13.07.2015

FLORICICA (8)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului

Urmare la Floricica (7)

Magda intră pe ușă ca o vijelie.
- Gata, Bădie, hai !... și mă înhăță de mână.
- Du-te, te rog, Magdo, de spune femeii să-mi scoată mantaua pe cerdac, că vin și eu îndată.
Magda ieși repede
Pusei albumul pe masă la locul lui.
În o trăsură mare de casă se suiră toate fetele; într-un docar mic cât o găoace de nucă, tras de un cal bătrân, numai cât un șoarece, se suiră Floricica cu domnull Georges; Magda pe Pisicuța, băiețește, eu pe Burbachi, bărbătește. Trăsurile apucară înainte, eu cu Magda încheiam mersul.
- Să rămânem, bădie, mai în urmă, că mă îneacă colbul, zise Magda strunind pe Pisicuța.
Burbachi își măsură, de la sine, pasul după al Pisicuței.
- Magdo, azi n-ai fost cuminte deloc, zisei eu privind înainte, fără a-ntoarce capul.
- De ce, Bădie ? întrebă ea repede, făcând pe șa o mișcare, ca și cum ar fi voit să se așeze cu fața spre mine.
- Pentru cuvântul că azi, toată ziua, ai fost un diavol împelițat
- Ei, și ?
- Ai supărat pe Floricica...
- Mai întâi, Floricica n-are nici o treabă cu mine, și al doilea, dacă s-a supărat, ei bine, am s-o mușc la Dumbravă de vârful nasului și am s-o dezmânii.
- Așa te împaci tu cu lumea ?
- Așa mă împac eu cu Floricica.
- Și cu mine, dacă aș fi supărat, cum te-ai împăca ?
Simulă spre mine o mușcătură în aer, fără să zică nimic.
- Ești pur și simplu un cățel primejdios, Magdo...
- Da înger nu-s ?
- Și chiar dac-ai fi, eu vrei să ți-o spun asta ?
- Și de ce nu ?...
Hotărât că acest diavol de Magda își bătea joc și de mine; totuși căzui pe gânduri și până la Dumbravă nu mai schimbarăm nici o vorbă.
Când ajunserăm în poiana Dumbrăvii, caii erau deshămați pe lângă trăsuri; mai deoparte, masa albă întinsă pe iarba verde; iar prin fânațul înflorit al poienii, cuprins de umbra înaltă a stejarilor, fetele, care încotro, cu capetele goale, alergau după flori și după fluturi albaștri și galbeni de seară... Mi-nchipui că n-ați văzut niciodată un nebunatic stol de fete într-un fânaț înflorit... bine: atunci n-ați văzut nici un fânaț de două ori înflorit. Și zâna florilor și toate zeitățile femeiești ale apelor și ale pădurilor, plăsmuite de închipuirea păgână a celor vechi, au trebuit să răsară din înrudirea fermecată dintre floare și femeie... Totuși acest cadru zugrăvit cu atâta măiestrie de mâna întâmplării era mânjit de... o pată de untdelemn !! Cel puțin domnul Georges se hotărâse, de astă dată, să nu fie, nici mai mult, nici mai puțin, decât untdelemnul ! În tot cazul, pardesiul d-sale, lung sau, mai bine zis, scurt de la ceafa-i roșie până aproape de ciubotele d-sale tot roșii, bătea în floarea verzie a untdelemnului de măsline grecesc !... Cel mult, dacă de sub mâneca pardesiului scotea capul la iveală marginea sfioasă a manșetei sale de un alb fără cusur; iar din manșetă se arătau mâinile grăsulii ale domnului Georges, ocrotite împotriva mușcăturilor soarelui, vântului și ale țânțarilor, de niște mănuși Bismarck, adică tot roșii... Și fiindcă diavolițele de fete fugeau, de nu le zăreai, după fluturi în toate părțile; și fiindcă rotunjimea scurtă și grăsulie a domnului Georges nu era clădită pe roate, apoi stătea și ea, înfiptă în mijlocul poienii, și, cu o mână, ce se silea să pară îndemânatică, cerca să vâneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer... La rădăcina unui stejar, aproape înmormântată în iarba înaltă, și înflorită, Floricica, în rochia-i neagră de mătase ușoară, stătea culcată cu capul rezemat pe mână... Un gând dureros pe fruntea veselă a naturii !...
Descălecai. Magda se duse călare până lângă Floricica și, de călare, îi vorbi nu știu ce; Floricica se sculă și Magda căzu deodată de pe Pisicuța, drept în gâtul Floricăi...
- Iu ! auzii deodată pe Floricica țipând... Și iute duse mâna la nas...
Mă buși un râs nebun și, râzând, mă dusei lângă Floricica; Magda se și amestecase printre celelalte fete după flori și după fluturi.
- Bădie, Magda a-nnebunit; mă roagă să-i ajut să descalec și, după ce descalecă, se repede la mine și mă mușcă de nas... Și, mă rog, de ce râzi ?...
- Râd, fiindcă niciodată Magda n-a fost mai cuminte decât acum.
- Ce fel de cuminte, dacă mă mușcă de nas ?
- Tocmai fiindcă te-a mușcat de nas ! I-am spus că te-a supărat purtarea ei de azi și s-a hotărât să te muște de nas, ca să te dezmânie, și te-a mușcat; mai cuminte, ce vrei ?
- Putea să mă sărute.
- Magda mușcă, nu sărută, zisei eu sentențios.
Un vânt care se iscă din senin și câțiva nori adunați în pripă la sfat deasupra capetelor noastre ne grăbiră masa și ne scurtară șederea în Dumbravă, pe care, de altmintrelea, ne hotărâsem s-o mânăm până noaptea pe lună... Dușmani ai poeziei vieții se găsesc, de multe ori, și în aer !
Cu aceeași regulă ca la venit, ne întoarserăm devreme acasă. Seara, ceai și sindrofie. Dl Georges, cu o vădită iscusință și mândru oarecum de îndemânarea și desăvârșita-i destoinicie, înjghebase cu fetele jocuri de "societate", pe care le vrâsta, din când în când, cu câte o boscărie cu o batistă, cu un gologan, cu cărțile de joc... și mai ales cu cărțile de joc !...
Magda, cuprinsă de o melancolie prefăcută și ghidușă, de te umfla râsul, se așezase dinaintea pianului și ”scherzando, andante, staccato, veloce, con brio...” se alinta cu degete ușoare pe clapele albe și negre ale pianului și, din gamele-i nebunatice și stâlcite, simțirea nu lipsea !... Magda era tipul desăvârșit al femeii, care, sub forme ușoare și nestatornice, ascunde înțelesuri temeinice și adânci !...
Floricica, plecată sub lumina lămpii pe o catifea vișinie, își cosea pe dânsa gândurile cu fire de aur...
Eu ?... Eu stăteam răsturnat și liniștit în colțul știut al canapelei și, prin norii viorii ai fumului de țigară, mă sileam să pătrund în adâncul depărtat al lumii de gânduri ce frământa poate atâtea capete vesele și înflorite sau melancolice și visătoare...

...Același cap îl pleci ș-acum 
Pe mâna-ți de copil; 
Și-ntipărit e-n umbr-același 
Dumnezeiesc profil ! 
. . . . . . . . . . . . . . . . 
Ș-acum din visu-ți te deștept 
Cu-aceeași sărutare; 
Ș-același rumen trandafir 
Pe fața ta răsare !...

Cugetam eu privind pe Floricica cum stătea plecată și cum, pe fundul de lumină, era săpat în linii de umbră profilul ei dumnezeiesc !...
Cu toate acestea, cum era ea de cufundată în acul și ața ei... mi se părea că văd pe Venera împletind la colțun (1)...
- Unde ți-e albumul, cuconiță Floricico ? întrebai eu de departe. Te rog să mi-l dai, că am să-ți scriu ceva pe el; cine știe dacă voi avea prilejul de a-ți mai face versuri de acum înainte; mâini plec pe coclauri și...
- Și ai să te întorci iar pe aici, zise ea oprindu-și acul la mijlocul unei împunsături și întorcând capul spre mine.
- Dacă nu mă ia dracu, poate...
Magda se și sculase repede de la piano, luase albumul de pe masă și mi-l pusese pe genunchi împreună cu un creion mic.
- Numai te rog, zise Floricica, să faci bine să nu-mi scrii vro ghidușie, cum ai totdeauna obiceiul de a-mi scrie pe albumul meu.
- Nu, nu ! de astă dată m-am hotărât să fiu foarte serios...
Magda își reluă locul la piano, Floricica sfârși împunsătura începută și-și urmă lucrul, domnul Georges scotea cordele pe nas, fetele căscau gura, eu... făceam versuri...

IDEAL PIERDUT 

Ai, desigur, ochii negri, gura mică, nasul fin, 
Ș-un oval tăiat cu artă de vrun maestru divin !

Mersul tău, înfățișarea, trandafirii de pe buze 
Mi-amintesc pe cea mai dulce dintre cele nouă Muze.

Tot ce vede ochiul, gândul, în cereasca ta făptură, 
Mai presus mă-nfiorează, decât tot ce e-n natură ! 

Ah ! Aș pune firmamentul sub picioare-ți pedestal... 
Și să fac - aș vrea - din tine strălucitu-mi ideal !... 

Și așa cum te-ar încinge nimbul tău dumnezeiesc, 
O întreagă veșnicie aș voi să te privesc !... 

Decât spinul, Floricico, crește veșnic lângă roză, 
Poezia șchiopătează și se schimb-ades în proză... 

Ești frumoasă, Floricico... O minune-ntre minuni !... 
Lasă dracului andreaua... Nu cârpi seara colțuni !...

Magda citi cu glas tare, și strofei din urmă îi dădu o intonație așa de naturală, și la: "Nu cârpi seara colțuni", dădu cu dosul mâinii o așa de măiastră lovitură peste catifeaua Floricăi, încât zbură biata catifea tocmai în fundul odăii.
Se stârni un colosal hohot de râs, iar bietul dl Georges rămase la mijlocul unei boscării începute.
- Vezi, Bădie, că iar mi-ai scris ghidușii pe albumul meu ? Dacă-s eu nebună și ți-l dau !...
A doua zi dimineață, și eu și Pisicuța apucarăm drumul muntelui.
________
(1) colțun = ciorap tricotat de mână

Sfârșitul povestirii ”Floricica”

Dă clic aici pentru povestirea pe scurt a textului!


Urmează Spre Nichit !