DEGEȚEL / PRICHINDEL (4)

de frații Grimm.

Urmare la Degețel (3)

- Ah, Doamne, se minună el, cum de ajunsei în moara asta !?
Își dădu numaidecât seama unde se afla și se feri cu grijă, să nu-l macine vaca între măsele. În cele din urmă se pomeni totuși alunecând în pântecele vacii.
"Ce întuneric e în încăperea asta ! Pesemne că au uitat să facă ferestre, își zise Prichindel, și d-aia n-are pe unde pătrunde soarele... Barem de-aș avea la îndemână vreo lumânare, dar de unde să-ți faci rost pe aici de așa ceva ?!"

De altfel adăpostul nu-i era câtuși de puțin pe plac și ceea ce îl supăra și mai mult era fânul care venea în grămezi, sporind necontenit, astfel că locul cu pricina se strâmtora din ce în ce mai mult. De frică, Prichindel începu să strige cât îl ținea gura:
- Nu-mi mai dați fân ! Nu-mi mai dați fân !
În clipa aceea slujnica tocmai mulgea vaca. Auzind glas de om și nevăzând pe nimeni șsi fiindcă recunoscuse că era tot glasul care o trezise din somn peste noapte, se înspăimântă într-atât că alunecă de pe scăunel și răsturnă laptele, care se risipi pe jos. Alergă ea apoi în fugă la stăpânul său și-i zise, abia trăgându-și sufletul:
- Văleu, părinte, vaca noastră vorbește !
- Pesemne că ți-ai pierdut mințile, femeie !, o înfruntă popa. 
Totuși se duse în grajd, să vadă ce s-o fi petrecând pe acolo. De îindată ce ajunse în prag, Prichindel începu să strige din nou:
- Nu-mi mai dați fân ! Nu-mi mai dați fân !
Popa încremeni de spaimă și, crezând c-a intrat necuratul în vacă, porunci să fie tăiată numaidecât. După ce-o tăiară, slugile aruncară burta vacii la gunoi. Prichindel izbuti cu mare greutate să-și facă drum de ieșire, ca sa scape de acolo. Abia își scoase capul la lumină, că o altă nenorocire se abătu asupra lui. Un lup hămesit de foame, care se furișase prin ogradă în căutarea unei bucături, zări tocmai atunci ceea ce căuta și înghiți pe dată toată burta, dintr-o hăpăitură.
Prichindel nu-și pierdu curajul. "Poate c-o fi vreo făptură de înțeles lupul ăsta !" gândi el. Din bezna în care se afla, începu să strige din toate puterile:
- Dragă lupușorule, știu eu un loc unde ai putea găsi un ospăț pe cinste, să te-nfrupți numai cu bunătăți !
- Așa ?!... Și unde e locul cu pricina ? întrebă lupul.
- În cutare și cutare loc, îi desluși pe îndelete glasul. Și n-ai alta de făcut decât să te vâri în cămară printr-o bortă din perete. O să dai acolo peste ce nici nu gândești: cârnați, slănină și cozonaci și totul din belșug, să mănânci cât îți poftește inima !
Dar lupul de unde era să știe că Prichindel gândea să-l ducă tocmai la casa tatălui său ?! Nu se lăsă mult rugat și o porni în goană într-acolo. Peste noapte se strecură prin bortă în cămară și începu să înfulece bucuros din toate bunătățile. După ce se sătura, vru să-și ia tălpășița tot pe unde venise, dar de mult ce se ghiftuise, i se umflase burduhanul, încât nu-i mai fu cu putință să iasă prin bortă.
Pe asta își bizuise și Prichindel socoteala, din capul locului, și începu de îndată să facă o larmă strașnică din burta lupului, țipând și urlând cât îl țineau puterile.
- Da' mai astâmpără-te și taci odată, c-ai să scoli lumea din somn ! se răsti la el lupul.
- Ce-mi pasă, de s-or trezi ! răspunse flăcăul. De ospătat tu te-ai ospătat pe îndestulate, acum e rândul meu să petrec, și petrec după cum mi-e voia ! Și începu iar să strige cât îl ținea gura. 
În vremea asta, de atâta zarvă, părinții lui Prichindel se treziră din somn și alergară spre cămara de unde venea glasul. Se uitară înăuntru printr-o crăpătură și, când vazură lupul, deteră fuga de luară omul, toporul, iar femeia, coasa.
- Rămâi tu în urmă ! zise bărbatul către nevastă-sa în clipa când se pregătea să intre pe ușă. Dacă nu moare, după ce l-oi izbi eu în moalele capului cu toporul, înfige și tu coasa în el și caută de-i spintecă burta.
Auzind glasul lui taică-său, Prichindel începu să strige:
- Taică dragă, eu sunt aici, în burta lupului !
- Slava Domnului că ne-am regăsit copilul, că ne e mai drag decât sufletul ! rosti omul, nemaiîncăpându-și în piele de bucurie.
Apoi ii spuse femeii să lase coasa deoparte, ca nu cumva să-l vatăme pe Prichindel și, ridicând toporul, îl izbi pe lup drept în moalele capului, de căzu acesta trăsnit la pământ. După aceea aduseră un cuțit și-o foarfecă și, spintecându-i burta, îl scoaseră de acolo pe fiul lor cel iubit.
- De-ai ști cât de mult ți-am dus grija ! zise taică-său.
- Mult mi-a fost dat să mai colind și eu prin lume, da' acu', slavă Domnului, pot răsufla în voie, că mi-e îngăduit să văd iarăși lumina zilei !
- Da' pe unde-ai tot umblat, dragu' tatii ?
- Mai bine întreabă-mă pe unde n-am fost... Ah, tată, am nimerit mai întâi într-o gaură de șoareci, apoi în pântecele unei vaci și-n cele din urmă am ajuns în burta lupului. Dar de-acu' rămân pentru totdeauna cu voi.
- Iar noi n-o să te mai vindem nici pentru toate bogățiile din lume ! ziseră părinții lui Prichindel și prinseră să-l sărute și să-l drăgălească.
Îl ospătară apoi cu ce aveau ei mai bun în casă și-i facură îmbrăcăminte nouă, că cea veche se ponosise de cât o purtase pe drumurile cele lungi și grele.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a basmului pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !