, ce mai ai de zis? îl înfruntă croitorașul. Uriașul tăcu încurcat, dar parcă tot nu-i venea să creadă că fărâma asta de om era atât de puternică. Și ca s-o mai încerce încă o dată, ridică un alt pietroi din pulberea drumului și-l zvârli atât de sus, că abia îl mai puteai zari.

– Ei, piticanie, ia să te vad și pe tine de ce ești în stare!

– Strașnică azvârlitură, n-am ce zice, răspunse croitorașul, dar vezi că, până la urmă, pietroiul pe care l-ai aruncat tot s-a întors pe pământ! Eu o să zvârl unul care n-are să se mai întoarcă niciodată…

Acestea fiind zise, croitorașul scoase pasărea din buzunar și-i dădu drumul în văzduh. Bucuroasă că-și recăpătase libertatea, pasărea se avântă în înaltul cerului și nu se mai întoarse.

– Ei, cum îți plăcu zvârlitura asta, frate?! îl cam luă peste picior croitorașul.

– Ce să zic, văd că la aruncat te pricepi! recunoscu uriașul. Da, vorba este: de altele ești bun? Să cari în spinare o povară mai ca lumea ai putea? Ori te dor șalele?

* * *

Urmează Croitorașul cel viteaz (3)